Nimănui nu-i strică un gram de imaginaţie. Pentru că nu putem beneficia, momentan, de a voastră, vă oferim o părticică dintr-a noastră. Pentru că ceea ce urmează în continuare este considerat a fi un pamflet, rugăm să fie tratat ca atare. Iar dacă cineva se supără, nu înseamnă că n-a citit aceste rânduri introductive.

Cu siguranţă toată lumea o ştie pe aia cu “Moş Crăciun, cu plete dalbe/a sosit de prin nămeţi”. Ei, se pare că, cel puţin într-un singur caz, nămeţii erau cam murdari şi Moşul i-a dat la o parte cu mânile (că, prin analogie, cu toţii ar fi cazul să ştim de ce au cârtiţele unghii puternice).

Pentru cei care nu v-aţi prins, în imaginea pe care încercăm să o întregim cu aceste cuvinte se află cam aşa: o mână sprijinită pe un toiag de moş, şi un cap cu scufie (sau cum îi zice?) sprijinit de unghie… scuzaţi… de mână. Variante sunt infinite, putând presupune că sub unghie moşul are rumeguş de la jucăriile din lemn la construcţia cărora a muncit alături de elfi. Sau chiar că are nişte bacterii mititele care şi ele au muncit la jucării (că altfel cum să faci de unul singur atâtea jucării) şi cărora Moşul le-a promis o plimbare cu sania plus poezii şi cântecele la serbare, bonus. Sau, cine ştie, poate când a coborât din sanie, un ren era agitat şi Moşul a căzut cu mâinile drept în mocirla peste care, iarnă fiind, ar fi trebuit să fie zăpadă. Ori, cine ştie, poate doar era murdar sub unghiile cu care nu şi-a mai pierdut vremea să le taie ca să nu piardă timpul şi să rămână vreun copil fără jucărie.

Şi dacă ar fi să fim sinceri până la capăt, aveam şi o poză cu pantofii murdari ai Moşului (da, pantofi, că se antrenează pentru criza de anul viitor), dar am zis să n-o dăm şi pe aia la ziar, că, poate, se supără şi la anul nu ne mai aduce nimic.

Marian OPREA

Chiar aşa! Cine ar fi crezut că ditai producătorul are de suferit taman la noi în urbe? Nuş’ cum se face că marţea trecută, pe când unii umblau ca bezmeticu’ să caute un brad de Crăciun, se găseşte cineva să facă o fotografie pe viscolul de-afară. O fotografie din care reiese clar cum că cineva avea probleme. Nu contestăm aici că şoferului maşinii mai închise la culoare (dacă acest text cu poză e în pagină alb-negru) îi venea să înjure ca bezmeticul. Şi ar fi fost şi motivat! Adică el, ca orice creştin, cu siguranţă aştepta sărbătoarea naşterii Domnului, însă nu şi-a închipuit că o s-o aştepte-n maşină, cu motorul pornit şi farurile aprinse şi cu atât mai puţin şi-a închipuit că-l va prinde Învierea Domnului în aceeaşi poziţie (chiar dacă atunci ar fi fost mai cald).

Având în vedere munţii de zăpadă care ar trebui să ne înconjoare în aceste zile caniculare de iarnă, puţină verdeaţă (chiar pe o maşină) nu strică, mai ales că lipsa zăpezii se mai leagă şi de ce şi-a făcut populaţia cu mâna planetei şi care se cheamă într-un fel în care nu putem spune într-o publicaţie serioasă ca a noastră.

În fine, poate că acum, la final de an, când e vremea bilanţurilor, nu strică să mai şi punem mână de la mână, ca să tragem un mic semnal de alamă… pardon, de alarmă… ca să vedem cam ce ne aşteaptă dacă nu suntem cuminţi.

Am tot stat şi ne-am gândit că dacă o facem pe prostu’ nu avem nimic de câştigat. Dar nici dacă o facem pe deşteptu’. Însă merită încercat, că mai ştii...

Aşa că, în primul rând am zis că nu ar strica să începem „snobeala” cu ceva tare, cum ar fi o revistă de psihologie. Pe care v-o arătăm în poză. Deşi Kylie Minogue declară ea pe copertă, alb pe piele, că ar fi foarte timidă, nu cred că e cazul să ne amintim cât de foarte dezbrăcată (de timiditate) se dădea pe lângă o piscină la un moment dat. Dar măcar putem bănui că e vorba de psihologie invers (sau o fi inversă?!) când ni se prezintă perioada pe care o acoperă revista: „decembrie – ianuarie 2009”? Pentru că dacă nu acoperă întreg anul viitor în sens invers, nu inversă trebuie că se numeşte?

În fine, cum ochii ne-ar fi căzut înspre baza revistei, nu am apucat să înţelegem tot despre ce are seducţia cu „descoperă-ţi”, că ne-am şi luat cu banii. Că aici cam au dreptate: cheltuielile caracterizează cam pe toată lumea. Însă studii recente au demonstrat că, cel mai mult, cheltuielile îi caracterizează pe cei care au şi bani.

Una peste alta, bine că nu ne-am pierdut capul (!?!) când cineva e gata să explice de ce bărbaţii îşi pierd dorinţa (chiar, de ce?) că sigur am fi introdus şi textul de mai sus tot la sexualitate şi, cu capul şi dorinţa pierdute, sigur titlul de la test ar fi sunat: „Dacă ar fi s-o iei de un capăt...”

Marian OPREA

Că Turda nu-i buricul civilizaţiei mondiale, se ştie. Că s-au amplasat semafoare  în tot oraşul, şi cu atât mai ales în buricul Turzii,  pentru dirijarea traficului rutier şi pietonal, iarăşi nu-i o noutate.

Semaforul indică „verde” pentru trecerea pietonilor. Pe „zebră” calcă, concomitent, şi roţile maşinii şi picioarele pietonilor. Sub maşină, din fericire, nu se află decât „zebra.” De această dată lucrurile au ieşit bine, dar altădată… Iată ce nu se ştie, dar se poate bănui. Ce nu se mai ştie? Nu se ştie când va decide cetăţeanul „Stupid People” să îşi schimbe numele.

Dan MARCU

Vineri, 19 decembrie 2008. În jurul orei 15.45, la peste două ceasuri de când, la trecerea pentru pietoni din centrul Turzii, cu semaforul pe „verde”, peste „zebră” treceau şi pietonii, care aveau voie, dar şi o maşină, pentru care indicatorul luminos arăta „roşu”, un poliţist a făcut curăţenie. Mai multe persoane şi-au parcat maşinile, cu nonşalanţă, în staţia de autobuz. Omul legii i-a amendat pe toţi şi, în câteva minute toate autoturismele au dispărut din acea zonă, unde staţionarea este interzisă. Acţiunea poliţistului arată cu ne apropiem, totuşi, de buricul lumii civilizate. Că în acel teritoriu se intră din două motive: de voie, sau de nevoie. Doar ultima variantă să dea roade la români?

Dan MARCU

Un cetăţean are nevoie de un document. Eliberarea actului cade în sarcina Biroului de Înmatriculări Auto din Cluj. Omul procedează ca la carte şi, în ziua sorocită, se înfiinţează la biroul cu pricina, de pe strada Albac.

Haideţi, nu vă mai faceţi, că nu vă reţinem atenţia decât preţ de câteva rânduri. Dacă priviţi imaginea, veţi înţelege despre ce e vorba într-o clipită. E vorba de faptul că un om întinde o panglică lângă un şanţ. Aceasta e, deja, o tradiţie din străbuni ca un şanţ care se află – în majoritatea strivitoare a cazurilor – în pământ, să fie semnalizat cu ceva ce este deasupra pământului.

