Interviu

Video. Interviu cu oftalmologul Teodor Holhoş, doctorul cu experienţă americană care trăieşte visul românesc

Se spune că în viaţă nu este important să faci lucruri mari, dar e important să le faci cu multă dragoste şi pasiune. Doctorul Teodor Holhoş a înţeles că pasiunile mari nasc oameni mari şi că pentru a reuşi e nevoie de multă muncă, ambiţie şi seriozitate. Şi-a câştigat un loc în inimile oamenilor fiindcă la rându-i oferă bucurie şi lumină celor care-i trec pragul. Doctorul Teodor Holhoş  vorbeşte, pentru cititorii Ziarului 21, despre cât e de frumos să trăieşti visul românesc.

Denisa Mărginean: Domnule doctor, ştiu că în momentul în care aţi ales această meserie nobilă nu v-aţi dorit să fiţi doar un medic ci v-aţi dorit să fiţi un medic foarte bine pregătit şi un chirurg priceput

Teodor Holhoş: Sunt un chirurg din tânăra generaţie care a avut acces la pregătirile în străinătate, la tehnologia computerizată din secolul nostru şi încerc să duc mai departe moştenirea lăsată de chirurgii dinaintea mea şi să facem şi în România, la noi acasă, lucruri frumoase, lucruri performante. Cu partea de chirurgie ţin să mulţumesc celui de Sus că m-a înzestrat cu talent. E ca la muzică, dacă nu avem ureche muzicală putem încerca să ne tot perfecţionăm, dar n-o să fim niciodată foarte buni. Dacă avem talent, atunci putem obţine lucruri frumoase. Şi talentul trebuie perfecţionat, dar eu mă simt norocos că am acest talent, nu-mi tremură mâna şi-mi place ceea ce fac. Cred că este foarte important să găsim în viaţă lucruri care ne plac şi să încercăm să ne perfecţionăm.

D.M:. De ce aţi ales oftalmologia?

T.H: Oftalmologia, la prima vedere, este o ramură micuţă, dar ochiul, la cât de mic este, e complicat şi complex. Am vrut dintotdeauna chirurgie, chirurgia la nivelul ochiului este o microchirurgie. La ochi, toate instrumentele sunt miniaturizate, noi lucrăm cu instrumente de dimensiunea unui ac, atât sunt de subţiri. Este o chirurgie care implică multă tehnologie, de aceea este necesară cunoaşterea aprofundată a tehnicilor şi a aparatelor moderne.

Iniţial am oscilat să aleg între medicină şi informatică, îmi plac calculatoarele, iar medicina a fost pentru mine o alegere mai umană,  implică o interacţiune cu omul. Partea de chirurgie în oftalmologie m-a fascinat cel mai mult pentru că este o chirurgie foarte pretenţioasă şi este foarte provocatoare. Toată lumea recunoaşte că operaţiile pe creier sunt cele mai delicate, dar imediat pe locul doi sunt operaţiile pe ochi, de retină, pe care eu le fac. Operaţia de cataractă, cea mai frecventă în oftalmologie, este pe locul 10. Cazurile grele îmi plac mai mult decât cele simple, fiindcă ies din rutină şi este o provocare să văd dacă-mi depăşesc limita. E important ca medicul să nu se plafoneze, să vrea mai mult şi să înveţe. Scopul meu este să încerc să fiu tot mai bun!

D.M: Aţi locuit şi v-aţi pregătit în SUA. Care a fost cel mai important lucru pe care l-aţi învăţat acolo?

T.H: Eu consider că viaţa mi-a fost schimbată de prima mea vizită în America, de acum 15 ani. Am intrat în contact cu mentalitatea americană şi am învăţat că dacă îţi doreşti ceva în viaţă să nu începi cu nu, nu se poate. Eu cred că orice se poate! Bineînţeles, la noi în ţară e mai greu, obstacolele sunt mai multe dar, poate, şi satisfacţia este mai mare. Mulţi colegi mi-au spus să nu încep în România un proiect de genul acesta, dar America m-a învăţat că dacă vrei cu adevărat ceva, lupţi, îţi propui un ţel, îl urmăreşti şi până la urmă trebuie să reuşeşti. Succesul nu este garantat, eu am început drumul într-un domeniu pe care nu-l cunoşteam dar care acum m-a răsplătit cu satisfacţii enorme. Am reuşit la mine în ţară! Mi-am dorit să am cele mai bune aparate, m-am perfecţionat la mai multe congrese, în Elveţia, Germania, Franţa, şi mi-am propus să nu fac rabat de la calitate. Asta m-a învăţat America: dacă vrei ceva, prima dată oferă performanţă şi calitate, iar ulterior vor veni şi rezultatele. Nu-mi pare rău că am avut acest curaj, fiindcă efortul familiei şi al meu, ca şi muncă, a fost foarte mare.

E uşor să abandonăm uneori, dar eu cred că oriunde se poate. Curajul l-am avut fiindcă ştiu că suntem primiţi în Europa cu braţele deschise, suntem căutaţi. La început primeam săptămânal oferte de muncă, dar cum n-am dat curs acum primesc o dată pe lună câte o ofertă de muncă şi pe bani foarte mulţi.

D.M: Ce v-a determinat să vă întoarceţi în România?

T.H: Nu am plecat în primul rând pentru familie, care este aici. În America am stat un an şi două luni şi ştiu cum e să stai departe de casa ta. Mi-am propus să încep ceva în România şi dacă totul iasă cum îmi doresc, adică să lucrez la standarde internaţionale, atunci voi fi mulţumit şi voi rămâne aici. Dacă nu, aş fi fost nevoit să plec. Aşa gândesc şi acum, dacă ceva se întâmplă, dacă se schimbă regimul politic sau vin vremuri grele, ne este deschisă calea spre a merge dincolo. Nu acesta e primul meu gând, eu cred că dacă rămânem aici suficient de mulţi oameni hotărâţi putem schimba noi ţara. Nu trebuie să plecăm şi să ne căutăm locul în altă parte. E greu, dar sunt optimist şi poate de aceea am ajuns să-mi trăiesc visul. Când m-am întors de la ultimul congres din America n-am mai avut senzaţia că suntem cu 200 de ani în urmă, poate suntem cu 70, 50, dar s-au schimbat multe la noi în ţară. Sunt convins că dacă păstrăm direcţia europeană şi dacă păstrăm drumul acesta va fi bine.

D.M: Cât de dificil a fost pentru doctorul Teodor Holhoş să transforme visul în realitate şi aici mă refer la visul de a construi o clinică?

T.H: A fost foarte dificil. Din timpul rezidenţiatului munceam la spital în Cluj, apoi consultam în privat pentru a acumula experienţă, lucram până seara. Familia mi-am văzut-o foarte puţin, 80-90% din timpul meu era dedicat acestui proiect: clinica. A fost un efort financiar foarte mare, am avut norocul să fiu ajutat de firma Zeiss, care mi-a pus la dispoziţie toată aparatura, în leasing, încă plătesc, dar mi-au oferit-o cu încrederea că  pot face operaţiile şi am avut curajul să-mi iau această povară şi să deschid clinica. Nu-mi pare rău fiindcă îmi trăiesc visul, am reuşit în  România, o ţară în care parcă fiecare instituţie nu e făcută să te ajute, să-ţi faciliteze deschiderea. Fiecare are nevoie de o hârtie în plus. Cea mai mare problemă am avut-o când, după vreo zece hârtii duse pe rând, mi s-a cerut a 11-a hârtie. Am fost pe punctul să ies cu televiziunea. Am pus întrebarea se poate sau nu se poate face ceva la noi în ţară, că atunci plecăm din ţara asta. M-am încăpăţânat şi dacă n-am putut deschide uşa cu clanţa am deschis-o cu capul şi am reuşit. Cred că la noi în ţară numai aşa se poate, dacă nu te opreşti şi dacă nu există frica de eşec. Aşa mi-am construit planul cu clinica, cu viaţa mea, să le fac toate cum trebuie să fie făcute, pe cale legală, cinstită şi de aceea nu-mi este frică de nicio instituţie.

D.M: De ce o clinică la Turda?

T.H: Povestea este destul de lungă, eu ca şi rezident mergeam la cabinete pentru a consulta. În Turda am consultat 4 ani în timpul rezidenţiatului şi aveam mulţi pacienţi care mă căutau în Alba. Eu sunt din Alba Iulia şi aici am început prima mea clinică, dar văzând că sunt mulţi pacienţi în Turda am decis să deschid o clinică şi aici. Am un văr în Turda, el se ocupă de tot ce înseamnă administrativ aici, iar eu mă ocup doar de partea medicală. Mie îmi place mult să operez şi atunci gândul că vin şi operez la Turda nu este o povară, este o plăcere, vin cu drag. Visul meu e să operez cât de mult, să consult cât de puţin.

D.M: Care sunt cele mai frecvente probleme pe care le întâlniţi?

T.H: În sfera chirurgicală cele mai frecvente sunt problemele de cataractă. Dacă trăim suficient, o să facem toţi cataractă, care reprezintă o îmbătrânire a cristalinului şi pacientul începe să vadă tot mai rău, în ceaţă, nu mai vede aşa bine culorile. Este o patologie uşoară şi necesită schimbare de cristalin. Operaţia durează 5 minute, nu este complicată şi după aceea pacientul vede, dar pacienţii stau până când nu mai văd nimic şi atunci cataracta se complică şi operaţia e mai dificilă. Patologiile de retină sunt cele mai grave, mai grele, dar, din fericire, sunt mai rare. Dacă pacientul vede o pată neagră sau pierde brusc vederea trebuie să se prezinte de urgenţă la medic. Dacă o operaţie de retină dacă nu e făcută la timp, adică într-o săptămână-două, degeaba vine după trei luni fiindcă nu se mai poate face nimic. Cea mai mare greutate a mea este atunci când văd pacienţi pe care nu putem să-i ajutăm.

D.M: Rezolvaţi probleme de la cele mai simple la cele mai complexe şi ştiu că aveţi pacienţi din toată ţara. Care este elementul de noutate pe care-l aduce Opticline?

T.H: Noutatea este că eu am avut şansa să învăţ şi aceste operaţii de retină. Mă consider un chirurg complet, fac operaţii laser la tinerii pacienţi care vor să scape de ochelari, cu un aparat foarte sofisticat. În 30 de secunde, cu un laser sofisticat, le şlefuim corneea şi scapă de ochelari. Mi-am operat soţia şi acum nu mai poartă ochelari. Este o tehnică absolut incredibilă şi este o minune a tehnicii din zilele noastre. Fac, de asemenea, operaţiile de traumatism, operaţiile de chirurgia cataractei.

D.M. Aveţi cazuri sociale, oameni care din punct de vedere financiar nu pot susţine o intervenţie?

T.H: Da, îmi place ca şi om, ca şi medic am fost învăţat să ajut oamenii. Noi trebuie să punem sănătatea omului pe primul plan, nu partea financiară! Provin dintr-o familie normală, ştiu ce înseamnă să vii dintr-un mediu în care nu toţi oamenii  îşi permit. Cum avem atât de mulţi pacienţi, ne permitem financiar să suportăm din operaţiile cazurilor sociale. Firmele cu care colaborez ne mai ajută, din când în când, cu câte un cristalin, ca să putem da şi noi mai departe. Eu încerc să ajut, săptămâna asta am avut un pacient, caz social, dar săptămâna trecută au fost doi. Îmi place să ajut, pentru sufletul meu o fac, din ce am primit dau mai departe.

 

D.M: Există boli ale ochiului în funcție de vârstă şi când ar trebui să ne prezentăm la un consult?

T.H: Oamenii trebuie să reţină că este important să ne facem consultul anual. Tensiunea la ochi nu doare, dar ea duce la pierderea vederii ireversibilă. Dacă vine un pacient cu 90% pierdută vederea, noi nu mai putem recupera ce este pierdut. Este foarte important să ducem copiii la control. Dacă au probleme şi îi ducem după vârsta de 7 ani nu mai putem corecta o boală frecventă: ochiul leneş. Noi avem aparat special care măsoară dioptriile la copii chiar de la 3 luni. Un control obligatoriu este la 3 ani. Noi avem aparatură performantă, avem cel mai performant tomograf în lume, care ne spune ce probleme sunt.

D.M: Privitul timp îndelungat la televizor și utilizarea computerului distrug vederea. Mit sau realitate?

T.H: La televizor nu este chiar aşa rău, televizorul fiind un ecran pe care îl privim de departe nu mai afectează aşa vederea, televizoarele moderne aproape deloc. În schimb, utilizarea telefonului, tabletei, calculatorului în exces afectează retina. Noi recomandăm pacienţilor care stau mai mult de patru ore la aceste dispozitive ochelari de protecţie. Aceste dispozitive emit şi o lumină albastră care s-a demonstrat că afectează retina. Recomandăm lentile speciale cu filtru de calculator. Ele conţin siliciu şi absorb din lumina albastră.

D.M: Aţi reuşit să duceţi relaţia dintre medic-pacient la un alt nivel. Exista mereu un feedback, am văzut că sunteţi foarte deschis, iar oamenii au doar cuvinte de laudă.

T.H: Şi mie îmi dă energie când văd că munca noastră este răsplătită, când văd că pacienţii noştri apreciază efortul nostru. Şi eu sunt om, uneori sunt obosit sau prost dispus, dar încerc să tratez fiecare pacient cum aş vrea să fiu eu tratat. Nu sunt perfect, niciodată n-am susţinut asta, pot să mai greşesc în relaţia mea cu pacienţii, dar încerc să ofer cea mai bună recomandare medicală. Mă străduiesc să dau tot ce pot mai bun din mine să iasă un lucru bun şi dacă oamenii au încredere, eu asta le garantez. Când văd că pacienţii ne apreciază şi că majoritatea covârşitoare sunt mulţumiţi de serviciile noastre, îmi dă o stare de mulţumire şi o putere să merg mai departe. Nu este uşor, fiindcă am întâlnit tot felul de oameni. Sunt şi oameni de o foarte bună calitate care apreciază, foarte recunoscători, dar sunt şi oameni care încearcă să profite de bunătatea medicului, am fost şantajat de pacienţi, am fost ameninţat, deci le-am trăit toate. Cu timpul ne călim, medicul e învăţat încă din timpul facultăţii să se aplece la problemele şi la nivelul pacientului. Aşa cum am învăţat să mă adaptez la omul simplu, am învăţat să mă adaptez şi la omul arogant, la omul care încearcă să profite, să ameninţe. Cât despre facebook, review-urile nu se pot modifica şi avem o notă de 4.8 în traducere de la 1 la 10 e 9.6. Pentru mine este mai mult decât bine, nu sunt de 10, nimeni nu-i perfect, dar  mă bucur când văd că suntem apreciaţi, când văd că mulţi pacienţi lasă cuvinte frumoase. Cu această ocazie le mulţumesc, le spun că pentru mine contează foarte mult părerea pacienţilor pentru că satisfacţia profesională şi energia unui medic e luată din faptul că muncim, dar aşteptăm rezultate. Ieri am operat o doamnă care era oarbă, care nu vedea uşa, se izbea de tocul uşii şi azi citea la telefon cât e ceasul. A plâns aici pe sală şi m-a cuprins şi pe mine emoţia. Pentru mine aceste satisfacţii sunt de nepreţuit şi le mulţumesc că lasă cuvinte de laudă pentru că îmi dau energie să merg mai departe. Vreau să păstrez acelaşi ton pozitiv şi să le dau oamenilor bucurie şi căldură sufletească pe lângă partea medicală.

video:

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.