<
Actualitate

72 de locuințe sociale finalizate în Turda. Investiție de peste 22,5 milioane lei

Municipiul Turda a finalizat un nou ansamblu de locuințe sociale pe strada Intrarea Negru Vodă. Proiectul cuprinde 72 de apartamente destinate familiilor aflate în nevoie, care vor fi repartizate după încheierea tuturor etapelor legale.

Potrivit primarului Cristian Matei, în prezent comisia de specialitate analizează dosarele depuse de solicitanți, urmând ca repartiția locuințelor să aibă loc în perioada următoare. Valoarea totală a investiției este de 22.549.055,95 lei, proiectul fiind finanțat prin Ministerul Dezvoltării, cu sprijin guvernamental și contribuție locală.

Edilul a subliniat că locuințele sociale reprezintă o responsabilitate față de comunitate, nu doar simple cifre statistice, și că administrația locală își propune să ducă la bun sfârșit proiectele începute.

Ansamblul de locuințe este format din clădiri moderne, cu spații de joacă și zone amenajate, urmând să devină, în cursul acestui an, cămin pentru zeci de familii din Turda.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top