Sâmbătă, 31 Iulie 2010 00:39
Scris de Marian OPREA

Uite cum facem: pentru că speram să fiţi în concediu, ne-am gândit că, poate, nu citiţi textul ăsta, mai ales că ne-am gândit să scriem despre concediu. Al vostru, al nostru, al tuturor sau al altora. „Altora” fiind ăia care au mai mulţi bani decât noi ăştialalţi...
Cum adică, nu sunteţi în concediu?! Păi fugiţi de actualitate? Şi noi, care credeam că aţi dat dracului „The Land of Choice”-ul pe ceva mai bun, mai fin, cum ar fi „Carpathian garden”. Măi să fie!
Păi degeaba s-a dus doamna Udrea taman în China să găsească un chinez mic, de geamantan, să-l îmbrace în Ştefan cel Mic, de-i ajungea ăluia coroana la brâu de mare ce-i era? (Vorba „la” un nene de la televizor: „Păi dacă tot s-au îmbrăcat chinejii în Ştefan cel Mare, am mai putea promova turismul îmbrăcând un negru în Fefeleaga şi pe vreunul din Ministerul Turismului în Bathor”, nu? Că în „Desculţ” se îmbracă tot mai mulţi români...).
Revenim: păi degeaba s-a dus şi Năstase să-i treacă pe turişti peste fileu spre România, degeaba s-a dus Nadia să-i facă pe turişti la bârnă sau degeaba s-a dus Hagi să le-o dea printre picioare? Păi cum aşa? După atâtea eforturi voi încă nu puneţi botul la ce ţară frumoasă avem? Păcat!... Înseamnă că degeaba s-au cheltuit miliarde de euro după Revoluţie ca să se promoveze România.
Şi, Doamne, cât de mult şi-ar fi dorit Udrea să vină nişte străini cel puţin cât să-şi facă treburile în ea de ţară, fie şi în fundul curţii; dar măcar de-ar fi fost şi în fund! Dar n-a fost! Şi că tot veni vorba: cum poţi promova fundul curţii? Probabil spunând că în România cresc peşti în copaci? Sau că în România la o femeie încap patru bărbaţi, dintre care cel puţin unul e responsabil să îi ducă ei hârtia igienică în fund?... În fundul curţii, la ce v-aţi gândit? În fine...
Poate că de-aia s-a renunţat la turismul de masă şi s-a trecut, probabil, la turismul solitar. Deşi nici asta nu e o idee nouă, că despre turişti solitari veniţi în România şi care se pierd prin grădina carpatină am tot văzut la ştiri. Ba unii chiar sunt găsiţi în viaţă; în viaţa de apoi... La fel cum nici prefiguratul scandalo-eşec privind promovarea României nu e nou. La fel cum nici sumele astronomice vehiculate nu sunt noi. Pentru că şi de data asta pare să se fi plătit prea mult pentru ceva ce este mult prea ieftin, ca să te alegi cu un logo de fundul curţii, în sensul în care pentru jumate din banii ăia nişte graficieni români muritori de foame ar fi avut şanse să izbutească un logo de enşpe mii de ori mai original, mai ne-copie, mai ne-luat de pe net, mai ne-... mai ne-...
Ce pare să fie, totuşi, nou, e înverşunarea de semi-haită cu care colegii de partid ai doamnei de la turism sar s-o apere de parc-ar fi vinovată. Ce vină are ea că a cheltuit nişte bani pe care i-a căpătat de cheltuială? De vină sunt cei care n-au dat dovadă de profesionalism în a urmări eficacitatea cheltuielii banilor. Aşa că să nu se mai ia nimeni de doamna ministru (oare intenţionat am scris cu iniţiale minuscule?) care n-avea nicio vină că s-a trezit cu nişte bani în mână cerând să i se facă nota. Cu toate acestea, apărătorii sar ca arşi cu frunza (de urzică) apărând orice, fiind împotriva a tot ce nu li se pare, în loc să meargă în colegiile în care au fost aleşi uninominal şi să îi privească în ochi pe fraierii ăia care i-au votat şi ale căror salarii le-au micit cu un sfert.
Şi ce n-am înţeles până la urmă: cum de nu sunteţi în concediu? Cum „unde”? În Egipt, în Ibiza, în Tenerife, în Dubai, în Miami...
Adaugă comentariu