Apel disperat la 112: o fetiță de 14 ani din Turda și-a salvat mama dintr-un scandal violent cu fostul concubin

Un episod grav de violență domestică a zguduit o familie din Turda, după ce o femeie a fost agresată de fostul său concubin, iar fiica lor minoră, în vârstă de 14 ani, a sunat plângând la 112 pentru a cere ajutor.
Incidentul s-a petrecut la finalul lunii noiembrie 2025, când femeia s-a întors la locuința în care a trăit aproape 20 de ani alături de bărbat. Pe fondul unor neînțelegeri mai vechi legate de despărțire și de situația locativă, între cei doi a izbucnit un scandal care a degenerat rapid.

Potrivit datelor din dosar, bărbatul ar fi prins-o pe femeie de braț și ar fi încercat să o scoată dintr-o cameră.
În urma altercației, aceasta a suferit o vânătaie la antebraț, leziune confirmată ulterior de medici.
Femeia a reclamat, de asemenea, amenințări, jigniri și o stare accentuată de stres. Martoră la scenele de violență, fiica celor doi, speriată, a apelat serviciul de urgență.

Poliția a intervenit: dosare penale și ordin de protecție
La fața locului au intervenit polițiștii, care au constatat conflictul și au întocmit două dosare penale:
unul pe numele bărbatului, pentru „loviri și alte violențe”;
un al doilea pe numele femeii, pentru „violare de domiciliu”, întrucât ar fi revenit în locuință fără acordul fostului concubin.
În urma evaluării riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatului i s-a interzis să se apropie de femeie și să o contacteze.
Decizia instanței
Cazul a ajuns ulterior pe rolul Judecătoria Turda, unde judecătorii au analizat declarațiile părților, probele administrate și impactul conflictului asupra minorei. Instanța a apreciat că situația a fost una tensionată și că exista riscul continuării scandalurilor, motiv pentru care a menținut ordinul de protecție pentru o perioadă limitată.
Autoritățile reamintesc că încălcarea ordinului de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare, iar Poliția va monitoriza respectarea măsurilor impuse.
















