În data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 11:00, pe Autostrada A3 Câmpia Turzii – Nădășelu, la kilometrul 15, a avut loc un accident rutier.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani, cetățean străin, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, în timpul efectuării unei manevre de devansare ar fi acroșat un alt ansamblu de vehicule, după care ar fi lovit parapetul median și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
În urma evenimentului, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.