Ce este oarecum interesant de reţinut e că nu întotdeauna haina de acasă se potriveşte cu momentele de la târg. Ce vrem să spunem aici e că „inscripţiile” de le vedeţi în poza alăturată nu sunt tocmai la locul lor. Adică ele sunt la locul lor, pe tricou, tricoul e la locul lui, pe om, doar că omul e într-un loc unde înscrisurile nu ar aduce neapărat bucurie, pace şi înţelegere. Cu alte cuvinte, purtătorul de tricou se afla la Centrul de Recuperare Neuromotorie de pe strada Bariţiu din Turda. Adică într-un loc unde „haosul oraşului” (city chaos) şi „lipsa limitelor” (traducere extrem de liberă pentru „lost border”) nu ar fi neapărat nişte idei neapărat propice. În rest, purtătorul de tricou a avut un comportament de nota zece şi chiar o interpretare ce merita mai mult de 10. Tricoul, însă, ce mai semăna a costum popular actual.

Marian OPREA

Pentru că deja cu siguranţă aţi aflat (hai, nu vă mai faceţi, că unii aţi şi mâncat acolo), nu o să mai insistăm despre cât de frumos a fost, sau nu, la evenimentul lansării (sau relansării?) lui Avram Gal candidat din partea PNL pentru un scaun, moale, de deputat. O să vă spunem doar cum, în efervescenţa discursului de candidat, proaspătul demis din Consiliul local, Avram Gal a... comis-o. Şi a comis-o bine! Cu gura. Şi nu numai sub ochii blajini ai candidatului la senat, Marius Nicoară, dar în apropierea reportofonului nostru; care mai era şi pornit, pe deasupra.

Pentru cei care nu pot asculta din ziar, redăm fragmentul de înregistrare – care fragment poate fi ascultat şi în secţiunea audio a publicaţiei noastre, la adresa de internet http://www.ziarul21.ro/audio/ – un fragment care i-ar putea pune pe gânduri pe alegători: „Aveţi posibilitatea să trimiteţi în parlament un om tânăr, un om care vrea şi este din municipiul Câmpia Turzii, care vrea să facă ceva pentru dumneavoastră şi pentru copiii mei”. Hopa!... Mă rog, aplauze...

Marian OPREA

Cu colinde în fundal, cei care au fost sâmbătă în zona parcului de lângă „Liviu Rebreanu” au putut să se bucure de „scena” naşterii Mântuitorului. Cum era de aşteptat, privitorii au putut vedea nişte manechine frumos aranjate care să redea momentul definitoriu pentru creştinătate. Din fericire, sau nu, singurele fiinţe vii din respectiva scenă a staulului erau nu privitorii, ci oile. Nişte oi care rumegau. Nu rumegau ele aşa de bine cum rumegau unii privitori guma, dar peste asta se poate trece. Peste ce nu se trece aşa repede e imaginea oii ce are în ureche etichetă. Aşadar, e însemnată. Şi aici ar fi două variante. Fie oile nu sunt cele originale, ci nişte cópii, actuale, care să prostească lumea, fie modelul etichetei în ureche este de pe vremea... hăt... demult. În primul caz, lăudabilă încercare, în al doilea caz, vă daţi seama cât a avut Noe de etichetat la animale până să le bage în arcă? Plus că oare pe ce hârtie se listau etichetele ce se puneau în urechi la ţânţari?

Marian OPREA

Prin natura meseriei a trebuit să ajung, la un moment dat, să fiu de faţă la inaugurarea podului de peste Arieş. Mă rog, podul este o punte pietonală de trafic uşor, dar nu asta contează aici.

