Editorial

Producția controlată de voturi

Măsurile fiscale ale guvernelor PSD-ALDE demonstrează că economia socialistă, ce nu a dispărut în totalitate, câștigă iarăși teren în România. Numai că, de această dată, în ton cu vremurile, din această ”economie socialistă” lipsește componenta producției de bunuri. Prin măsurile fiscale aplicate de la 1 ianuarie 2018, Guvernul consolidează o ”economie” ce produce doar servicii administrative și furnizare de utilități, în cazul companiilor cu capital public, ce prestează, de regulă, servicii în regim de monopol.

 

Majorarea salariilor personalului angajat în sectorul bugetar, a cărui pondere în totalul salariaților din România se ridică la circa 30 la sută, îi așază pe aceștia în categoria privilegiaților. Salariile din mediul economic privat nu pot ține pasul cu majorările operate în administrațiile publice. Odată măririle în sine, iar a doua oară, în aceste zile, majorările compensatorii acordate angajaților bugetari pentru compensarea pierderilor cauzate de transferul, în cvasitotalitate, a  contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, așază salariile personalului din administrația publică și din celelalte instituții ale statului cu pe totul un alt palier decât cel dat de valoarea medie netă a salariilor personalului din sectorul privat.

Sigur, în domenii de vârf, precum IT, angajații primesc salarii comparabile cu cele din administrația publică, dar salariul mediu pe economia privată se cifrează la 2000-2500 de lei, net, lunar, în condițiile în care marea majoritate a salariaților ”de la patron” primesc salariul minim brut pe economie, de 1900 de lei, adică vreo 1165 de lei, lunar ”în mână”. Distanța față de nivelul atins de salariile bugetarilor crește într-un ritm amețitor, mai ales în condițiile în care doar ceva mai mult de jumătate din agenții economici privați s-au arătat dispuși să majoreze valoarea salariilor brute pentru a compensa scăderea salariului net, provocată prin  transferul contribuțiilor sociale, în proporție de peste 97 la sută, de la angajator la angajat.

 

Și, în aceste condiții, contribuabilii ale căror venituri provin din sectorul economiei private, în număr de peste 3 milioane, trebuie să susțină bugetele locale și cele ale statului din care se suportă majorările semnificative operate asupra salariilor celor peste 1,5 milioane de  salariați „cu serviciu la stat”.

 

Pentru ”a drege cumva busuiocul” Guvernul condus de fostul premier Mihai Tudose a dispus reducerea impozitului pe venit, de la 16 la 10 la sută. Cum 41,75 la sută, cotă majorată la 43 la sută din totalul sumelor colectate în contul acestui tip de impozit, se întoarce la bugetele locale, acestea vor resimți din plin reducerea. Primarii estimau, la sfârșitul anului trecut, că, după scăderea impozitului pe venit, de la 16 la 10 procente, sumele care ajung la bugetele locale vor scădea cu 20-30 la sută în 2018, faţă de 2017. Așadar, din bani mai puțini, bugetele locale vor trebui să suporte și creșterile salariale acordate salariaților din administrația publică, ale căror lefuri cântăresc, de la circa 1,5 la 6 salarii minime brute pe economie (cazul Turzii).

 

În aceste condiții, pare iminentă reducerea fondului de dezvoltare. Soluția atragerii de fonduri europene pentru finanțarea investițiilor edilitare rezolvă doar parțial problema lipsei banilor pentru dezvoltare. Grație ”eficienței” categoriilor de funcționari publici ce lucrează, pe diverse paliere ale administrației publice, în domeniul atragerii fondurilor europene ”ajutați” și de legislația întortocheată, accesarea acestora întârzie nepermis de mult. De aceea, România rămâne mai mereu de căruță, în goana după banii Europei, cursă în care Polonia și alte țări din blocul estic au luat-o cu mult înaintea noastră.

 

Se face mult caz de productivitatea scăzută a muncii în sectorul privat, principala cauză invocată în justificarea salariilor mici primite de peste 80 la sută din angajații care ”lucrează la patron”. Dar oare randamentul funcționarilor publici îndreptățește nivelul ”european” atins de multe din salariile acestora?

Așa cum stau lucrurile, volens-nolens, Guvernul încurajează contraperformanțele ”reușite” de mulți dintre salariații din sectorul bugetar, însă executivul trimite nota de plată contribuabililor care realizează venituri mult mai mici, în sectorul economiei private. Iar următoarea verigă în lanțul slăbiciunilor o reprezintă faptul că marea majoritate a firmelor private ”trăiesc” din contractele cu statul. Or, prin ”revoluția fiscală” ceea ce statul le dă cu o mână, le ia cu două, pentru a hrăni birocrația unui sistem clientelar, menit nu să contribuie la rezolvarea operativă a problemelor administrative, ci perpetuat pentru ca ”fabricile de voturi” în care s-au transformat instituțiile publice, să funcționeze fără rateuri și la viitoarele scrutinuri electorale.

 

Prin ”revoluția fiscală” Guvernul social-democrat al României a înhămat  aproape întreaga economie privată la remorca unei ”economii paralele” că tot este la modă termenul. O ”economie paralelă” care consumă din resursele materiale palpabile, izvorâte din activitatea economică privată, pentru a asigura funcționarea ”fabricilor de voturi” și reluarea ”ciclului de producție” al acestora la fiecare scrutin electoral. Așa se explică și de ce procesul de votare devine mereu mai greoi și mai complicat pentru românii din diaspora: Circa 5 milioane de voturi pot anihila rostul clientelei politice, care produce tot cam atâtea.

 

Așadar, toată tevatura începută în decembrie 1989 s-a soldat cu înlocuirea industriei morman de fiare vechi prin producția controlată de voturi. În politică doi și cu doi pot face oricât, dar în aritmetică vor face totdeauna doar patru.

 

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS