Mici sau mari, tineri sau mai puţin, ne-am bucurat mereu de sărbătoarea Crăciunului. În acorduri de colinde şi clopoţei, am aşteptat sfioşi sau curioşi, sosirea lui Moş Crăciun.

Stau, imponderabil în gânduri, dar sprijinit cu picioarele pe pământ. Sună  paradoxal ce am scris? Serios întreb...

Subsemnata, adică Raluca Anton, am participat acum două săptămâni la o oră de dirigenţie la Colegiul Emil Negruţiu, care s-ar putea să se finalizeze în timp, dacă redactorii nu dezertează, cu un ziar al şcolii. Nu ştiu cât au învăţat elevii din prezentarea mea, cert e că eu am învăţat multe din prezentarea lor: sunt dresaţi să tacă. De unii dintre părinţi, de ei înşişi, de unii dintre profesorii pe care i-au avut. Cred că ar trebui să renunţăm la automatisme, la preţiozităţi, să încetăm să mai mimăm că suntem culţi şi civilizaţi şi să începem să vrem. Că altfel, se va alege praful de tot sistemul de învăţământ (dacă nu s-a ales încă).

Într-o ediţie anterioară a Ziarului 21 v-am detaliat, într-un articol, situaţia elevilor care fumează în curtea şcolii, la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, însă evident acest lucru se întâmplă la fiecare şcoală. Drept să vă zic, materialul a avut ecou, a ajuns la urechile conducerii şcolii şi nu numai. Însă ce este un lucru bun, este faptul că elevii nu mai îndrăznesc să fumeze în incinta şcolii.

Interesante şi destul de profunde în idei, editorialele publicate în numerele 44 şi 46 ale acestui săptămânal. M-au determinat să nu mă las fabricat de chinezi sau să mă satur de săturare. Autoarea a încercat şi se vede că a şi reuşit să stârnească reacţii la concluziile desprinse din aceste editoriale.

După cum bine se ştie, în ziua de azi nu mai prea găsim elevi de nota zece, însă foarte uşor găsim elevi care trec prin şcoală ca prin "urechile acului" adică elevi de nota cinci, să zic aşa. Am realizat un fel de antiteză între doi elevi de la CNMV însă unul este copilul silitor, altul - cel căruia nu îi place să înveţe. Haideţi să vedem ce are de zis fiecare în legătură cu întrebările care le sunt adresate:

În data de 20 sept. a.c. am participat la masa festivă ocazionată de o nuntă, care a avut loc la Cantina Primăriei din Turda.

Săptămâna trecută, Asociaţia Slow Food Turda a organizat o degustare de brânză, pâine şi miere, acţiune menită să redeştepte gustul pentru alimentele adevărate, tradiţionale, rar întâlnite în super sau hipermarket-uri, că respectivele aşezăminte nu se confundă cu bucătăria sau cămara bunicii.

În data de 03.11.2008, la trecerea de pietoni vis a vis de Kaufland, s-a produs un accident de circulaţie, în care un pieton a fost lovit de un autoturism. S-a întâmplat, asta e. În câteva minute a sosit echipajul de poliţie care a cercetat cazul. Şi aici, am câteva observaţii, mi se pare, destul de grave. Un agent de la circulaţie se opreşte cu un VW Vento pe mijlocul drumului fără să lase girofarele în funcţiune ca, totuşi, participanţii la trafic să vadă din timp că este accident în faţa lor.

Inocenţa mea cum că eu aş trăi într-un oraş cât de cât frumos s-a spulberat rapid. Mi-a fost deajuns să fac o mică escapadă „dincolo”, ca să îmi dau seama de urâţenia care domină oraşele noastre. Blocurile comuniste, pătrate, inestetice, dar funcţionale. Cartiere întregi cu păduri de astfel de blocuri. Întotdeauna mi s-au părut oribile. Dar până acum nu am avut un termen de comparaţie. Iar acum, îmi intră în ochi.

