Editorial

Regele a murit

Mihai I, ultimul rege al românilor a plecat pe drumul fără de întoarcere într-o zi de decembrie, la fel cum, tot într-o zi de decembrie, a anului 1947, a abdicat, de bunăvoie și silit de împrejurări, pentru a pleca apoi pe drumul exilului. Rămâne ca istoria să păstreze adevărul despre viața și faptele regelui Mihai I.

Moartea și funeraliile regelui Mihai I ar trebui să se constituie însă, pentru români, într-un prilej de serioasă reflecție asupra căii de urmat, pentru ca țara să ajungă la un viitor plasat sub semnul prosperității. La lumina flăcării unei lumânări aprinse pentru sufletul regelui, se vede oare monarhia ca o alternativă la actuala formă de organizare statală a României?

Republica, impusă cu anasâna, de forțe din afara țării, s-a dovedit o variantă neviabilă pentru România. Una din multele anomalii ale comportamentului unor revoluționari autentici este și aceasta. Poporul răsculat, în decembrie 1989 (iar decembrie), împotriva regimului dicatorial al lui Nicolae Ceaușescu, deși a strigat, din răsputeri ”Jos comunismul” nu s-a gândit să silească ”republica” la un act al abdicării, similar, oarecum, celui la care a fost silită monarhia, la sfârșitul anului 1947, prin renunțarea la tron a regelui Mihai I, alegere dictată de ”înalte rațiuni de stat (sovietice?)”. Așadar ”Jos comunismul!”, dar republica, un produs al comunismului, a rămas. Ca rezultat al campaniei de negare a tot ceea ce s-a făcut înainte de 1990, au dispărut industrie, agricultură, cultură, sport, educație, bunăstare, dar de republică, formă de organizare statală apărută în România drept un produs al comunismului, nu s-a atins mai nimeni.

Și ”republica” ancorată în varianta semiprezidențială, adică un fel de struțo-cămilă, nici ou și nici găină, a continuat să producă monștri. Rezultatele vizibile pentru cei cu ochiul liber și cu mintea așișjderea, după 28 de ani de ”democrație” adevărat în varianta ”originală” demonstrează, fără putință de tăgadă pentru un observator neutru, impotența manifestă a parlamentarilor de a se achita cu brio de funcția legislativă, trasată prin Constituție și a guvernanților, care, în aproape trei decenii, nu au reușit decât să omoare moneda națională și să coboare ștacheta nivelului de trai la niveluri neîntâlnite nici în vremea ultimului război, după cum își aduc aminte bătrânii care încă se încăpățânează să refuze ”eliminarea, pe cale naturală, din sistem”.

Din anumite puncte de vedere, doar aderarea țării la Uniunea Europeană poate fi trecută la rubrica ”succese” a persoanelor și partidelor ce s-au perindat la conducerea republicii române, după înlăturarea primului președinte al acesteia, Nicolae Ceaușescu. Aderarea țării la Uniunea Europeană a înlesnit mult circulația românilor în majoritatea țărilor ”bătrânului continent” ceea ce a contribuit decisiv la creșterea numărului de persoane autoexilate pe alte meleaguri. Astfel, românii au demonstrat că spaima de sărăcie este cam tot atât de mare ca și frica de război. Din România, peste 4 milioane de oameni au fugit de sărăcie, iar din Siria, doar cu câteva sute de mii de persoane mai mult au fugit de război.

Și, mai mult decât atât, în numai câteva zile am întâlnit două persoane care au făcut avere în țară, dar acum vor să își ia lumea în cap, pentru că vor să trăiască într-o comunitate guvernată de normalitate, ceea ce aici consideră că ”nu se egzistă!”

Nația așteaptă mereu de la guvernanți să priceapă că nu fac bine ceea ce fac. Însă nația face acest raționament plecând de la o premisă falsă: aceea că guvernanții gândesc și muncesc întru folosul poporului. Nimic mai fals. Experiența a circa 28 de ani de ”democrație originală” a demonstrat că oareșceva consecințe folositoare pentru cetățenii obișnuiți pot apărea din exercițiul guvernării, însă scopul pentru care lucrează cei pe care poporul i-a așezat în fruntea bucatelor nu are legătură că transformarea României într-un stat prosper. Când nația se va sătura de așteptat, va face. Ce? Schimbarea, ce,  promisă de politicieni, s-a dovedit doar un ”hap” pentru uzul fraierilor.

Cu instituțiile statului transformate în fabrici producătoare de sinecuri pentru clientela politică, cu pensiile speciale administrate oamenilor care au lucrat cu dosare, cu legi făcute în folosul ”penalilor de sus” nu pentru ocrotirea cetățenilor de rând și pentru optimizarea funcționării statului, cu morala și cu educația puse la stâlpul infamiei sau cu devalorizarea continuă a muncii, republica, născută din mariajul URSS-ului stalinist cu comuniștii din România postbelică, a intrat în faliment. Din agonia sa câștigă potentații momentului, făcătorii de legi proaste și guvernanții, absolvenți ai ”școlilor profesionale de miniștri” ce dau examen pentru post la câte vreo agapă de vară organizată de partidele aflate ”pe val”.

Românii au două variante: Fie să privească toți spre Europa, ca spre leagănul salvării din ”marasmul republicanist”, fie să se gândească și să încerce și ”hapul” monarhist. Sigur, alegerea se dovedește grea. Oare câți vor prefera incertitudinea ce însoțește preferința pentru ceva ce aproape niciun român nu a mai trăit, în locul unei certitudini, fie aceasta și producătoare de stricăciuni?

Că, vorba unui alegător: ”-Domule, eu tot pe ăștia îi votez! ”-Da nu vezi că ăștia au furat?” ”Ba da, însă m-am obișnuit cu ei. Barem pe ăștia îi cunosc. Ce crezi, ăilalți or fi mai buni?”

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS