Editorial

România de dincolo de gard

Acum, la 99 de ani după Marea Unire, din cauza exodului populației în căutarea destinațiilor unde ar putea trăi o viață respirabilă, România deține tristul record de țară furnizoare a celui mai mare număr de emigranți, în timp de pace. După unele surse, peste 3,5 milioane de cetățeni români, după altele, peste 4 milioane au părăsit țara pentru că au ales să trăiască în altă parte. Dacă din Siria, măcinată de război civil, din cauza gloanțelor și a bombelor au fugit din țară circa 5 milioane de oameni, sărăcia și lipsa premiselor unei redresări economice au alungat din România un număr comparabil de cetățeni.

De ce au plecat românii din țară? La posibilele răspunsuri ce se pot da acestei  întrebări ar trebui să reflecte politicienii. De ce acum, la 99 de ani de la Marea Unire și în ajunul sărbătoririi Centenarului României, țara se află în situația unui vapor ce a intrat la apă și se află pe cale de a se scufunda? Oare din ce cauze, de 28 de ani, de când a pășit, la modul declarativ, pe calea democrației, România nu a reușit să-și convingă cetățenii că aceasta este sinonimă cu o cale a bunăstării generale? Regimuri democratice și economie de piață există și în țările unde românii plecați în bejenie caută un trai bun, obținut de pe urma plății corecte a muncii și o viață în care să nu simtă, la tot pasul, presiunea instituțiilor statului precum o ”sabie a lui Damocles” asupra capului lor. Dacă regimul democratic și economia de piață din România nu oferă, pe cale de consecință, condiții sinonime de trai, rezultă că acestea diferă de cele întâlnite aiurea, cu precădere în țările de la apusul și din nordul continentului european, iar pentru cei care s-au încumetat să treacă Atlanticul, din Canada sau din Statele Unite ale Americii.

De vreme ce politicienii au deținut și dețin pârghiile decizionale în statul român, aceștia poartă răspunderea pentru locul unde a ajuns România după 28 de ani de degringoladă prin hățișul ”democrației originale” autohtone. Membrii clasei politice românești ar trebui să accepte că năravurile manifestate până acum se dovedesc falimentare pentru țară. În 28 de ani, răstimp în care ”la butoane” s-au perindat formațiuni din aproape tot spectrul politic, de la stânga la dreapta și viceversa, economia țării a avansat spre dezvoltare în pas de rac, nivelul de trai tinde mereu spre ”fundul curbei” în ciuda promisiunilor electorale, iar autostrăzile, drumurile și șoselele necesare pentru asigurarea dezvoltării economice, singura cale generatoare de bunăstare, se construiesc într-un ritm mult inferior celui din epoca romană. În spitale se resimte lipsa medicamentelor și  a aparaturii, într-atât încât zilele trecute, într-un spital din București nu s-a mai găsit nici anestezic și, după un statu-quo de doi ani, prețurile au început iar să urce. În tot acest răstimp, de 28 de ani, calitatea mereu în descreștere a procesului educațional a polarizat și învățământul, la fel ca și societatea: România are o mână de tineri supradotați, la fel cum are o mână de oameni suprabogați. Între cele două categorii și marea masă, odată cea a adolescenților care, după absolvirea studiilor, medii sau superioare știu de toate, dar nu se pricep la mai nimic, sau cea a oamenilor care se chinuie să se mențină la suprafață în marea de sărăcie ce devine mereu mai sufocantă,  adică aproximativ o cincime din populația României, se întinde un segment din ce în ce mai puțin populat, ce tinde să se transforme într-o țară a nimănui ce va pecetlui ruptura definitvă dintre păturile sociale românești.

În schimb, clientela politică  s-a dezvoltat armonios, precum în basme Făt-Frumos, într-un an cât alții în șapte! Metoda politicienilor, care dispun așezarea în posturile din instituțiile administrației publice a unor oameni, aleși după criterii de competență stabilite de partidele ce dețin ”pâinea și cuțitul” a transformat ”serviciile la stat” într-o monedă pentru plata voturilor necesare menținerii în fruntea mesei bucatelor bugetare, din care se înfruptă aleșii. Numai așa se explică paradoxul creat în România, unde, în ciuda informatizării instituțiilor statului, proces ce a costat sume de ordinul, poate, al miliardelor de euro, per ansamblu, numărul angajaților la buget se află într-o continuă creștere. Și, pentru a completa tacâmul, calitatea serviciilor oferire populației de către aceleași instituții se află în descreștere. Și masa salariaților din sectorul economic privat suportă o presiune mereu crescândă a dărilor destinate să asigure fondurile bănești necesare întreținerii clientelei politice, mereu mai stufoase. De aci rezultă puterea de cumpărare mereu mai scăzută a unor salarii șubrezite de foamea de bani a ”statului” ce s-a gândit ”să jupoaie oaia, iar apoi să-i tundă lâna”.

Pe lângă toată sărăcia, cu toate problemele sale, mereu mai numeroase și mereu mai fără soluții de care se izbește, din ce în ce mai des, marea majoritate a locuitorilor României, politicienii, sursa, fără echivoc a acestor rele, se străduiesc să le facă viața imposibilă concetățenilor, în fel și chip. Conștienți că plusul de imagine aduce voturi, ceea ce se traduce prin locuri cât mai aproape de ciolan, capii partidelor își îmbulzesc chipurile, de-a dreptul cu nerușinare, în mintea, ochii, urechile și sufletul poporului. ”Că amărăștenii de ieri și de azi sunt alegătorii de mâine”. În rest, ce mai contează?

Multă vreme, nu am înțeles și nu am aprobat reacțiile, uneori colerice, ale  românilor din diaspora, vizavi de cele ce se petrec în țară. Însă, pentru aceia, odată ce au un termen de comparație, odată ce pot raporta coordonatele democrației la un alt sistem de referință decât cel autohton, reacțiile, despre care continui să cred că nu toate izvorăsc din suficiente argumente viabile, nu mi se mai par deloc deplasate. Și, dacă se ia în considerare numărul, de ordinul milioanelor, al românilor ce trăiesc în alte țări, iată, se conturează existența altei Românii, a celei ”de dincolo de gard”. O Românie paralelă, ce se înfiripă într-un spațiu ale cărui granițe, după aderarea României clasice la Uniunea Europeană nu se mai constituie în opreliști, dar de care, mulțumită, în primul rând, clasei politice autohtone, ne desparte aproape totul.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS