Biserica Ortodoxă Română II ”Învierea Domnului”

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Dragi cititori, pentru a cunoaște cât mai bine istoria acestei localități dar și a personalităților care au contribuit din plin la dezvoltarea economică, socială și culturală, vom prezenta prin bunăvoința familiei, lucrări scrise de Mircea Nicolae Nemeș și Valer Deac. (A consemnat Lăcătuș Nicușor)

Pentru istoria Câmpiei Turzii o însemnătate remarcabilă o are, alături de celelalte biserici ortodoxe existente, parte unitară a lor totodată, şi un alt valoros lăcaş de cult, monumentul de arhitectură religioasă pe care îl contemplăm în centrul civic, o adevărată operă de artă.

Apariţia acestei biserici în peisajul spiritual-religios al Câmpiei Turzii trebuie înţeleasă prin prisma unei evoluții istorico-demografice şi economice a localității.

Un document din anul 1911 ne arată că în rândul cetățenilor Ghirişului şi Sâncraiului (localități rurale ce au format mai târziu, în 1925, comuna Câmpia Turzii), nu exista nici un roman de confesiune ortodoxă, toți fiind greco-catolici. Această realitate urma să se schimbe nu peste mult timp.

Urmare noului context istoric de după primul război mondial şi înfăptuirii actului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dezvoltarea industrială a Ghirişului a luat avânt. Îndeosebi fabrica Industriei Sârmei SA dobândeşte în scurtă vreme o însemnată putere economică, ceea ce se reflectă semnificativ prin sporirea considerabilă a numărului locuitorilor comunei(prin afluență dar şi pe cale naturală) pe măsura scurgerii anilor, alţi şi alţi lucrători şi ucenici, veniți din satele ortodoxe din apropierea Sibiului (cu precădere din Galeş, Sălişte şi jur), alții din zonele Făgăraşului şi a Munților Apuseni, s-au așezat statornic aici căsătorindu-se şi întemeindu-şi camine în localitate.

Astfel se manifestă, treptat, o firească şi tot mai stăruitoare cerința ca într-un interval de timp cât mai scurt posibil, să se ridice un lăcaş de rugăciune orthodox.

Un prim pas are loc în 1923, odată cu înființarea la Ghirış a preotul din unei capele ortodoxe, unde în faza incipientä Viışoara, Vicențiu Oråsan, servea tot în a treia duminică. Din 1935-cu sprijinul Industriei Sarmei S.A şi cu cel al drept-credincioşilor, reuşindu-se constituirea parohiei ortodoxe preotul paroh pe care-l aleseră, Laurențiu David, ținea deja, cu regularitate, slujbele religioase Cu totul laudabilă s-a dovedit a fi osteneala acelui fruntaş de seamă a ortodocșilor noi veniți, ing. lonel Floaşiu (originar din Gales) de la Industriei Sârmei S.A.

Capela ortodoxă se afla improvizată, atât în perioada dintre cele două războaie mondiale cât şi câțiva ani mai târziu, într-o încăpere din incinta „Casei albe” (fostul castel Paget) numit aşa din cauza aspectului ei exterior, devenită între 1920-1929. Orfelinat de băieți, şi în continuare, sediul Stațiunii Experimentale Agricole a Institutului de Cercetări Agronomice a României (I CAR)

Cum o asemenea rezolvare provizorie nu putea să mulțumească deplin dorinţa şi necesitatea credincioşilor – avându-l în frunte pe Ionel Floaşiu, om de acțiune energică și convingere, ajuns director al uzinei, începând cu anul 1935 s-a trecut la strângerea de fonduri din contribuție voluntară, destinate ridicării unui locaş de rugăciune propriu-zis. Şi astfel, la 30 iulie 1943 s-a pus piatra de temelie a bisericii şi s-au demarat lucrările de construcție, zidul fiind clădit din cărămidă.

Factorul decisiv care a făcut posibilă ridicarea sfântului lăcaș 1-a constituit sprijinul acordat de Societatea Industriei Sârmei, în urma demersurilor repetate către conducerea ei, adresate de lonel Floaşiu. Comunitatea ortodoxă din Câmpia Turzii nu putea, fireşte, să-şi construiască biserică în acea vreme de război.

Înălţată aproape de şoseaua națională Târgu-Mureş, în patrulaterul Pieții Mihai Viteazul, biserica a fost gândită de renumitul arhitect bucureștean George Cristinel– cel care realizase  Clubul Muncitoresc). El a făcut şi schiţele de sculptură ale iconostasului, amvonului, jeţului arhieresc şi jeturilor laterale.

Etapele parcurse în desfăşurarea lucrărilor de construcţie și finalizare au fost de fapt mai multe.

În august 1944 biserica avea deja ridicate zidurile şi era pusă sub acoperiş. Puțin mai târziu, în anii imediat următori războiului, din 1947 până în 1949, s-a reuşit terminarea tencuirii, atât în interior cât şi în exterior.

De menționat că în anii 1949-1950, în situația-limita provocată de evacuarea forțată a capelei din incinta Stațiunii Experimentale I.C.A.R. – verdict dictat de cotitura politică în plină perioadă de comunizare a României, slujbele religioase ortodoxe s-au ținut în fosta Biserică unită din cartierul Sâncrai, părăsită vremelnic de preotul titular. Reîntorcându-se preotul la Sâncrai în primăvara anului 1951, solidaritatea coreligionarilor a făcut să se treacă numaidecât la continuarea lucrărilor de amenajare a interiorului bisericii în construcție (aşezarea duşumelei, montarea uşilor şi ferestrelor), pentru a se putea oficia serviciile divine în noul lăcaş.

La 22 septembrie 1951, biserica având hramul ”Învierea Domnului” a fost dată în folosință, prin slujirea unei sfeștanii de către Sabin Truța, vicarul Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, asistat de un sobor de preoți.

În august 1954 a fost executată pictura iconostasului de către profesorul clujean Victor Constantinescu.

Desăvârşirea interiorului a avut loc abia în anii 1971-1973, când grație contribuției financiare a credincioşilor – interiorul a fost decorat mural remarcabil, atât din punct de vedere iconografia cât şi stilistic. Autorul picturii executate în stil neobizantin a fost prof. univ. Coriolan Munteanu din Cluj. Ceremonia sfinţirii a avut loc la 26 mai 1974, de către Teofil Herineanu, arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, însoțitde lustinian Chira episcop, în fruntea unui sobor de doisprezece preoți. La sărbătoare au fost de faţă mii de locuitori ai Câmpiei Turzii şi din jur. În virtutea marii contribuții aduse, lui Ionel Floaşiu i s-a acordat atunci prețuirea cuvenită, având înscris pe peretele bisericii – numele, figurând în ipostaza de ctitor, împreună cu „Industria Sârmei„.

În 1982, bisericii i s-au făcut unele reparații (refacerea acoperișului şi parțial a tencuielii exterioare a zidurilor şa.), iarîn anul 1987 a fost racordată la curent electric trifazat. Pe bazaproiectelor regretatului inginer Vasile Lupea, în 1988-1990 a fost realizată acționarea cu comandă automată, pe durata programată, a celor trei clopote şi a toacei.

Biserica este construită în plan cruciform, cu cele două abside laterale de o parte şi de alta a naosului şi cu absidă altarului reliefate în semicerc.