Fotbal

Ioan Onacă, câştigător al Cupei României cu Arieşul Turda, vorbeşte despre momentul care a impresionat o ţară întreagă/video

Dacă fotbalul turdean are o istorie, atunci pagina cea mai importantă a fost scrisă pe 12 noiembrie 1961, atunci când Arieşul Turda a câştigat Cupa României după un meci de vis cu Rapid Bucureşti. Acum aproape 57 de ani, o echipă dintr-un mic oraş ardelean demonstra că în mare parte succesul stă în voinţa de a învinge. Şi asta au avut turdenii,  mai presus de toate:  voinţă! Au adăugat, apoi, talent, pasiune, muncă şi o unitate care e greu de descris în cuvinte.

Echipa antrenată pe atunci de Ştefan Wetzer a ocupat locul şase în seria a treia a Diviziei B, iar până să ajungă în finala Cupei României a trecut pe rând de Corvinul Hunedoara (2-0), Penicilina Iaşi (7-1), Ştiinţa Timişoara (2-1) şi UTA (3-0) în semifinale.

În finala de pe 12 noiembrie 1961  Arieşul a întâlnit Rapid Bucureşti. Turdenii au primit gol în minutul 24, când Suciu a fost învins de  Nicolae Georgescu, dar în minutul 51 Gheorghe Băluţiu l-a învins din penalty pe portarul rapidist Gheorghe Dungu. După un minut, acelaşi Băluţiu a marcat al doilea gol al formaţiei din Turda, iar Arieşul a devenit, astfel, a doua echipă din Divizia B (după Metalul Reşiţa în 1954) care a câştigat Cupa României.

Din acea echipă de vis a rămas un singur reprezentat, un om deosebit care a făcut multe pentru Turda nu numai ca sportiv, dar şi ca dascăl.

Domnul profesor Ioan Onacă a rememorat pentru Ziarul 21 momentul care a impresionat o ţară întreagă.

Denisa Mărginean: Domnule Onacă, anul acesta se împlinesc 57 de când Arieşul a cucerit Cupa României. Ce sentimente vă încearcă?

Ioan Onacă: Mă încearcă un sentiment de nostalgie, regretul că au trecut atâţia ani şi regretul că toţi colegii m-au părăsit. Echipa Rapid Bucureşti a fost o echipă de elită a fotbalului românesc, pentru că în sferturi şi în semifinale a eliminat din Cupă pe Steaua şi Dinamo, care erau cele mai bune echipe în perioada aceasta, şi succesul nostru a impresionat foarte multă lume nu numai de la noi din ţară ci chiar şi din alte ţări. La Europa Liberă se comenta atunci în sensul că o echipă de moţi a învins una dintre cele mai populare echipe din elita fotbalului românesc. A fost şi noroc dar dacă ne gândim nu numai la finală ci şi la cum am ajuns acolo pot să afirm că a fost mai mult decât noroc şi am meritat să ajungem acolo.

D.M: Portarul Vasile Suciu a avut un cuvânt de spus în finala de la Bucureşti. A fost supranumit „Fiul Cupei” şi până în 2013 aţi sărbătorit alături de el acest eveniment

I.O: Vasile Suciu era cel mai tânăr din echipă, avea sub 20 ani şi era cel mai talentat. A făcut cea mai bună carieră, a ajuns portarul echipei naţionale. Nu a putut participa cu echipa naţională la Olimpiada de la Tokyo din cauză că s-a accidentat. A avut o carieră excepţională, a fost un băiat modest, sufletist. Am mai avut un portar foarte talentat, de 19 ani, Arghişan. În toate meciurile înainte de finală a apărat Arghişan, dar antrenorul era nehotărât cu cine să înceapă în finală, cu Suciu sau cu Arghişan, şi ne-a adunat pe toţi într-o cameră la hotel şi pe ei i-a trimis la cofetărie să cumpere 15 bucăţi de ciocolată.Vasile era foarte modest şi i-a zis antrenorului că merge el, dar antrenorul i-a trimis pe amândoi şi ne-a întrebat, apoi, cu cine vrem să începem şi ne-a pus să votăm. Şapte sau opt am votat pentru Suciu şi, când au venit, antrenorul a anunţat că începem cu Suciu. A fost un moment deosebit pentru Vasile Suciu.

D.M: Cu ce speranţe v-aţi îndreptat spre Bucureşti?

I.O: Conducătorii oraşului au venit la noi, directorul fabricii de asemenea şi ne-a spus „băieţi aţi obţinut un succes extraordinar până acum, mai aveţi un pas, dacă câştigaţi e foarte bine, dacă nu tot e bine” fiindcă era deja un succes. Aveam foarte mare încredere unul în altul şi Băluţiu ne-a mobilizat extraordinar. Ne-a zis: „băieţi alergăm până murim, dacă e 1-0 alergăm să nu fie 2-0” şi am reuşit. Eram un grup foarte legat, ne cunoşteam din copilărie şi ne era bine împreună.

D.M: Foarte important era căpitanul Dionisie Ursu. Practic, antrenorul Wetzer îl lăsa pe el să decidă cum trebuie jucat

I.O: Wetzer avea mare încredere în Dionisie Ursu, el ne dirija, ca post era centru-înaintaş, când nu ştiam ce să facem cu mingea o dădeam la Dini. Proteja foarte bine mingea şi pasa mult. Unora nu le plăcea cum jucăm, fiindcă nu mergeam tot timpul pe atac, plimbam mingea la mijlocul terenului. Mărginean şi Husar erau foarte rapizi şi pasam foarte mult până adormeam adversarul şi apoi pasă lungă ori pe stânga, ori pe dreapta şi pe contraatac câştigam foarte multe meciuri. Şi al doilea gol, la finală, a fost specific de contraatac, a centrat Kraus de la Rapid, a ieşit Suciu, a aruncat cu mâna la Pantea, care a dat o pasă lungă  paralelă cu linia de margine la Mărginean, acesta a centrat şi Băluţiu a dat un gol excelent, foarte frumos. Din două pase am fost în careul lor. La orice echipă este foarte important pentru antrenor să poată stăpâni vestiarul. La noi, treaba asta o făcea Dini, care avea experienţă, îi plăcea foarte mult fotbalul, el şi Băluţiu s-au format apoi ca şi antrenori. Ne spunea antrenorul ceva, apoi Dini ne dădea indicaţii, vedea foarte bine jocul, simţea pe teren, ştia dacă adversarul e obosit.

D.M: Aţi plecat la Bucureşti cu trenul, cum aţi fost primiţi?

I.O: Am plecat joi cu trenul, vineri am făcut antrenament pe stadionul Republicii şi vineri Federaţia a invitat ambele echipe la un spectacol de varietăţi şi atunci i-am cunoscut şi noi pe jucătorii de la Rapid. Sâmbătă dimineaţa a început ploaia şi aveam crampoanele uzate iar eu şi cu Husar ne-am dus la o pantofărie să ne mărească crampoanele. Când ne-a văzut, pantofarul ne-a spus „mi-e milă de voi, dar dacă câştigaţi nu trebuie să plătiţi nimic”. La primul antrenament a venit un delegat de la Ministerul Industriei Uşoare, apoi după meci ne-a dus la cabinetul ministrului, ne-a servit cu o cafea, ne-a lăsat să alegem câte o cravată şi ne-a dus la un depozit al comitetului central.

D.M: Nu eraţi foarte încrezători înaintea partidei. I-aţi cerut fotografului să vă facă o poză, credeaţi că la final toţi ochii vor fi pe Rapid

I.O: După încălzire, a venit un angajat de la Rapid cu un braţ de tricouri alb-vişinii curate pentru a le lua jucătorii după meci, când fac poze. Un fotograf de la revista „Flacăra” făcea poze şi Pârvu i-a spus: „Hai, fă-ne şi nouă o poză, că după meci tot pe ei o să-i fotografiezi”. Noi le-am dus o vază de rubin şi ei ne-au dat o locomotivă în miniatură. Dini îl cunoştea pe Macri, care a primit cupa şi-a zis „azi mai luăm una”. Replica lui Dini a fost „întâi să jucăm”. Erau foarte încrezători, la început ne-au presat tare mult, dar Suciu a fost foarte atent la ei, dar au căzut psihic foarte mult fiindcă după pauză în interval de aproape două minute au primit două goluri. E interesant fiindcă noi ne-am apărat, dar destul de în faţă, nu aproape de careul nostru, mai spre centrul terenului. Dini ne-a dirijat, ne spunea să nu ne retragem. Apoi, pentru ei au început emoţiile, au început să se certe între ei, erau tensiuni. La final, nici n-au stat toţi să salute publicul.

D.M: Deşi Rapid era una dintre cele mai puternice echipe la vremea respectivă şi diferenţele erau clare, aţi avut ceva în plus în acea zi, ceva care v-a adus victoria

I.O: A contat unitatea echipei şi a fost momentul nostru. A fost ziua noastră, lor nu prea le-a ieşit jocul, am avut un pic de avantaj. Husar, Vădan, Mărginean dar şi eu eram foarte uşurei şi dacă terenul era puţin alunecos era în avantajul nostru. Dacă unul dintre colegi greşea, reparai greşeala. Ne-am grupat foarte bine în apărare şi, bineînţeles, pentru Suciu meciul acesta a fost momentul lansării în fotbalul mare. Raportul de cornere a fost 4-2, deci numai 2 cornere au dat la poarta noastră, deci nu ne-au presat, noi am dominat. Scriau şi în ziarul de luni de Suciu, spuneau că era 2-1 pentru noi şi mingea a ieşit afară şi Suciu a alergat să o aducă. Azi, portarii trag de timp, dar a apreciat acel jurnalist că Suciu n-a tras de timp. Am avut încredere fiindcă UTA venise de la Bucureşti, înainte de semifinală, şi a bătut Progresul şi ne-a zis antrenorul „dacă aţi bătut Corvinul, Timişoara şi pe UTA, de ce să nu-i puteţi bate şi pe aceştia”. N-aveam nimic de pierdut. A fost o emoţie, să nu luăm goluri multe, nu poţi spune că mergi şi eşti sigur de victorie!

D.M: Băluţiu a transformat un penalty şi tot el a înscris şi golul victoriei

I.O: Da, Langa a făcut 11 metri, a fost foarte clar, nici nu a comentat nimeni, Băluţiu a transformat şi la un minut jumătate a fost cel de-al doilea gol. În cartea lui Ioan Chirilă, despre Nadia Comăneci, aşa începe: în 12 noiembrie 1961, într-o duminică ceţoasă, când Arieşul Turda producea marea surpriză câştigând Cupa României s-a născut cea care va deveni cea mai mare campioană a tuturor timpurilor. În ziua aceea s-a născut Nadia Comăneci.

D.M: Ştiu că suporterii turdeni v-au fost alături

I.O: Da, au fost două trenuri organizate cu suporteri turdeni, au fost minim 2000 de oameni şi cum au intrat pe stadion au început să strige ” Arieşule din B să iei Cupa RPR „. Tot timpul au strigat turdenii noştri. Şi rapidiştii au fost susţinuţi, mai ales după 1-0, dar când era 2-1 chiar şi galeria Rapidului era cu noi.

Când am revenit am fost aşteptaţi cu flori, femei îmbrăcate în costume populare, fanfară, dar noi nici nu realizam. Ne-a aşteptat autobuzul, ne-am oprit în Poiana şi acolo am aşteptat vreo 20 de minute fiindcă numai la 7 fără ceva trebuia să ajungem la fabrică. Prima săptămână nu mai aveai curaj să ieşim în oraş, se aduna lumea ca pe lângă vedete.

S-a improvizat un podium, a venit primul secretar de partid şi directorul fabricii, au vorbit fiecare apoi a vorbit antrenorul. Primul secretar a spus „aveţi echipă bună, trebuie să luptaţi pentru a promova”, iar Wetzer a zis „dacă ne ajută Dumnezeu….partidul”.

Evenimentul a avut un mare impact asupra copiilor şi juniorilor, eram aşteptaţi la stadion cu flori, ne simpatiza publicul.

D.M: Aţi reuşit să-i smulgeţi lacrimi antrenorului Filote după meci, la masa organizată de Federaţie

I.O: Finala era organizată de Federaţia Română de Fotbal, masa era în formă de U, la o latură era Rapidul, la cealaltă eram noi şi la bază erau delegaţii de la Federaţie. S-a desfăcut şampania şi Filote a plâns, şi-a luat batista şi a ieşit puţin din sală, apoi a închinat şampania în cinstea celor 11 jucători „care au arătat azi cum se apără culorile unui club”.

De la Rapid nici nu au venit toţi, am mai discutat cu jucătorii după masă. Eu am discutat cu Dungu, m-a întrebat câţi ani am. Când i-am spus că am 25, a spus că mă invidiază fiindcă el are 30 şi trebuie să renunţe la fotbal, iar eu mai am şansa să câştig din nou cupa, fiindcă el n-a câştigat-o niciodată.

D.M: Ce sentimente vă încearcă acum, când vedeţi Arieşul Turda  în liga a IV-a şi ce ar trebui să înveţe cei de azi din lecţia Arieşul 1961?

I.O: Societatea nostră evoluează într-un anumit sens, echipele sportive mici nu se pot întreţine, este foarte greu pentru a te menţine în liga a II-a. În prezent, fotbalul se face cu extrem de mulţi bani şi lucrurile sunt foarte complicate, ceva nu e în ordine din punct de vedere financiar şi în plus nu suntem convinşi că sportul înseamnă sănătate şi este echivalent cu şcoala. Nu poţi să faci şcoală fără sport. Tinerii şi părinţii trebuie să înţeleagă că este important să facă mişcare. Trebuie să ne dăm seama cât de important este sportul. Eu am văzut şi am înţeles că se poate face şi şcoală şi fotbal. O să ne revenim încet, dar avem nevoie de timp. Chiar dacă joacă în Liga a IV-a, dacă au pasiune pentru ceea ce fac o să se ridice!

Mulţumim Ioan Onacă, Vasile Suciu, Dionisie Ursu, Eugen Pantea, Ioachim Zăhan, Alexandru Vădan, Eugen Luparu, Vasile Mărginean, Vasile Pârvu, Gheorghe Băluţiu,  Liviu Husar, Arghişan, Balaş, Dibernardo, Dobrotă şi Pexa pentru cea mai mare performanţă din istoria fotbalului turdean!

video:

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS