” Stimați cetățeni,
Vă aducem la cunoștință că, în conformitate cu prevederile legii nr. 196/2016, persoanele apte de muncă care nu obţin venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă legală de angajare şi nici din activităţi independente sau activități agricole, așa cum sunt acestea definite de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au obligația să se prezinte, ori de câte ori sunt solicitate de agenţia teritorială pentru ocuparea forței de muncă în a cărei evidență sunt înregistrate ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în vederea încadrării în muncă sau a participării la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională. Verificarea condițiilor privind menținerea statutului de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, faptul că nu au refuzat un loc de muncă oferit ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă şi de formare profesională, se realizează de către agenția teritorială prin SNIAS sau, după caz, pe bază de liste de beneficiari. În cazul persoanelor singure şi familiilor beneficiare ale venitului minim de incluziune care constă exclusiv în ajutor pentru familia cu copii, obligația de mai sus nu se aplică.

De asemenea, în cazul familiilor beneficiare de venit minim de incluziune care include componenta de ajutor de incluziune, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia respectivă are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, activități sau lucrări de interes local, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă şi a normelor de securitate și sănătate în muncă. Fac excepţie familiile pentru care suma aferentă ajutorului de incluziune este de până la 50 de lei. Pentru acestea, orele de muncă se stabilesc trimestrial și se efectuează în oricare dintre lunile trimestrului.
Neîndeplinirea acestor OBLIGAȚII STABILITE PRIN LEGE atrage după sine retragerea imediată și necondiționată a drepturilor!
Primar,
Paul Cristian OLARU















