În timp ce oficialii guvernamentali jonglează cu lozinci despre reforme și „consolidare fiscală”, realitatea economică a României în 2025 lovește cu forța unui verdict implacabil: deficitul bugetar a crescut cu 10% față de 2024, deși Guvernul promisese solemn Comisiei Europene și agențiilor de rating că îl va reduce. Ceea ce ar fi trebuit să fie anul responsabilității fiscale s-a transformat într-un nou capitol de risipă bugetară, improvizație fiscală și o suverană lipsă de viziune economică.
Executarea bugetară pe prima jumătate a anului este, în termeni simpli, P&L-ul României – profit & loss, bilanțul care arată dacă statul român știe să-și gestioneze veniturile și cheltuielile. Iar răspunsul este cât se poate de clar: România pierde, și nu puțin. Pierde oportunități, încredere și bani. În ciuda așa-ziselor reforme, pierderea s-a adâncit, iar economia dă semne clare de oboseală.
Printre măsurile care au accentuat dezechilibrul: majorarea salariului minim cu 9%, făcută din pix, fără niciun calcul de impact asupra mediului privat.
Guvernul a sperat că, astfel, va aduce mai mulți bani din contribuții salariale. În realitate, a alimentat inflația – România înregistrează în mai 2025 o rată de 5,5%, cea mai mare din Uniunea Europeană, de aproape trei ori peste media UE. Creșterea forțată a salariilor a dus nu la colectare mai mare, ci la o spirală de scumpiri și la contractarea consumului.
Eliminarea facilităților fiscale pentru IT, construcții și agricultură a fost anunțată drept o măsură de „corectitudine bugetară”. În practică, a generat concedieri în sectorul IT, scumpiri în lanț în construcții și o presiune suplimentară asupra prețurilor alimentelor. Măsura a fost luată mecanic, fără nicio formă de protecție pentru companiile afectate și fără o analiză de impact real. A fost o amputare fiscală, făcută cu toporul, nu o intervenție chirurgicală.
Creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 10%, anunțată în 30 decembrie 2024, a provocat o reacție firească din partea antreprenorilor, care și-au retras masiv dividendele în ultimele ore ale anului. Statul a sperat să încaseze mai mult în 2025, dar și-a sabotat singur baza fiscală. Asta nu e politică economică, e un exemplu de miopie fiscală dusă la extrem.
Încasările din TVA – principalul barometru al consumului și al sănătății economice – au crescut doar cu 3,8%, în timp ce inflația a depășit 5,5%. În orice manual serios de economie, diferența negativă dintre creșterea veniturilor fiscale și inflație indică o contracție economică – o recesiune latentă, dar reală.
Mai grav, cheltuielile cu dobânzile la datoria publică au explodat: creștere de 43% față de anul trecut. România a devenit cel mai scump client de pe piața europeană de împrumuturi. Costurile nu reflectă doar dobânzile globale, ci lipsa de credibilitate a guvernării. Investitorii știu să citească bugete și au simțit amatorismul fiscal de la kilometri distanță.
Într-o mișcare de un cinism aparte, Guvernul a decis să majoreze TVA-ul din 1 august. Măsura vine exact într-un moment în care economia dă semne clare de încetinire. Creșterea TVA într-o perioadă de recesiune este echivalentul economic al a împinge un om slăbit pe scări. În loc să stimuleze consumul și investițiile, statul a ales să taxeze mai mult exact ceea ce se prăbușește. Nu este doar o greșeală, este o greșeală anunțată, recunoscută în orice tratat de economie publică.
În fața acestor date, Guvernul continuă să se prefacă preocupat de deficit, în timp ce ia exact măsurile care îl adâncesc. Nu există nicio coerență în politicile fiscale: taxele cresc, consumul scade, deficitul explodează, iar economia se contractă. Guvernul aleargă după venituri cu o bâtă în mână, lovind exact în contribuabilii care mai funcționează.
Ce este de făcut? În primul rând, înghețarea creșterii salariului minim, până la recuperarea decalajului inflaționist. Nu putem susține artificial salarii pe spinarea întreprinderilor mici și mijlocii care abia respiră. Apoi, reintroducerea graduală a facilităților fiscale pentru sectoarele productive, măcar parțial, pentru a menține locurile de muncă și competitivitatea internă. Fără un sistem fiscal predictibil și echilibrat, economia reală se va sufoca.
Este vitală o redirecționare a cheltuielilor bugetare de la consum birocratic către investiții: digitalizare, energie, infrastructură, agricultură modernă. România trebuie să înlocuiască „tăiatul de panglici” cu proiecte strategice, cu rentabilitate clară.
Guvernul trebuie să inițieze restructurarea aparatului public, nu doar din considerente morale, ci și pentru a reduce presiunea bugetară. Dacă deficitul este problema, atunci nu doar veniturile trebuie vizate, ci mai ales cheltuielile ineficiente și costurile clientelare.
În paralel, este esențială o strategie de refinanțare a datoriei publice, pe termen lung și cu costuri mai mici. Nu poți susține politici publice pe baza unor împrumuturi cu dobândă record, fără să devii captivul propriilor greșeli.
România nu are nevoie de magie, nici de improvizații fiscale. Are nevoie de guvernanți care să înțeleagă principiile economiei și să le respecte. Orice student de anul I știe că nu majorezi taxele într-o economie care încetinește. Dar în România, guvernarea persistă în a trata simptomele cu rețete care agravează boala.
Într-o zi – sperăm nu prea târziu – vom avea un guvern care nu doar că vorbește despre reforme, ci chiar le înțelege. Până atunci, Executivul ar putea adăuga sincer în execuția bugetară: „Pierderea generată de incompetență – nelimitată.”
P.S. Noroc că economia nu are sentimente, altfel ar fi intrat demult în depresie din cauza tratamentului primit de la Guvern: promisiuni absurde, diagnostice greșite și rețete fiscale scrise cu markerul pe întuneric.
Recommended for you
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
