Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

1332 – prima atestare documentară a unui preot român în zona Ghirisului (Câmpia Turzii de astăzi)

Articol scris de Petre Pop

Anul 1332, un an rece, contabilizat în registrele Romei, dar cald în substanța memoriei noastre

În „Registrul de dijme papale”, acolo unde se inventariau parohii, preoți și sume plătite către Scaunul Apostolic, apare consemnat un nume: „Vasile preotul din Sâncrai” – sacerdos de Sancto Rege. A plătit optzeci de dinari, apoi încă douăzeci și șapte de dinari vechi. O notă fiscală, aparent banală. Dar în spatele cifrelor se profilează o prezență…un preot român documentat explicit la 1332.

Nu este o legendă locală. Nu este tradiție orală. Este hârtie administrativă, redactată într-un mecanism fiscal riguros. Dacă plătea dijma, înseamnă că exista parohie. Dacă exista parohie, exista comunitate. Dacă exista comunitate, exista o structură confesională funcțională.
Sâncraiu apare în registru. Ghirisul, în schimb, nu este menționat ca plătitor de dijmă și nici nu este consemnat un preot romano-catolic acolo.Tăcerea documentului spune la fel de mult ca mențiunea. Ea sugerează diferență confesională și, implicit, diferență de organizare. Documentele istorice indică limpede că la data întocmirii registrului Ghirisul era locuit de ortodocși, români, integrați într-un alt cadru eclezial decât cel fiscalizat de Roma.

Contextul e mai larg

În 1345 și 1374, bule papale vorbesc despre românii din Transilvania trecuți în număr mare la catolicism. Asta înseamnă că înainte de aceste date exista deja o realitate românească structurată confesional, suficient de coerentă încât să fie vizată de politici de integrare religioasă. Sâncraiu se afla pe domeniul episcopiei catolice, ceea ce explică prezența și fiscalizarea preotului Vasile. Feudalitatea și confesiunea mergeau împreună.
Dar dincolo de explicația juridică rămâne un fapt simplu…în 1332 avem atestarea documentară a unui preot român în această zonă a Câmpiei Transilvaniei, la interferența dintre valea Arieșului și aria de concentrare demografică românească din comitatul Turda, aproape de Țara Moților.

Istoria mare începe adesea așa, din contabilitate

În cazul nostru, 1332 nu este doar o dată fiscală, este și un reper identitar. Într-un sistem care inventaria pentru a controla, s-a păstrat fără intenție o dovadă de continuitate românească și de organizare eclezială locală.
Primul preot român documentat aici nu apare într-o cronică eroică, ci într-un registru de taxe. Și tocmai această banalitate administrativă îi conferă greutate. Documentul nu avea nevoie să exagereze. El consemna.
Deci, anul 1332, rămâne astfel, un punct fix. În jurul lui putem reconstrui comunitate, credință, structură socială și o prezență românească deja articulată în spațiul care va deveni, peste veacuri, Câmpia Turzii.

*Notă: Imaginea este o reconstituire digitală realizată pe baza informațiilor istorice disponibile și a contextului epocii. Nu reprezintă o fotografie autentică din anul 1332, ci o interpretare vizuală menită să sugereze atmosfera și cadrul religios al vremii.