Special

Din culisele vizitei prințului Charles la Turda

Alteța Sa Regală, Charles, prinț de Wales, a fost, vreme de o săptămână, oaspete al județului Cluj. După ce i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai, moștenitorul tronului regatului Marii Britanii și al Irlandei de Nord, a vizitat, sâmbătă, 3 iunie, Turda și Teiușul. În cele două localități, prințul Charles a fost oaspetele familiei fostului deputat Ion Rațiu, care, la sfârșitul săptămânii trecute a sărbătorit centenarul nașterii politicianului țărănist.

 

Pe urmele strămoșilor

La Teiuș, unde a vizitat biserica greco-catolică din localitate, ctitorită de Zamfira de Szazsebes și de soțul acesteia, Petru Rácz de Galgo, prințul Charles a primit, din partea lui Indrei Rațiu, trei centimetri din rochia verde, brodată cu aur, cu care a fost înmormântată Zamfira ”cea care a dus sângele Basarabilor munteni în spectaculoasa încrengătură de relații la capătul căreia se găsește azi prințul Charles” (www.revistaagressive.ro).

 

La opt generații după Zamfira, în 1812 se năștea Claudine Rhedey, descendenta familiilor nobiliare transilvănene Rácz de Galgo, Kendeffy de Malomviz, Inczedy de Nagy-Varad si Rhedey de Kis-Rhede, înrudite prin căsătorii succesive. Claudine reprezinta al doilea punct de inflexiune (după Zamfira) al genealogiei prințului Charles. Aceasta a dus legătura mai departe, mai întâi în familia imperială germană, iar de acolo în cea regală britanică, după căsătoria fiului său Franz, duce de Teck, cu prințesa Mary Adelaide de Cambridge, viitoarea regină Mary, consoarta regelui George al V-lea și bunică a reginei Elisabeta a II-a.

 

Prințul Charles s-a apropiat astfel de Transilvania, locul unde, în preajma anului 1600, a înmugurit „crenguța” arborelui genealogic ce duce de la Basarab I Voievod până la actualul moștenitor al tronului Marii Britanii. În biserica greco- catolică din Teiuș se mai păstrează un tablou votiv cu Petru și Zamfira Rațiu. În anul 2001, când au fost deshumați,ea avea o rochie verde brodată cu aur, iar el o armură de cavaler. (http://revistaagressive.ro)

 

Intersecție genealogică între familia Rațiu și familia regală britanică

Familia nobililor transilvăneni Rácz s-a scindat în două ramuri: cea de Galgo (Gâlgău, județul Sălaj), din care făcea parte Petru, soțul Zamfirei, mort în lupta de la Șelimbăr (1599) și cea de Nagylak (Noșlac, județul Alba) ai cărui descendenți s-au stabilit la Turda, unde familia are și azi reprezentanți, respectiv pe Indrei Rațiu, unul dintre cei doi fii ai lui Ion Rațiu, care locuiește în casa părintească, împreună cu soția sa, Pamela Roussos Rațiu.

 

 

La popasul de la biserica greco-catolică din Teiuș, ctitorie a strămoşilor familiei Raţiu şi a stră-străbunicilor M.S. Regina Elisabeta a II-a, unde Prinţul Charles al Marii Britanii a ajuns sâmbătă, 3 iunie, însoțit de suita sa și de frații Indrei și Nicolae Rațiu, oaspetele a fost întâmpinat de primarul oraşului, Mirel Hălălai, de preotul paroh Paul Turcu şi de numeroşi credincioşi. ”Prințul Charles a vizitat biserica greco-catolică din Teiuș deoarece este interesat de descoperirea obârșiilor sale ardelenești”, a apreciat Indrei Rațiu.

 

Visuri împlinite

„Prin vizita Prințului Charles la Turda ”s-a împlinit un vis mai vechi al soției mele, Pamela, care dorea de multă vreme să îl întâlnească” a dezvăluit Indrei Rațiu. Aceasta s-a întreținut, timp de o oră, cu Prințul Charles, în cadrul unei convorbiri desfășurate la Cluj-Napoca. La Turda a fost vorba despre o vizită privată, desfășurată în perimetrul fostei fabrici de bere, devenită proprietate a familiei Rațiu, care și-a propus să dezvolte acolo un centru comunitar, sub numele de Fabrica de Timp Liber.

 

Cu prilejul vizitării Fabricii de Timp Liber, oaspetele regal britanic s-a întâlnit cu primarul Turzii, Cristian Matei, care i-a prezentat Prințului Charles planurile de dezvoltare ale orașului, a precizat Oana Bakos, coordonator de proiecte la Centrul Rațiu pentru Democrație. Cu același prilej, al vizitei la fosta berărie turdeană, Prințul Charles s-a mai întreținut cu Ionuț și Dana Julean, cadre didactice la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, ce derulează un parteneriat cu Centrul Comunitar ”Fabrica de Timp Liber” în vederea renovării și redecorării fostei berării a Turzii.

 

Oaspetele regal din Marea Britanie s-a arătat impresionat și de gama de mărfuri alimentare pe care au etalat-o, cu prilejul vizitei Prințului Charles, producători locali precum Kepes Irina și Ildiko (Turda – miere de albine și produse adiacente), Felicia Tulai (Luna – ulei presat la rece) și familia Nagy, Ștefan și Cosmin (Pădureni – brânzeturi).

 

De asemenea, Prințul Charles a discutat la fabrica de Timp Liber cu membri ai staff-ului CRD, respectiv cu Oana Bakos, Irina Popa, Florin Stan și Adi Crișan.

După turul Fabricii de Timp Liber, Prințul Charles ”a mâncat și a luat ceaiul”, a mai precizat Oana Bakos.

 

Știri infirmate

Indrei Rațiu a dezmințit o știre publicată în Ziua de Cluj, despre o propunere avansată de Centrul Raţiu pentru Democraţie (CRD) Prinţului de Wales, în cadrul vizitei sale private la Cluj, de a se implica ”în proiectul de 3 milioane de euro de reabilitare a fostei fabrici de bere din Turda”. Referindu-se la acest aspect al întâlnirii cu musafirul regal al familiei sale, Indrei Rațiu a spus: ”Am decis să nu vorbim deloc despre bani sau despre orice fel de sprijin material ce ar presupune o implicare financiară a Prințului Charles în proiectele derulate de Centrul Rațiu pentru Democrație. A fost o întâlnire prietenească, ce a decurs foarte bine”, a apreciat, cu satisfacție, Indrei Rațiu.

 

”În cursul vizitei, Alteța sa Regală Prințul Charles a aflat despre tradițiile turdene și despre toleranța religioasă manifestată încă de acum câteva sute de ani în această comunitate. Putem spera că va reveni, pentru a afla mai multe despre orașul nostru” a spus Indrei Rațiu.

 

Valoarea timpului princiar: Șapte ani de tatonări, pentru o vizită de o oră

Legăturile dintre familia Rațiu și Prințul Charles datează de mai mulți ani. Cu începere de la ediția din 2006, Prințul Charles a acceptat rolul de ”patron spiritual” al festivalului TurdaFest. ”De atunci am rămas în legătură cu anturajul său și grație acestor contacte s-a materializat acum intenția noastră de a-l avea pe Prințul Charles drept oaspete la Turda. Traseul și punctele de oprire în cursul vizitei nu le-am sptabilit noi, ci membri din staff-ul prințului. Cu o lună înaintea vizitei, o echipă de specialiști în securitate, atât englezi, cât și români, au verificat, în amănunt, tot perimetrul fostei berării, unde s-a consumat, în întregime, vizita Prințului Charles la Turda” a mai adăugat Indrei Rațiu.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS