<
Actualitate

Alin Tișe și semnalul schimbării de care PNL are nevoie  

scăzut, iar scena politică pare blocată într-un joc al rotației între aceleași figuri uzate, rare sunt exemplele de curaj și viziune în interiorul formațiunii tradiționale. În Partidul Național Liberal, unul dintre foarte puținii lideri care par să înțeleagă necesitatea profundă a unei reforme reale este Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Deși adesea discret și concentrat pe administrație, Tișe lansează, prin acțiunile și mesajele sale, un semnal clar și anume că PNL nu mai poate merge înainte cu aceiași oameni care au monopolizat funcțiile de conducere în ultimele decenii. România anului 2025 este o țară care cere fețe noi, lideri conectați la realitățile actuale și capabili să inspire generațiile tinere. Iar acești oameni există – în eșalonul doi și trei al partidului, acolo unde s-au format competențe reale, unde s-a muncit fără a se cere mereu lumina reflectoarelor.

Într-un partid cu structuri vechi și cu reflexe adesea greu de schimbat, promovarea oamenilor din „a doua linie” este un act de supraviețuire politică. Partidele care nu se reformează, care nu își reîmprospătează liderii și nu oferă șanse reale celor care muncesc în teritoriu, riscă să devină irelevante.

Alin Tișe pare să fi înțeles asta. Prin poziționările sale recente și prin sprijinul pentru oameni care nu au fost în prim-plan, dar care au demonstrat competență și seriozitate, el rupe un tipar păgubos: acela al politicii de gașcă, al fidelităților oarbe și al promovărilor pe criterii de prietenie sau obediență.

Schimbarea înseamnă renunțare la privilegii, la control, și mai ales la confortul unei rețele de influență construită în timp. Mulți lideri PNL trăiesc cu falsa impresie că sunt de neînlocuit. Refuzul de a face loc altora este, în realitate, unul dintre motivele pentru care partidul pierde treptat teren, nu doar în sondaje, ci și în sufletele oamenilor.

Tăcerea unor lideri de vârf în fața cererii publice de reînnoire dovedește o ruptură profundă între realitatea politică și așteptările societății. Electoratul vrea altceva. Iar dacă PNL nu livrează această schimbare, o vor face alții, partide noi sau lideri independenți, poate mai lipsiți de experiență, dar cu o sete autentică de a schimba lucrurile.

Dacă PNL va înțelege că viitorul său depinde de promovarea acestor figuri noi, atunci are șansa de a renaște ca partid viu, conectat la prezent și pregătit pentru viitor, dacă nu… nu!

Alin Tișe oferă poate cel mai clar semnal că PNL mai poate fi salvat de la autosuficiență și stagnare, dacă are curajul să se reinventeze. Nu prin discursuri pompoase sau sloganuri goale, ci prin gesturi concrete de deschidere și prin sprijinirea oamenilor care au fost prea mult timp în umbră. E timpul să vedem mai mulți lideri care gândesc la fel. Pentru că România nu mai are răbdare.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top