<
Actualitate

Asociația Pro Infrastructura: „Traversarea municipiului Turda, istorie în câteva zile”

Se așteaptă inaugurarea sectorului de drum expres de 5 km care va lega A3 de comuna Tureni mai ceva ca revelionul.

Se numără zilele până când șoferii care tranzitează municipiului Turda vor avea momente de respiro evitând traficul din oraș. Un nou termen limită a fost preconizat de către Asociația Pro Infrastructura și este stabilit pe miercuri, 9 iulie. Deși startul lucrărilor au fost demarate în forță, specialiștii vremurilor spunând că acest necesar sector de drum o să fie finalizat înainte de termen, lucrurile din teren au arătat altceva.

„Inaugurarea vine cu 5 luni de întârziere. Contractul a fost semnat în 28.07.2023 cu o asociere condusă de Dimex pe aproape 563 milioane lei fără TVA, cu 18 luni de execuție directă pe un proiect tehnic întocmit anterior de Explan. Ordin începere: 21.08.2023, deci februarie 2025 termen de finalizare inițial.

Despre proiectul Explan, una caldă, alta rece. Salutăm prezența parapetului de separație de sens pe toate bretelele bidirecționale în cele două noduri, ceea ce organizația noastră cere obsesiv de ani de zile. În plus, avem parapet central de beton, așa cum solicitam chiar joi să fie pe toate autostrăzile și drumurile expres.

Însă dăm o bilă neagră pentru bretelele DEx4 care se conectează la A3: nejustificat de lungi (2,3 km per buclă) și limitate la 60 km/h. Ori lungi și rapide, ori scurte și lente. Adăugăm și consolidările-mamut cu zidurile de sprijin supradimensionate de pe fiecare parte a bretelelor. În opinia noastră, o risipă de bani nejustificată: 22 milioane euro/km, mult chiar și în dealurile transilvănene buclucașe.” Asociația Pro Infrastructura

Până miercuri… să avem răbdare, azi e luni!

Sursa foto: Asociația Pro Infrastructura.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top