Actualitate

Beatrice Moldovan, medaliată cu bronz la Campionatul European de Junioare: „Ȋn spatele acestei medalii stă multă muncă”

Medaliată cu bronz la Campionatul European, Junioare, campioană naţională la categoria 72 kg, cadete, şi medaliată cu aur la Cupa României, junioare, turdeanca Beatrice Moldovan visează să-şi facă un nume în box şi munceşte pentru ca visul să devină realitate.
Medaliată de curând la Campionatul European de Box, Beatrice a dovedit că la Turda se munceşte serios şi cu pasiune.
Talentată şi ambiţioasă, Beatrice a pornit pe drumul spre succes şi pare decisă să nu renunţe până ce nu ajunge la destinaţie.


Denisa Mărginean: Beatrice, eşti medaliată cu bronz la Campionatele Europene, cât de importantă este această medalie pentru tine?
Beatrice Moldovan: Pentru mine această medalie este foarte importantă. Am muncit foarte mult ca să o obțin. În spatele medaliei stau multe antrenamente, și foarte grele, dar important este că am ajuns pe podium la Campionatul European de Junioare.
D.M: Spune-ne cum a fost competiția?
B.M: Aşa cum ştiţi, a fost o competiţie foarte grea. Au fost multe fete din alte ţări care s-au prezentat foarte bine. Am avut multe emoţii dar le-am depășit ca orice campioană și sunt foarte mândră de mine!


D.M: Ce anume ţi s-a părut cel mai dificil în această competiție?
B.M: Cel mai dificil mi s-a părut când am intrat prima data în ring! A fost cel mai dificil moment.
D.M: Cum a decurs pregătirea cu lotul naţional?
B.M: A fost foarte bine, m-am înțeles bine cu antrenorii și fetele de acolo. În cele 2 luni cât am stat acolo, atât antrenorii cât și fetele mi-au fost alături ca o familie.
D.M: Cum te-ai simţit în momentul în care ai urcat pe podium?
B.M: Nu eram chiar atât de fericită pentru ca am luat locul 3. Îmi doream locul 1, dar îmi pun ambiţia și voi munci mai mult şi anul viitor voi lua locul 1!
D.M: .Acum ai experienţa unei competiții la nivel european, care este obiectivul de viitor?
B.M: Obiectivul meu este să ajung, pe viitor, cât mai sus. Vreau să muncesc şi să mă dedic boxului pentru a ajunge la mondiale, la Jocurile Olimpice și apoi să trec la profesioniști.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS