Dragi cititori, pentru a cunoaște cât mai bine istoria acestei localități dar și a personalităților care au contribuit din plin la dezvoltarea economică, socială și culturală,vom prezenta prin bunăvoința familiei, lucrări scrise de Mircea Nicolae Nemeș și Valer Deac. (A consemnat Lăcătuș Nicușor)
Ionel Floașiu
(1893-1988)
de Mircea Nicolae Nemeș
În perioada interbelică și apoi în anii războiului, o personalitate marcantă care s-a afirmat în viața Câmpiei Turzii a fost inginerul Ionel Floașia, intelectual, patriot cu multiple valențe, om de inițiativă și de mare energie.
Era originar din localitatea Galeș, comuna Săliște, județul Sibiu. S-a născut într-o familie de țărani, deveniți apoi mici comercianți. Această familie avea șapte copii.
A urmat Școala Primară Confesională, primele cinci clase în satul natal, iar clasa a VI a, la Săliște. În continuare, este elev la liceul din Sibiu (clasele I IV), iar pe urmă la Liceul Confesional ”Andrei Șaguna” din Brașov (clasele V-VIII), unde, în anul 1913 susține bacalaureatul cu note eminente. În vacanța de paște a anului 1912, elev fiind în clasa a VII a, Ionel Floașiu a efectuat o excursie de trei săptămâni în Italia.
În toamna anului 1913 primind o bursă de studii de la Mitropolia Ortodoxă Română din Sibiu, se înscrie la secția mecanică a Politehnicii din Budapesta, unde a terminat în 1914 anul I.
Izbucnind războiul (septembrie 1914), Ionel Floașiu este încorporat și urmează timp de trei luni, Școala de Ofițeri de Rezervă din Austria, fiind apoi trimis pe front. Patru ani a fost militar combatant, până la demobilizarea din 1918.
Între timp, obținând un concediu de patru luni, pentru continuarea studiilor, absolvă anul II la Politehnica din Budapesta.
În toamna anului 1918revine de pe front în Satul natal, participând la constituirea Gărzi Naționale Române din localitate, ca șef al acesteia, și ia parte la mare adunare națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.
În martie 1919 pleacă la Budapesta și absolvă anul III la Politehnică, după care se întoarce acasă. Împreună cu alți studenți români transilvăneni, în martie 1920 pleacă la Praga spre a-și continua studiile la Politehnica de acolo (anii III și IV), obținând în ianuarie 1922 ca inginer mecanic.
După reîntoarcerea în ţară, în februarie 1922 Ionel Floașiu se stabilește la Ghiriș Arieș, angajându-se la Industria Sârmei S.A., fiind întâiul inginer român al acestei fabrici și chiar unul din primii ei angajați de origine română. Aici a funcționat timp de 23 de ani, ajungând în câțiva ani inginer șef, apoi subdirector, și din 1930, directorul uzinei – funcție pe care o va deține până în februarie 1945.
În perioada interbelică a călătorit în interes de servici de mai multe ori în străinătate, Vizitând și făcând practică la diverse uzine metalurgice din Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Germania și Franța.
Principala activitate a lui Ionel Floașiu s-a desfășurat în domeniul dezvoltării uzinei Industria Sârmei S.A. În cele două decenii cât s-a aflat aici a făcut dovada certă a spiritului organizatoric, al simțului realității și a competenței sale inginerești. Inginerul Ionel Floașiu a conceput și a realizat asimilarea fabricației, aici, la Industria Sârmei S.A., a unor produse care se importau, și anume: sârme și bare de oțel, sârme și bare de cupru, sârme de bronz, alamă și aluminiu, sârme zincate, sârme cositorite, conductori electrici izolați, electrozi înveliți pentru sudare electrică, sârmă ghimpată, arcuri de mobilă și altele.
În ansamblul preocupărilor lui Ionel Floașiu, un loc deosebit l-a avut pregătirea cadrelor calificate pentru uzină din rândul tineretului localnic. Lui îi aparține principalul merit în înființarea, în toamna lui 1927, a școlii de ucenici de la Industria Sârmei la care a fost profesor de tehnologie, fizică, chimie și curs de specialitate și materiale, și, în același timp, director (1927- 1945). De fapt un rol însemnat îi revine și în școlarizarea unor tineri muncitori necalificați de la Industria Sârmei S.A. în perioada 1923- 1927, în cadrul școlilor comunale de ucenici din localitate, școală la care a predat până în ultimii ani ai deceniului patru, fizica și chimia, fiind, totodată, președinte al comitetului școlar.
