Eveniment

”Mirii” Zilelor Turzii

Cu ocazia Zilelor Turzii, 35 de familii au sărbătorit împlinirea a 50 de ani de căsnicie. Membrii contingentului 1967 al ”mirilor de aur” și-au reînnoit jurămintele și au spus iarăși ”da” în fața ofițerului stării civile, respectiv a primarului Turzii, Cristian Matei, care a parafat nunta de aur a celor 35 de perechi. La ceremonie, desfășurată sămbătă, 12 august, cu începere de la ora 9, la Sala Mare a Primăriei turdene, pe lângă sărbătoriți și familiile acestora, au mai participat viceprimarul Turzii, Lucian Nemeș, directorul Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS), Monia Tont Coti și consilierii Sorina Crișan, Iuliana Sămărtinean, Paul Năstase și Cristian Felezeu.

Manifestarea s-a încheiat cu un program artistic ce a cuprins cântece și opoezii, recitate de către preotul Sebatian Zăhan, respectiv de Viorel Mornea.

Lista mirilor de aur din seria ”Zilele Turzii 2017”

Anica și Alexandru Arion, Viorica și Laszlo Bănete, Ustina și Mihai Bojan, Valeria și Augustin Bolboacă, Ana și Viorel Botezan, Maria și Nicolae Bruja, Maria și Ioan Crișan, Viorica și Nicolae Crișan, Doina și Nicolae Fărcaș, Valeria și Valentin Fodorean, Silvia și Ștefan Gâscă, Crucița și Alexandru Hădărean, Marița și Vasile Indolean, Ana și Ioan Iurian, Veronica și Nicolae Jișa, Maria și Doroftei Megheșan, Ana-Lucia și Iulius Moldovan, Maria și Vasile Moraru, Octavia și Gelu-Viorel-Ilie Mureșan, Anuța și Iosif-Emeric Nagy, Livia și Vasile Pălăcean, Maria și Vasile Pășcuță, Maria și Emil Petac, Aurelia și Nicolae Pintilie, Doina și Ioan Pop, Ileana Rodica și Grigoriu Popa, Maria și Vasile Puiu, Lucreția și Vasile Rusu, Ana și Ionel Scurtu, Ana și Gheorghe-Radu Tonca, Emilia și Vasile Turcu, Ileana și Alexandru Vaida, Catalina și Alexandru Vari, Maria –Magdalena și Gavril Vilt, Letiția-Maria și Gheorghe Zeicu.            

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS