Veste excelentă pentru comunitatea din Hădăreni! Echipa Arieșul Hădăreni a primit aprobarea de la AJF Cluj, cu sprijinul AJF Mureș, pentru a participa începând din acest sezon la competițiile județene.
Astfel, cele două grupe de juniori ale clubului vor evolua în Campionatul Județean Juniori U12 și U9, oferindu-le micilor fotbaliști șansa de a se dezvolta într-un cadru organizat și competitiv.
„Pentru noi este un pas important, pentru că dorim să le oferim copiilor ocazia de a crește pe terenul de fotbal și de a-și împlini visul. Suntem convinși că această experiență îi va ajuta să devină mai buni atât ca jucători, cât și ca echipă”, au transmis reprezentanții clubului.
🔴⚪️ Arieșul Hădăreni continuă astfel să demonstreze că fotbalul de bază înseamnă pasiune, muncă și investiție în viitorul copiilor.