Deci, cum credeţi voi că arată coridoarele CNMV-ului când sună clopoţelul pentru ieşirea în pauză? Să vă zic eu, aşa în mare: ieşim cu toţii în pauză, în curtea şcolii, unde, într-un colţ, ne adunăm când ne arde de o ţigară, de relaxare, după ora grea care de abia a trecut. Problema cea mai gravă este că avem gardian delegat de la Poliţia comunitară. Cam  grav dacă eşti văzut de acest personaj! Eu zic că ar trebui să fugim, fiecare pe unde ştim, numai să nu fim văzuţi, deoarece consecinţele ar putea fi grave. Aşa ar trebui să fie. Nu? Dar, ce facem noi când vedem că se apropie? "Ai un foc?” Însă, evident, nu ne oferă focul cerut, pentru că nu are sau nu vrea să fie văzut că aprinde ţigara unui elev. Da, dar, cum facem cu acele reguli care sunt citite la începului anului? Că printre rânduri găsim şi că: “fumatul în incinta şcolii dăunează grav”… notei la purtare sau că “viciul” se lasă cu trimiterea unei "felicitări” din partea conducerii şcolii, părintelui. Însă toate astea sunt trecute cu vederea. Eu zic că ar trebui să ne lase alături de profesori, în fumoarul lor, dacă tot... sau mai bine ar fi să nu mai practicăm acest “sport”, în incinta şcolii, şi să ne abţinem până se termină programul zilnic. Acuma mă gândesc că, dacă acest articolaş  ajunge la urechile conducerii, măsurile necesare vor fi aplicate corespunzător.

Vlad NISTOR

Hai, că deja a apărut pe toate posturile TV posibile (One TV Turda şi One TV Cluj plus ProTV Turda) ce-a isprăvit Avram Gal. Cum „ce-a isprăvit”? Extraordinar! Păi, prezent săptămâna trecută sub aripa lui Nicoară în studioul One TV Cluj, candidatul Gal s-a spart în figuri financiar-economice prin declaraţii gen „toată presa din Turda e cumpărată”. Evident, reţelele telefonice au început să funcţioneze mai abitir ca de obicei. Surse neoficiale confirmă cum, ulterior, Gal s-a dedat la contre explicative de tipul „hai, că nu la voi m-am referit” când era tras la apel de câte cineva care nu înţelegea ce-a vrut să spună Gal cu limba scăpată din lesă. Dacă e să analizăm, cel puţin în ceea ce ne priveşte – dintre ediţiile online ale publicaţiilor din zonă – la momentul de faţă suntem, ne pare rău s-o recunoaştem, pe primul loc, la diferenţă de mii de locuri în statistica generală trafic.ro. Dacă e să privim celălalt aspect (pentru că aici e esenţa) – unul care, pe alocuri, doare – avem cele mai mari vânzări dintre cele trei publicaţii locale. Cu alte cuvinte, pe noi ne cumpără cel mai mult. SUNTEM CEI MAI CUMPĂRAŢI. Aşa că, într-un mod sublim-inconştient, Avram Gal a avut dreptate. Iar în ceea ce ne priveşte, chiar ne-ar fi avantajat dacă Gal ar fi fost sincer până la capăt, afirmând „presa locală e cumpărată, dar recunosc că Ziarul 21 e cel mai cumpărat”. Măcar aşa, ca să se stabilească adevărul adevărat; sau măcar ca să putem să-l sprijinim, la rândul nostru, şi să susţinem că, în sensul nostru, nu în cel pueril sugerat de el, Avram Gal a avut dreptate.

Marian OPREA

Întâmplarea a făcut ca  săptămâna trecută să am o întrevedere cu preşedintele Asociaţiei Pensionarilor „Dr. Ioan Raţiu” din Turda, ocazie cu care am avut deosebita neplăcere să văd un cupon de pensie pe care cifra 24 atesta că o doamnă primeşte o pensie lunară de 24 de lei (240.000 de lei vechi).

Nu demult, parlamentarii au votat mărirea salariilor profesorilor cu 50%. De ce? Pentru că sunt îngrijoraţi de soarta mizeră a majorităţii dintre ei? În nici un caz. Pentru că doresc să îşi demonstreze astfel respectul pentru activitatea pe care ei o depun? Îndoielnic să fie aşa. Pentru că sunt îngrijoraţi de calitatea învăţământului românesc şi vor să motiveze profesorii să fie mai atenţi la felul în care îşi îndeplinesc misiunea lor atât de grea şi de sensibilă? Sub nici o formă.

Luni, "trenul" vieţii mele a intrat într-o staţie necunoscută. Ştiam că în fiecare staţie urmează să coboare oameni sau să urce, să dispară anumite deprinderi, persoane sau vise şi să apară altele.