Biserica „Învierea Domnului” – un simbol al credinței și identității ortodoxe din Câmpia Turzii
Unul dintre cele mai valoroase lăcașuri de cult din Câmpia Turzii, Biserica Ortodoxă Română II „Învierea Domnului”, reprezintă nu doar un reper spiritual, ci și un important monument de arhitectură religioasă și istorie locală.
Amplasată în centrul civic al orașului, în Piața Mihai Viteazul, biserica spune povestea formării comunității ortodoxe într-o localitate aflată, la începutul secolului XX, într-o profundă transformare economică și demografică.
Potrivit documentelor istorice din 1911, în Ghiriș și Sâncrai – localități rurale care aveau să formeze, în 1925, comuna Câmpia Turzii – nu exista niciun român de confesiune ortodoxă, toți fiind greco-catolici. Această realitate avea să se schimbe radical după Primul Război Mondial și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, când dezvoltarea industrială a zonei, în special prin ascensiunea Fabricii Industriei Sârmei S.A., a atras un număr tot mai mare de muncitori și ucenici ortodocși din satele Sibiului, din Țara Făgărașului și din Munții Apuseni.
Creșterea comunității ortodoxe a generat, firesc, nevoia unui lăcaș de cult propriu. Primul pas a fost făcut în 1923, prin înființarea unei capele ortodoxe improvizate, unde slujbele erau oficiate periodic. Din 1935, odată cu constituirea parohiei ortodoxe și cu sprijinul Industriei Sârmei S.A., dar și al credincioșilor, s-a reușit organizarea regulată a vieții religioase, sub îndrumarea preotului paroh Laurențiu David. Un rol esențial în acest demers l-a avut inginerul Ionel Floașiu, director al uzinei și una dintre personalitățile marcante ale comunității ortodoxe locale.
După ani în care capela a funcționat într-o încăpere a „Casei Albe” (fostul castel Paget), s-a trecut la strângerea de fonduri pentru construirea unei biserici propriu-zise. La 30 iulie 1943 a fost pusă piatra de temelie a actualei biserici, proiectată de renumitul arhitect bucureștean George Cristinel, autor și al Clubului Muncitoresc din oraș. Sprijinul decisiv a venit din partea Societății Industriei Sârmei, fără de care ridicarea lăcașului în anii de război ar fi fost imposibilă.
Lucrările au avansat etapizat: în 1944 zidurile erau deja ridicate și biserica acoperită, iar între 1947 și 1949 s-au realizat tencuielile interioare și exterioare. După o perioadă dificilă, marcată de contextul politic al anilor de început ai comunismului, la 22 septembrie 1951 biserica a fost dată în folosință, sub hramul „Învierea Domnului”, prin slujba de sfințire oficiată de vicarul Sabin Truța.
Desăvârșirea artistică a continuat în deceniile următoare: iconostasul a fost pictat în 1954 de profesorul clujean Victor Constantinescu, iar între 1971–1973 interiorul a fost decorat mural în stil neobizantin de prof. univ. Coriolan Munteanu. Sfințirea solemnă a avut loc la 26 mai 1974, în prezența arhiepiscopului Teofil Herineanu, a episcopului Iustinian Chira și a unui sobor de preoți, în fața a mii de credincioși. Atunci, Ionel Floașiu a fost recunoscut oficial ca ctitor, alături de Industria Sârmei, numele său fiind înscris pe peretele bisericii.
De-a lungul timpului, lăcașul a beneficiat de reparații și modernizări, fiind racordat la curent electric trifazat și dotat cu sisteme automate pentru clopote și toacă. Construită în plan cruciform, cu abside laterale și altar semicircular, Biserica „Învierea Domnului” rămâne astăzi un simbol al credinței, solidarității și identității ortodoxe din Câmpia Turzii.
Istoria prezentată se bazează pe lucrări scrise de Mircea Nicolae Nemeș și Valer Deac, consemnate prin bunăvoința familiei, de Lăcătuș Nicușor, și reprezintă o mărturie vie a modului în care comunitatea locală și-a construit, pas cu pas, propriile repere spirituale și culturale.
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
