Duminică, 21 mai 2023, a avut loc la Restaurantul Liador din Câmpia Turzii cea de a XXX a ediție a Festivalului Coral de Primăvară. La acest eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Câmpia Turzii au participat formațiile corale din Câmpia Turzii, Turda, Ocna Mureș și Cluj Napoca. Trebuie menționat că muzica corală are o tradiție veche la Câmpia Turzii, încă din perioada interbelică, în 1923, s-a înființat un cor bărbătesc intitulat ,,Șoimii Carpaților”, iar printre dirijorii acestui cor menționat în cartea Câmpia Turzii-Istorie, Cultură, Civilizație se numără învățătorul Gheorghe Metea succedat de învățătorii Toma Roșiu, Vasile Coroiu iar din 1938 de d-nul Nicolae Botezan.
După revoluție acest cor, a fost dirijat rând pe rând de mari iubitori de muzică corală, d-nul Cristian Trifan cel care a înfințat primul cor de după revoluție ,,Voces Didactica” devenită ulterior Corul ”Astra”, d-nul Cornel Groza, d-nul Ciprian Para, d-nul Vladimir Lungu iar în momentul de față corul este dirijat de d-na Rodica Trandafir.
Grupul Vocal ”Melody” Clubul Copiilor din Câmpia Turzii, coordonat de voluntarul Nicușor Lăcătuș.
• Câte țări sunt pe pământ –prelucrare de George Enescu;
• Blândul păstor –priceasnă bisericească;
Corul ”Astra” al Centrului Cultural Câmpia Turzii, dirijor Rodica Trandafir lector universitar la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima”, din Cluj.
• Hristos a înviat – Gavril Muzicescu, Alexandru Podoleanu;
• Abuun d’Bișmeyia (Tatăl nostru, în limba aramaică) adaptare Adrian Corojan;
• La Turda;
• De-ar veni primăvara –aranjament Șerban Marcu;
• Mo-li-hua – tradițional chinezesc, armonizare Rodica Trandafir;
• Hava Naghila –tradițional evreiesc;
Corul ”Doruleț” din Ocna Mureș, dirijor, profesor Eva Forika.
• Amazing Grace –muzica William Walker, text John Newton;
• Cântec de pace –chitară prof. Levente Szocs;
• Can’t Help Faling in Love-George Weiss –pian Levente Szocs;
• Bourre-Leopold Mozart;
Corul ”Armonia” al Casei de Cultură din Turda.
• Mai lângă tronul meu – Mihai Chiriță;
• Luminânda Învierii –Nicolae Lungu;
• Potpuriu folcloric
• Foicică de ciper- Tudor Jarda;
• Coborâi din deal în vale –George Vancu;
”Corala Universitarilor Clujeni” a Universității Babeș Bolyai Cluj Napoca, dirijor Rodica Trandafir lector universitar la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima”, din Cluj.
• Ave Maria –Marius Cuteanu;
• Foicică de ciper –Tudor Jarda
• Imnul nopții –aranj Vasile Teodorescu, dup Ludwing van Bethoven;
• Foaie verde de măr dulce – Tudor Jarda
• Pe lângă plopii fără soț -armonizare Constantin Arvinte
• Pe Murăș și pe Târnavă, Augustin Bena
R: Cu îngăduința dumneavoastră vă rog să ne spuneți cum din punct de vedere muzical această a XXX ediție a Festivalului Coral de Primăvară?
Rodica Trandafir, dirijor al corului ”Astra”, lector universitar la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima”, din Cluj.
-Spectacolul a fost deschis de Grupul vocal „Melody”, un ansamblu de copii foarte talentați, coordonat de Nicușor Lăcătuș. Ei au impresionat publicul cu candoarea și muzicalitatea de care au dat dovadă cântând piese pe două și trei voci.
Au urmat gazdele, Corul „Astra”, dirijor Rodica Trandafir, care au prezentat un program foarte variat, cu piese captivante și antrenante din repertoriul românesc și internațional.
Corul „Doruleț”, din Ocna Mureș, dirijat de Eva Forika, a surprins printr-un program divers.În pieselece acoperă de la epoca clasică până la cea mai de actualitate, prin capodopere ale muzicii ușoare, i-am putut auzi și pe profesorii Buta Adrian (solist) și Levente Szocs (pian și chitară).
Corul „Armonia”, dirijat de Pr. Sebastian Zăhan, a adus în fața publicului piese religioase, dar și o serie de prelucrări folclorice extrem de apreciate de cei prezenți în sală, care s-au lăsat antrenați în cântare.
În încheiere a evoluat „Corala Universitarilor Clujeni” a UBB, din Cluj-Napoca, dirijată de Rodica Trandafir. Corala este la primele ieșiri în public după reorganizarea post-pandemică și reunește acuma seniori și studenți. Repertoriul a fost unul exclusiv românesc, de la lucrări pe versuri eminesciene până la cunoscute cântece folclorice.
Ceea ce s-a remarcat la această ediție a fost prospețimea pe care fiecare formație a adus o prin repertoriul îmbogățit cu piese noi. Fie ca bucuria cântatului împreună care ține laolaltă astfel de ansambluri să se perpetueze la multe ediții de acum înainte!
