30 octombrie 2015, orele 22.32…seara în care România avea să treacă prin flăcări odată cu tinerii aflați în clubul #colectiv.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat un număr de 64 de persoane. În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.
A fost cel mai grav incendiu din România,într -un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul din 1995, în care au murit 60 de persoane.
30 octombrie 2018, orele 22.32…seara în care România își pleacă genunchii, dar își ridică inima într-o sfântă întâlnire cu cei 64 de îngeri plecați atât de devreme, dar mai ales într-un mod atât de dureros.
LA 22.32, bat clopotele aducerii aminte peste România…un gând bun, o rugăciune sau, de ce nu, măcar promisiunea că din clipa imediat următoare o să încercăm a fi mai buni, mai OAMENI, mai blânzi, mai implicați, mai prezenți, lucruri care pot face ca astfel de tragedii să nu se mai repete…
Aceasta este datoria noastră: ca prin alegerile făcute, să nu mai lăsăm poarta deschisă repetării unui astfel de moment!
Doamne, ai grijă de copiii/îngerii noștri!














