<
Fotbal

Mocean Gabriel: “În fotbal dacă nu ai pasiune nu poți să faci nimic!”

Interviu realizat de Lăcătuș Nicușor

Sportul este un fenomen de masă și de un mare impact pentru copii, tineri dar și vârstnici. Prin sport se formează adevărate caractere, fie că vorbim de gimnastică, înot, tenis, handbal, fotbal saualte discipline. Dar cu atât mai benefic este  atunci când dragostea pentru sport este insuflată de un dascăl. Pasiune, pasiune, pasiune, acesta este cuvântul de ordine pentru dnul Mocean Gabriel când vine vorba de sport. Domnia sa a învățat din tainele sportului, a performat și ce e mai frumos este și domnia sa la rândul lui a pus în practică ceea ce dascălii l-au învățat. A șlefuit generații de copii și tineri în fotbal dar și înarbitraj. Îl găsesc așa cum era firesc, îngrijind terenul de fotbal al comunei Viișoara.

Rep.: Pentru început vreau îți mulțumesc în numele cititorilor Ziarului 21 că ai acceptat neacorzi acest interviu. Te rog ne spui câteva date biografice.

Mocean Gabriel, antrenor A.S.A. ,,Victoria” Viișoara :

Mă numesc Mocean Gabriel și sunt născut în Câmpia Turzii în  03 noiembrie 1970 din părinții Gheorghe și Susana. Sunt căsătorit  cu Mocean Mirela  și bunul Dumnezeu ne-a dăruit doi copii frumoși, un băiat și o fată, pe băiat îl cheamă George are 15 ani iar pe fată o cheamă Ștefania și are  10 ani și jumătate. Școala primară și gimnazială am făcut-o la actuala Școala Gimnazială Mihai Viteazul din localitate iar liceul l-am făcut la Liceul Industrial, profilul electro-tehnic.  De asemenea am absolvit în 2003 Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj Napoca.

Rep.: Unde ai satisfăcut stagiul militar?

Mocean Gabriel: Stagiul militar l-am făcut la parașutiști la Luna, sunt parașutist brevetat cu 9 salturi.  Am prins perioada revoluției din 1989. În perioada stagiului militar am fost lăsat să joc pentru  echipa ,,Arieșul” Câmpia Turzii, de la Lut.  

Rep.: Ai trecut în rezevă, unde te-ai angajat? 

Mocean Gabriel: Am lucrat vreo 15 ani în fabrică, am fost mecanic la compresoare la Combinatul Metalurgic, iar după  absolvirea facultății am intrat în învățământ. La început în primii doi ani am lucrat la Frata și Sopor, acolo mi-am făcut stagiatura, după aceea am dat examen  pentru titularizare, am obținut o medie foarte mare,9,10 și am obținut un post titular  la Școala Gimnazială din comuna Viișoara, deci practic din 2008 am catedră întreagă.

Rep.: Cum ai început să practici sportul?

Mocean Gabriel: Am cochetat cu sportul încă de când eram elev, am făcut gimnastică cu dnul profesor Dragotă Ilie un om cu o putere de muncă extraordinară și care a dat mulți copii la lotul național, vreau să-i mulțumesc pe această cale, datorită domniei sale am început să iubesc sportul.  De asemenea am  fost din clasa a IV-a și până pe clasa a VIIa la rugby sub coordonarea unui mare iubitor al acestui sport cu balonul oval, dnul Florea Gligor, un om cu un mare caracter, jos pălăria, toată stima pentru domnia sa.  Iar din clasa a VIIa, am jucat fotbal, mai ales că stauaproape de stadion. Primul antrenor pe care l-am avut a fost  dnul Voroneanu Gheorghe, iar după aceea a fost dnul Crăciun Dionisie, amândoi din păcate au murit, Dumnezeu să-i ierte, și la final l-am avut antrenor pe d-l Radu Nicu. Am început la echipa de fotbal ,,Industria Sârmei”, așa ușor am trecut prin toate fazele de la copii până la  juniori, din 1984 și până în 1988, iar datorită faptului că în acel an echipa a retrogradat am fost cedați la ACI (Antrepriza de Construcții și Instalații) Câmpia Turzii. Anul acela a fost un an foarte bun pentru mine, anul acela a fost cât tot junioratul. Așa cum v-am mai spus, în timpul stagiului militar am jucat vreo două sezoane la ,,Arieșul” Lut după care la insistențele dlui Voroneanu am revenit la ,,Industria Sârmei” unde am jucat în liga a IIIa și a IVa. În timp am început să acuz afecțiuni ale meniscului.  Am fost operat dar operația nu a avut succesul scontat și ușor, ușor a trebuit să renunț la sportul de performanță. 

Rep.: Cum ați ajuns să fiți arbitru?

Mocean Gabriel: Pentru început trebuie să vă spun că aici la Câmpia Turzii, Comisia de Arbitri a fost înființată de dnul Popovici Cornel, un mare iubitor de sport și de la care mulți din Câmpia Turzii am avut ce învăța. M-a sfătuit în foarte multe probleme pe plan sportiv, îi mulțumesc pe această cale. Dar să vă spun cum am cochetat cu arbitrajul, în anul 2003 pe când eram la antrenament la Sârma  a venit dnul Mărginean Alexandru, el era președintele Comisiei Municipale de Arbitri Câmpia Turzii și fost arbitru de liga a IIa, și ne-a întrebat care vrem să fim arbitrii? M-am tot gândit și mi-am zis să mă duc că tot îmi spuneau mie colegii ,,corectule” pentru că întotdeauna când era un litigiu mă întrebau ,,no spune Gabi, o fost fault sau ce-o fost”? Am urmat cursurile școlii de arbitraj. În 1993 am luat examenul și apoi am luat pas cu pas categoria a IIa, categoria a Ia, liga a IIIa, am promovat în liga a IIa. 

Rep.: Care a fost primul tău meci pe care l-ai arbitrat?

Mocean Gabriel: Prin 1986, aveam probleme cu spatele și nu mai puteam să joc la un nivel mai ridicat. Era un meci la juniori. La acel meci a lipsit  unul dintre arbitrii de linie, iar eu am fost pus să arbitrez, a fost o experiență foarte plăcută.  De altfel, vreu să vă spun că eu aveam un registru în care îmi notam meciurile jucate, echipele, golurile, eram foarte pasionat de ceea ce făceam.

Rep.: Care a fost evoluția în arbitraj?


Mocean Gabriel: Am început arbitrajul din liga a Va,în campionatul republican, cu echipe de fotbal de pe sate din zona limitrofă a Câmpiei Tuzii, liga a IVa. După câțiva ani, după câteva cursuri desfășurate la Târgu Mureș în care am obținut un punctaj mare 9,50 am promovat în liga a IVa, și ulterior după un alt exament am arbitrat în liga a IIIa. Vreau să vă spun că la liga a IIa, erau doar patru locuri pe țară, la acel examen am luat cea mai mare notă drept pentru care am promovat să arbitrez în liga a IIa. Toată lumea se întreba ,,cine-i Mocean? A cui pilă e”? Eu nu am avut nicio pilă, eu am intrat în urma examenului pe propriile puteri. Asta se întâmpla prin anul 1999. Încă îmi aduc aminte că primul meu meci de debut din liga a IIa,  a fost între Midia Năvodari și Gloria Buzău, atunci echipa din Năvodari trăgea la promovare.  

Rep.: Care a fost cel mai dificil meci de arbitrat?

Mocean Gabriel: Cel mai dificil meci l-am avut la liga a IVa, la Dej, între CFR Dej care trăgea la promovare și Victoria  Someșeni. În minutul 85 am acordat penalty pentru oaspeți, pentru echipa Victoria Someșeni care a și câștigat meciul cu 3-2. După meci a venit îngrijitorul terenului cu o coasă să ne omoare. Asistentul a fost  bruscat și lovit de un jucător al gazdelor. A fost într-adevăr un meci greu, foarte tensionat.

Rep.: Care  a fost cea mai amuzantă fază de arbitraj?

Mocean Gabriel: Am deconspirat mai multe blaturi. Era un derby la Orăștie cu Cugirul care trăgea la promovare pentru liga a IIa. M-a sunat un oficial de la Cugir cum să facem să fie bine. I-am răspuns  că-l voi informa pe dnul Crăciunescu despre acest incident, iar oficialul Cugirului a replicat ,,ce poate să-mi facă mie dnul Crăciunescu?” La ședința tehnică toată lumea prezentă inclusiv observatorul, iar la final ne întreabă dacă sunt probleme s-au dacă avem ceva de spus s-au de anunțat? Eu le-am spus că da, eu am de anunțat că am fost contactat de oaspeți, la toți le-au ,,picat fața”. Am dat declarație și am scris  cele relatate. 

Rep.: Până la urmă ai arbitrat acel meci?

Mocean Gabriel: Da, am arbitrat acel meci. A fost un meci greu, dar frumos. Meciul s-a terminat cu scorul de 2-2 iar gazdele au ratat 11 metri în minutele de prelungire. Iar la finalul anului drept ,,recompensă” pentru corectitudinea mea am fost retrogradat din liga IIa vreo două săptămâni.  Eu eram așa mai revoluționar să fiu corect în deciziile mele, și pe mine mă intriga faptul că cei de la centru ne spunea să fim corecți, dar ei nu erau până la urmă cei corecți.  Două săptămâni am fost scos din lot  și îmi aduc aminte că am fost personal la dnul Crăciunescu să relatez cele întâmplate. I-am amintit că domnia sa a spus că ne asigură protecție dacă deconspirăm vreun blat și dumneavoastră mă dați afară? Vreau să vă spun că eu am primit note foarte bune și am avut referințe foarte bune de la mai mulți observatori de valoare cum ar fi dnul Mircea Neșu, dnul George Onescu, dnul  Gheorghe Constantin. Dnul Crăciunescu mi-a spus ,,păi dacă zic acești observatori ce spui tu atunci dute și te pregătește și când avem întrunirea  o să te chemăm la cursuri”. Numai eu știu cum am stat în aceste două săptămâni. Am fost vreo șase ani  la foarte multe cursuri de perfecționare pentru liga Ia la Brașov, București, iar la examene eram mereu printre primi trei pe clasemente și promovau total alții. 

Rep.: Deci să înțeleg, ai arbitrat doar în liga IIa?

Mocean Gabriel: Am arbitrat doar în liga a IIa de fotbal, mi-au promis că îmi dau meciuri să arbitrez și în liga a Ia, dar până la urmă nu mi-au dat, și aici se mergea cu pile. Se pare că nu m-am ,,adaptat eu la sistem”, iar în liga a Ia am fost doar rezervă.  De asemenea am arbitrat în 2001  în șaisprezecimi în  Cupa României între campiona țării de atunci FC Rapid București  și Poli Timișoara câștigat de FC Rapid cu scorul de 3-1.  De asemenea în 2003 am fost primul arbitru clujean care a arbitrat CFR Cluj și U Cluj.

Rep.: Am înțeles că ai arbitrat și la futsal, ce poți să ne spui despre acest aspect?

Mocean Gabriel: Trebuie să vă spun că din 2006 am arbitrat în paralel cu meciurile de iarbă și meciurile  de futsal, (Futsal-ul este versiunea interioară a fotbalului clasic. Numele său provine din portugheză „futebol de salão” și din spaniolă „futbol de salon”, amândouă însemnând fotbal în sală- sursa Wikipedia). Păi la futsal am performanță. Am arbitrat liga a Ia și liga a IIa la futsal, am arbitrat finala Campionatului Național, am arbitrat supercupa României. De asemenea am fost rezervă la un joc internațional amical România – Macedonia și am arbitrat un meci la tineret România Ungaria fără să fiu arbitru FIFA. În momentul de față sunt observator federal la futsal.

Rep.: Cât timp ai arbitrat?

Mocean Gabriel: Am arbitrat până la limita de vârstă la 45 de ani, adică din 1993 și până în 2015.

Rep.: Ai fost și președintele Comisiei Municipale de Arbitraj din Câmpia Turzii, ne poți spune câte ceva?

Mocean Gabriel: În 2000 după demisia dnului Mărginean Alexandru având în vedere că eram cel mai cotat arbitru la aceea vreme am preluat funcția de președinte al Comisiei Municipale de Arbitri Câmpia Turzii. Eu am continuat această tradiție a promovării arbitrajului la nivel național ca și cei de dinaintea mea, Raab Nicolae, Popovici Cornel, Mihai Cuc, Arghir Voroneanu. La rândul meu și eu am pregătit generații întregi de arbitri și aici i-aș aminti pe Jucan Sergiu care a promovat la liga a IIIa, Damian Alin, Herța Radu, Nașc Adrian și alții. În momentul de față Jucan Sergiu este președintele comisiei de arbitrii.

 Rep.: Premii obținute?

Mocean Gabriel: Am fost desemnat cel mai bun arbitru din liga a IIa.   

Rep.: Ce sentiment ai avut când a trebuit să renunți la arbitraj?

Mocean Gabriel: Păi orice sfârșit e un nou început, am continuat cu antrenoratul în fotbal. 

Rep.: O nouă etapă, o nouă pasiune a antrenoratului, cum a început?

Mocean Gabriel: Fiind profesor de sport la școala din Viișoara, am pregătit și antrenat copiii, iar după câțiva ani și după o muncă asiduă au început să apară rezultatele. Ne-am calificat în mai mulți ani la faza județeană la Cluj după care la faza zonală, după care în cea națională iar în 2011, cu elevii de la  Școala Gimnazială din Viișoara – Cluj am locul I pe țară  la Olimpiada Sportului Școlar la mediul rural clasele I-IV. Ne-am mai calificat și în alți ani în finală alături de alte echipe zonale cum ar fi, cu Satu Mare, Bacăul, Întorsura Buzăului dar și alte echipe. Îmi aduc aminte că la un turneu din cadrul Olimpiadei Sportive Școlare mai multe echipe au jucat cu copii mai mari, din clasele  V-VI, o echipă era din Șugag-Alba și cealaltă echipă era din Dobrosloveni -Olt. Nu îmi venea să cred că am fost furat pe față. Dimineața la ora trei am plecat cu un părinte și am făcut 1000 de km ca să le demonstrez că jucau cu copiii de clasele a V-VI a. Am fost la școala din Șugag cu contestația făcută de la inspectorat și mi-au confirmat că acei copii sunt din clasele a V a și a VI a. Iar la Dobrosloveni arătându-le poze la copii, i-am întrebat pe copiii aflați în pauză în curtea școlii  dacă îi cunosc pe cei din poză. Și copiii ne-au spus că toți din poze sunt de la școala lor din Dobrosloveni și erau din clasa a VI a. Și culmea că directorul școlii era și profesor de sport. Cele două echipe au fost descalificate iar noi am câștigat meciurile respective.

Rep.: Așa ușor, ușor ai ridicat ștacheta și ai început să antrenezi și echipele de seniori și juniori, ce poți să ne spui?

Mocean Gabriel: Având în vedere rezultatele bune pe care le-am avut cu copiii, mi-am zis că să fac și o echipă de juniori aici la Viișoara. Și în 2011 am constiuit aici la Viișoara în cadrul clubului A.S.A. ,,Victoria” Viișoara, o grupă de juniori talentați.  Am avut rezultate foarte bune cu echipa, am terminat campionatul în față celor din Câmpia Turzii, drept pentru care în următorul an Gicu Tothăzan președintele clubului I.S.C.T. mi-a făcut o ofertă să vin să antrenez aici la Câmpia Turzii. Am acceptat și am venit la echipa din Câmpia Turzii cu 15 jucători. Am activat la Câmpia Turzii până anul trecut (2019) după care dnul primar Ioan Roman de la Viișoara a tot insistat să fac echipă, tocmai se construise un teren modern de fotbal. I-am spus că dacă îmi asigură finanțare vin cu mare plăcere. Jucătorii au semnat contracte pentru meciurile prestate și banii s-au plătit. Un primar care își dorește cu adevărat promovarea sportului aici la Viișoara. Am înscris echipa în liga a IVa iar până la sosirea pandemiei am fost pe locul 9, iar cu echipa de juniori ne-am bătut pentru primul loc, eram la un punct de prima clasată, pe care i-am bătut la noi acasă. 