Aflându-mă pe pod şi încercând să fac o poză spre amontele râului Arieş, m-am oprit la jumătatea podului ca să fixez aparatul foto. Abia atunci am observat că, de fapt, podul avea un balans uşor de tot, aproape insesizabil. Şi aşa se face că l-am întrebat în glumă pe Zamfir Pop, care era lângă mine: „Oau, oare dacă se mişcă podul aşa chiar la inaugurare, asta o fi de rău augur?”. Zamfir încercă să zâmbească la gluma mea. Dar nu am reuşit să-l aud zâmbind până la capăt, pentru că, aproape instantaneu, peste zâmbetul lui s-a suprapus o voce care mă apostrofă de parcă eram ultimul calic în tehnologia punţilor pietonale. Aşa că, din ciclul „dic, ăsta ce fraier îi!”, vocea suna a expert: „Păi normal că să mişcă, că-i suspendat...”. M-am uitat lung după maestrul meu în ale suspendării. Şi l-am văzut: dacă te uitai atent din spate la cum îi stătea căciula, îţi făcea impresia că e doctor docent în mersul pe pod cu mâna-n jeb. Dacă nu te uitai atent, te speria faptul că, poate, are drept de vot!

În fine, intenţia nu e de a spune că am întâlnit exemplul clasic al unei situaţii concrete despre ce înseamnă să te bagi ca musca-n pod, cât mai degrabă, s-a confirmat pentru a nu-ştiu-câtea oară ce riscant e să spui glume în preajma celor care nu le-nţeleg. Sau, da, ce neplăcut e să vorbeşti de funie în casa suspendatului.

Marian OPREA

Inaugurarea parcării de lângă Catedrala Ortodoxă din Turda a constituit prilej de ieşit la asfalt. Aşa se face că mai mulţi reprezentanţi ai PD-L au păşit cu pioşenie pe terenul de lângă vale. Sau de lângă biserică... Cu gândul la evenimentul de a doua zi, sâmbătă, de la ora 17.00 (inaugurarea monumentului „Crucea Neamului Românesc”), Tudor Ştefănie i-a invitat pe consilierii prezenţi să privească spre cimitir; pentru a vedea crucea care urmează să fie inaugurată. Probabil şi pentru că era mai aproape de colega de partid, dar şi pentru că ea nu ştia chiar unde pică strada Mărului f.n. cum te uiţi din centru, Tudor Ştefănie a ajutat-o pe Andreea Morar, indicându-i petecul de cer care se împreuna cu petecul de pământ exact în locul unde doamna trebuia să se uite de fapt: locul unde trebuia să vadă crucea.

Marian OPREA

E drept că decât să-ţi pută gura îngrozitor a ceapă, mai bine citeşti ştiri despre cum se face mujdeiul. Pentru că nu putem să vă lăsăm dezinformaţi, trebuie să vă aducem la cunoştinţă o frântură de imbecilizare la nivel de comunicare şi interrelaţionare. Un exemplu de interrelaţionare ar fi cum pe mine mă doare la pedală de mujdeiul Laurei. Şi nu o spun cu răutate, ci cu încrderea că ţara asta mai are o şansă. Adică dacă o informaţie de importanţă naţională – care e trimisă spre difuzare publicaţiilor locale („din provincie”, mama voastră de figuranţi din capitala aia de doi lei!) – este aceea din care aflăm că, cică!, „vedeta” Laura Cosoi a declarat pentru PRO FM că ce bine face ea mujdei, ne merităm soarta; ba chiar mai rău. Plus că, auzi tu, nu are o reţetă specială! Adică pune doar ulei, oţet şi... usturoi! Să mori tu! Păi erai tare dacă făceai mujdei de usturoi fără usturoi, nu aşa, cu usturoi, cum ştie face orice handicapat bine intenţionat!

Dar, cum spuneam, dacă asta e de interes naţional, Doamne dă să ajungă Laura Cosoi preşedinte şi Tetelu prim-ministru. Că poate atunci înţelegeţi de ce e inutil să ştim cum face mujdei o tânără care îmbracă, de exemplu, o căciulă lălâie împreună cu o rochie „tendinţi” c-thru, de sub care ies nişte picioare cu care te poţi duce înainte la orice angajare.