Ajuns în conducerea uzinei Industria Sârmei S.A. Ionel Floașiu s-a impus în fruntea vieții publice din comună. Astfel, timp de peste două decenii a fost animatorul vieții spirituale românești de aici. A înființat la Câmpia Turzii Despărțământul Astra fiind președintele acestui despărtământ, atât în localitate cât și în comunele din împrejurimi.
Datorită militantismului său cultural, Ionel Floașiu a fost ales și președinte al Cazinei Române și al corului bărbătesc al Astrei din Câmpia Turzii, iar în timpul războiului a îndrumat activitatea organizației culturale ,,Muncă și Lumină” de aici.
Inginerul Ionel Floașiu a investit timp, și mai ales pasiune, pentru promovarea grupării sportive din localitate. Printre fondatorii Clubului Sportiv Industria Sârmei, în 1923, se numără Ionel Floașiu, al cărei președinte a fost, fără întrerupere, de la înființare până la începutul anului 1945, club pe care l-a sprijinit moral și material, a inițiat amenajarea unor baze sportive (arene de tenis, popicărie și stadionul Industria Sârmei).
Există încă o componentă a activității lui Ionel Floașiu, cea pe tărâm social. Contribuția sa a fost decisivă la înfrumusețarea și ridicarea comunei Câmpia Turzii de atunci. Aflându-se în conducerea uzinei Industria Sârmei S.A. a dispus executarea unor lucrări importante pentru comună, ca plantări de arbori și introducerea iluminatului electric pe străzile principale, amenajarea primelor trotuare placate cu plăci de beton, stropirea cu apă în timpul verii a străzilor mai circulate etc.
Din inițiativa sa, s-au ctitorit în Câmpia Turzii Căminul de Ucenici și Palatul Cultural (Clubul Muncitoresc), și Biserica Ortodoxă Română din centrul orașului de astăzi – obiective realizate a Societății Industria Sârmei urmare a numeroaselor sale demersuri.
După plecarea sa silită din Câmpia Turzii, în perioada martie 1945 și până la naționalizare 1948, Ionel Floașiu a fost consilier tehnic la Direcția Generală din București a societății Industria Sârmei S.A. și director general al fabricii Ancora română – Brașov, cu sediul în București.
A lucrat apoi, după naționalizare, ca inginer la Centrala Industriilor Siderurgice Siderurgo- metalurgice din Ministerul Industriei (1948- 1950), la Întreprinderea de Electricitate Sibiu (1950- 1954) și între 1954- 1956 la Fabrica Elastic din Sibiu de unde s-a pensionat la limită de vârstă. Având o pensie derizorie – sistată de altfel între 1961 1964 Ionel Floașiu este nevoit să lucreze din nou. A activat la Școala Profesională de Ucenici (1956- 1957), la arhivele statului (câteva luni), la Muzeul Bruchenthal – Sibiu (o jumătate de an 1957- 1958), la Primăria comunei Tălmaciu (trei luni) și la Întreprinderea de Electricitate Sibiu (1962- 1964).
Drept interes pentru locurile natale, în anul 1957 Ionel Floașiu a condus la Galeș pe directorul Muzeului Bruchenthal, prof. dr. Nicolae Lupu, arătându-i locul unde trebuiau făcute săpături pentru decopertarea unei așezări antice (cetate dacică) – ceea ce s-a realizat doi ani mai târziu. De asemenea, Ionel Floașiu a întocmit, în perioada 1962- 1977, o monografie a cinci sate românești care compuneau în vechime așa- numitul scaun al Săliște Sibiului/ localitățile Săliște, Galeș, Vale, Sibiei, și Cacova (azi Fântânele). Lucrarea, având 210 pagini, a rămas în manuscris și prezintă interes prin referire la trecutul istoric, social, cultural și etnografic al acestei așezări.
Moare la Sibiu în 1988. Aici este și înmormântat.
Recommended for you
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