Rep.: Cu siguranță ați avut și jucători valoroși care au confirmat, puteți să ne spuneți vreo câțiva?

Mocean Gabriel: Am mai mulți jucători valoroși și aici i-aș menționa pe Indrei Darius, un jucător total un caracter deosebit, pe Varga Daniel, un jucător complet care e împrumutat la Ocna Mureș, mai am un tânăr din Poiana Turda îl cheamă Lingurar Antoniu, un băiat senzațional, aleargă tot meciul, pune piciorul, acum e la echipa mare. 

Rep.: În momentul de față care este situația ta?

Mocean Gabriel: Sunt în continuare profesor de educație fizică și sport la Școala Gimnazială  dinViișoara. De asemenea sunt președintele clubului de fotbal A.S.A. ,,Victoria” Viișoara, antrenor la seniori, antrenor la juniori, mai tund și iarba, vopsim porți într-un cuvânt alături de Rus Marcel care este organizatorul de competiții, facem de toate. 

Rep.: Cum ai caracteriza în câteva cuvinte această pasiune a arbitrajului dar și a fotbalului?

Mocean Gabriel: În arbitraj dar și în fotbal dacă nu ai pasiune nu poți faci nimic.  

Rep.: Care  este relația ta cu mass-media?

Mocean Gabriel: Relația cu massmedia  a fost și va rămâne una foarte foarte bună. Promovarea sportului este un lucru benefic pentru toții cei implicați și nu numai. Mulțumesc presei locale pe această cale.  

Rep.: Care este relația cu primarul comunei Viișoara?

Mocean Gabriel: Dnul Ioan Roman este un primar extraordinar. Avem o relație de respect reciproc, un primar de încredere, un primar care promovează cu mare drag sportul. Ne sprijină în toate demersurile pe care le facem în promovarea fotbalului local.

Rep.: Ca fost arbitru de mare performanță, cu siguranță că ați auzit de arbitrul Mocean Gabriel, ne puteți spune câteva cuvinte? 

Dan Dragoș Crăciun, fost arbitru divizionar A:

Mocean Gabriel a intrat în cunoștințele mele cu mulți ani în urmă când eu eram arbitru de Cluj Napoca și țineam ca mulți arbitrii valoroși din Câmpia Turzii să ajungă la un nivel cât mai înalt. Mă refer aici la Mocean Gabriel,  Mihai Cuc, Arghir Voroneanu. Bătălia era cruntă pentru că într-adevăr ca și la nivel național bucureștenii aveau prioritate. Gabi Mocean a fost întotdeauna o fire de luptător, a reușit să ajungă până la lotul B (liga a IIa) ceea ce însemna foarte mult. Uite nici Arghir Voroneanu și nici Mihai Cuc nu au reușit această performanță. De asemenea a mai fost și dnul Popovici Cornel care a fost în lotul B dar nu a făcut saltul la lotul A. Gabi Mocean a fost un arbitru constant și cu multă personalitate.

Indrei Darius, fotbalist A.S.A. ,,Victoria” Viișoara:

Despre dnul  Gabi Mocean vă pot spune este un omdeosebit din toate punctele de vedere. Este unul dintrecei mai buni antrenori pe care i-am avut, un om care a avut grijă de mine, care m-a sfătuit întotdeauna și în care am avut și încă am încredere deplină. M-a ajutat trec peste accidentăriile pe care le-am avutși a încercatîntotdeauna ajute cu ce putea dânsul.  Atât în plan sportiv cât și în viața de zi cu zi. Este un omextraordinar cu care poti comunica orice și oricând. Pentru toate acestea îl respect și îi mulțumesc. 

Roman Ioan, primarul comunei Viișoara:

Dnul Mocean Gabriel e un adevărat profesionist, a dovedit prin tot ceea ce a făcut și face pe plan sportiv și nu numai. Conduce și coordonează cu mare pricepere clubul și echipele de fotbal ale comunei Viișoara. E un om care pune multă pasiune în tot ceea ce face. Îi mulțumesc  și ne bucurăm să-l avem aici la noi în comună.

 

 

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS