„Viitorul este înfricoșător, dar nu poți să fugi mereu înapoi în trecut doar pentru că ți-efamiliar.” (Robin Scherbatsky, How I Met Your Mother)
,, Stimate cadre didactice, iubiți părinți, dragi colegi și distinși invitați,
Deși astăzi suntem aici, în fața dumneavoastră, în calitate de șefi de promoție, cu emoțiile noastre ordonate între virgule și pauze de respirație, acest moment nu este doar despre noi patru. Este despre o clasă întreagă. Despre zeci de povești. Despre o generație care a crescut, a greșit, a râs și a reușit împreună.
Au fost zile în care am simțit că gimnaziul o să dureze o veșnicie. Și totuși, iată-ne ajunși la final. Absolvenți de gimnaziu ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” , promoția 2025. Într-o clipă, patru ani s-au topit între caiete, glume în pauze, proiecte uitate și emoții înaintea unei note.
Timpul nu ne-a întrebat dacă suntem pregătiți. A trecut. Dar odată cu el, am crescut. Uneori fără să ne dăm seama.
Doamna dirigintă, ne-ați fost alături în această poveste care a părut, uneori, un carusel, alteori, o piesă de teatru absurdă. V-am pus de multe ori răbdarea la încercare și ne-ați
ascultat când nu știam nici noi ce vrem să spunem. Vă mulțumim pentru blândețea cu care ne-ați înțeles și pentru seriozitatea cu care ne-ați ghidat. Nu știu cum ați făcut-o. Poate este vârsta, poate este instinctul, poate este faptul că ați înțeles de la început că nu este despre a ține totul sub control, ci despre a fi acolo. Ați știut când să ne luați în serios și când nu. Și asta a contat. Și chiar dacă poate vom uita cum se folosesc verbele modale la Perfekt sau articolele substantivelor , Frau, wir nehmen einen Teil von Ihnen mit (Luăm o parte din dumneavoastră cu noi), indiferent unde ne duce viața.
Vă mulțumim, dragi profesori, pentru că ați fost mai mult decât dascăli. Știm că uneori nu a fost ușor cu noi – mai ales la prima oră, după o testare surpriză sau înainte de vacanță. Ați fost răbdători când eram obosiți, exigenți când voiam să renunțăm, și blânzi când
aveam nevoie de o încurajare.
Vă mulțumim pentru orele de română care ne-au învățat să citim printre rânduri — nu doar în texte, ci și în viață. Pentru matematica ce ne-a arătat că, uneori, și greșeala este parte din drum. Pentru istorie, engleză, biologie și fiecare materie care ne-a modelat, chiar dacă poate n-am realizat asta pe moment. Și poate că n-am fost întotdeauna cei mai disciplinați, dar cu siguranță am fost mereu atenți la ce contează cu adevărat.
Mulțumim părinților noștri, care ne-au văzut în toate stările posibile, ne-au suportat anxietățile de test, nervii de seară târzie, replicile scurte și privirile pierdute, dar care ne-au susținut și ne-au împins de la spate cu fiecare „Poți mai mult.
” Iubiți părinți, vă mulțumim că știți când să ne ghidați cu fermitate și când să ne oferiți spațiul de care avem nevoie.
Și, în cele din urmă, colegilor mei, vă spun cu inima deschisă: suntem mai mult decât niște medii generale. Mai mult decât note, mai mult decât rezultate. Adevărata noastră valoare este în cine suntem atunci când nimeni nu ne evaluează. În pasiunile noastre. În ce iubim să facem, chiar și când lumea ne spune că „nu este realist”.
O să-mi lipsească glumele voastre, gesturile spontane, energia din pauze și chiar și
conflictele. Deși majoritatea ne vom revedea pe coridoarele acestui colegiu, o să-mi lipsească să știu că suntem noi. În aceeași bancă, în aceeași clasă. În același moment.
În încheiere, vreau să vă amintesc să fiți exact cine simțiți că sunteți, fără
compromisuri, să vă lăsați călăuziți nu doar de persoanele din jurul vostru, ci și de inima și raționamentul propriu!
Si nu uitați să lăsați timpul sa treacă. Let time pass. Vă mulțumesc!”
Recommended for you
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
