<
Administraţie

Mesajul domnului primar Dorin Nicolae LOJIGAN, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice

La inițiativa ONU, ziua de 1 octombrie a fost desemnată, încă din anul 1991, drept Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

Așa cum se cuvine astăzi, mai mult ca oricând, afecţiunea şi recunoştinţa noastră se îndreaptă către dumneavoastră, cei atât de dragi nouă, ajunși în toamna vieții, suflete calde și nobile, cele mai demne modele de urmat.

Să vorbim despre cei vârstnici înseamnă să vorbim despre părinții și bunicii nostri, cei cărora le datorăm ceea ce suntem. Ei ne-au dat viață și ne-au deschis drumul larg, ne-au învățat să facem diferența între bine și rău, împărtășindu-ne cu toată dragostea experiența lor de viață.

Când vorbim despre oamenii vârstnici, vorbim despre cei în brațele cărora adormeam în copilărie, ascultănd cele mai frumoase povești, despre cei care nu ne-au lăsat să plângem, ne-au suflat peste răni alinând orice durere. Tot de la ei am învățat să fim buni și drepți, să ne ajutăm semenii, să ne iubim tradițiile și cultura, să ne respectăm valorile.

În calitate de Primar, doresc să vă asigur că Primăria Municipiului Câmpia Turzii, prin serviciile de specialitate, au ca principală preocupare oferirea de servicii publice de calitate, accesibile şi aproape de dumneavoastră. De asemenea, vă asigur că suntem pregătiți să vă fim alături, să vă oferim sprijin atunci cănd veți avea nevoie, cu toată priceperea și energia noastră.Vă adresez tuturor expresia celor mai sincere sentimente de respect și preţuire, cele mai calde urări de sănătate, linişte și bucurii alături de cei dragi.

LA MULŢI ANI!
„Sărut mâna, tatăl meu! Sărut mâna, mama mea!
Doamne, fă-i nemuritori!”

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top