Sâmbătă, 23 august 2025, a avut loc un accident la Mihai Viteazu. Un domn de 66 de ani, din Mihai Viteazu, care se deplasa cu autoturismul pe DN75, dinspre Turda spre Cornești, a lovit o doamnă de 83 de ani, din localitate.
Ipj Cluj spune că femeia respectivă ”s-a angajat în traversarea neregulamentară” a străzii, în timp ce aparținătorii susțin că femeia ar fi fost lovită pe trecerea pentru pietoni (unde în urmă cu ceva vreme au fost lovite și ucise alte două femei).

Dincolo de această dilemă, accidentul a fost unul grav, iar femeia a fost transportată la spital. Însă, a decedat în jurul orei 12.20, din cauza loviturii puternice.
IPJ Cluj ne-a transmis că s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor standard, iar șoferul implicat în accident nu era sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.















