ACCIDENT RUTIER MORTAL pe Autostrada A1. O femeie a decedat, o fetiță și un bărbat răniți grav

Un accident rutier mortal a avut loc marți, 21 ianuarie, la primele ore ale dimineții, pe autostrada A1, sensul de mers Simeria-Sebeș.
În urma impactului dintre un autoturism și un autocamion o persoană a decedat iar alte două persoane au fost rănite grav. Răniții grav sunt o fetiță în vârstă de șase ani asupra căreia au început manevre de resuscitare și un bărbat

Persoana decedată este o femeie care se afla la volanul autoturismului.
Potrivit ISU Deva, la fața locului au intervenit pompierii din Deva cu cu o autospecială de descarcerare și cu 2 ambulanțe SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean a direcționat la locul accidentului două echipaje medicale.

În autoturismul intrat în coliziune cu autocamionul se aflau 3 persoane: o femeie, conducătoarea auto, un bărbat adult și o fetiță în vârstă de 6 ani.
Echipajele de pompieri au început intervenția prin extragerea fetiței din interiorul autoturismului și transportul la spital în același timp cu aplicarea manevrelor de resuscitare. Misiunea a continuat cu salvarea bărbatului aflat încarcerat, care era conștient dar prezenta multiple traumatisme.

Și acesta a fost transportat de urgență la UPU Deva. Din păcate, pentru conducătoarea auto nu s-a mai putut face nimic, fiind declarată decedată, la fața locului. La sosirea echipajelor de salvare, șoferul autotrenului se afla în afara autovehiculului, neavând nevoie de asistență medicală.
În urma cercetărilor efectuate de către instituțiile abilitate, vor fi stabilite cauzele producerii accidentului.
Femeia decedată avea 26 de ani
Potrivit IPJ Hunedoara, din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Poliției Autostrăzi, s-a stabilit faptul că o femeie în vârstă de 26 de ani, din județul Botoșani, aflată la volanul unui autoturism care circula pe direcția Deva–Sibiu, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu TIR. Autovehiculul de mare tonaj care avea aceeași direcție de deplasare, se afla poziționat perpendicular pe sensul de mers, după ce ar fi lovit parapetul median al autostrăzii.

În urma impactului violent, conducătoarea auto a decedat. De asemenea, au fost răniți grav doi pasageri din autoturism: un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Prahova, și o fetiță de 5 ani. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Traficul în zonă este afectat temporar, fiind dirijat de polițiști pe DN7, pentru a permite intervenția echipajelor de salvare și efectuarea cercetărilor la fața locului. Polițiștii continuă investigațiile pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
















