CENTENARUL CÂMPIEI TURZII 1925-2025

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Mircea Nicolae Nemeș , 1928-2014

din arhivă:

Zestrea spirituală și culturală  a unei localități se identifică prin reperele pe care comunitatea le are. O comunitate este mai bogată, atâta timp cât un număr cât mai mare de cetățeni din urbe se implică activ la bunul mers al valorilor morale, spirituale și culturale. Dorința de a dedica cu atâta dăruire la promovarea locurilor natale, a obiceiurilor, a activităților culturale, sportive, industriale, nu face altceva decât să îmbogățească semnificativ patrimoniul local și de ce nu, chiar național. Cetățenii Câmpiei Turzii se pot mândri că au repere morale, spirituale și culturale.D-nul Mircea Nicolae Nemeș a fost unul  din aceste repere pentru comunitatea sa. Din nefericire, la începutul acestui an d-nul Mircea Nicolae Nemeș a trecut la cele veșnice. Bogăția culturală lăsată de d-nul Mircea Nicolae Nemeș este una inegalabilă pentru municipiu. Pentru a nuanța în aprofunziune activitatea d-nului Nemeș am invitat-o pe fiica domniei sale, Bogdan Adriana.          

R: Pentru început doresc să vă mulțumesc că ați acceptat să ne acordați un interviu ziarului local Ziarul 21. Vă rog să ne spuneți câte date biografice a d-nului Nemeș.

Bogdan Adriana, fiica d-nului Mircea Nicolae Nemeș:

–Mircea Nicolae Nemeş s-a născut în Câmpia Turzii, în 11 iunie 1928, în familia lui Nemeş Aron şi Laura. A fost fiul cel mare, având-o ca soră pe Laura. A urmat şcoala primară la Câmpia Turzii, apoi prima clasă a liceului în Blaj, iar următoarele şapte clase la Liceul „Regele Ferdinand” din Turda. A urmat cursurile facultăţii de Chimie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar anul 1954 i-a adus diploma în specialitate. S-a întors în localitatea natală şi s-a angajat la Industria Sârmei Câmpia Turzii.

R: Ne puteți spune câteva aspecte din viața de familie?

Bogdan Adriana:

–În timpul facultăţii a câştigat aprecierea şi prietenia colegei sale de grupă, Carmen, ce i-a devenit soţie pentru următorii 60 de ani. În paginile Genealogiei familiei pe care el a alcătuit-o, a mărturisit: „Căsătoria a însemnat pentru mine o nouă etapă a destinului, care mi-a adus bucurie, iubire şi fericire pentru toată viaţa, o atmosferă de echilibru sufletesc, de seninătate spirituală”. Relaţia lor reprezintă pentru toată familia un model de viaţă senină şi plină de înţelegere. Împreună au avut două fiice: Cristina  şi Adriana. S-a bucurat şi s-a preocupat de copilăria frumoasă a fetiţelor lui, pe care a îmbogăţit-o cu basme, cu serii de diapozitive şi diafilme cu poveşti, cu multe cărţi potrivite vârstei lor. S-a preocupat ca ele să înveţe limbi străine şi să cânte la pian. Deşi nu a moştenit constituţia atletică şi nici chemarea spre a practica toată viaţa un sport precum tatăl său, pasionat jucător de tenis, s-a preocupat să le dezvolte fetelor înclinaţia de a face mişcare: mersul cu tricicleta, patinajul şi săniatul, tenisul de masă. Lea dus în vacanţe şi la mare, dar cu multă stăruinţă, an de an, la munte. Lor, dar şi altor nepoţi, le era mentor pentru pescuit . Cu multă dăruire a sprijinit-o cu concepţia şi execuţia de material didactic pe soţia lui, Carmen, profesoară de chimie la Liceului Teoretic din Câmpia Turzii, de la începutul carierei sale care a coincis cu înfiinţarea liceului şi până spre pensionarea ei. Anii au trecut, fetele lui au crescut, şi-au făcut o carieră, s-au căsătorit şi au avut fiecare câte o fetiţă. Aurmat preocuparea, ca bunic, pentru cele două nepoate, Smaranda şi Iulia. Le-a cultivat plăcerea lecturii, iar pentru asta le-a asigurat multe cărţi şi reviste. Le-a supravegheat, cu atenţie şi mereu vesel, joaca sau sportul şi lea îndrumat cu proverbe şi zicători, cu pilde din fabule şi alte povestiri pline de semnificaţii.Nepoatele au urmat cu succes şcoala până la formarea lor profesională, Smaranda în informatică economică şi Iulia în medicină, cu specializarea Neurologie. Deşi viaţa de familie era împlinită alături de familia iubitoare şi profesional avea o activitate strălucită, mult extinsă faţă de obligaţiile de serviciu, din fragedă tinereţe şi până în ultima parte a vieţii  a avut şi preocupări culturale. Este cu totul remarcabil, deoarece mulţi oameni ar fi fericiţi să exceleze măcar în unul dintre cele trei domenii. 

R: Care a fost cariera profesională a domniei sale?

Bogdan Adriana:

–Din toamna anului 1953 şi până în iunie 1974 a lucrat la Industria Sârmei Câmpia Turzii, în diferite funcţii, de la cea de chimist până la cea de Şef al Laboratorului Central, Şef Birou Serviciu Tehnic, Şef Control Tehnic şi Şef Birou al Serviciului Cercetări Metalurgice. Din iunie 1974 a fost transferat la Centrul de Cercetare şi Proiectare pentru Fabricaţia de Ţevi şi Trefilate din Bucureşti, filiala Câmpia Turzii, ca inginer principal în cercetare, unde a activat până la pensionare, în 1988. Pentru documentare şi specializare, a fost în Franţa, Ungaria, Belgia, Italia, Germania şi Austria, în diferite centre metalurgice.

R: Știu că pe parcursul anilor, d-nul Nemeș a scris mai multe cărți, atlase, legate de domeniul chimiei, ce ne puteți spune? 

Bogdan Adriana:

–Pe parcursul anilor a realizat numeroase cercetări în metalurgie şi a elaborat lucrări de specialitate, din dorinţa de a îmbunătăţi şi a introduce noutăţi în domeniu: atlase, îndrumătoare pentru laboratoare, procedee moderne de analiză chimică.

A fondat Cercul Chimiştilor din Industria Sârmei, care a funcţionat între anii 1968-1972. Tot în calitate de specialist în chimie, prin ceea ce astăzi s-ar numi voluntariat, a conceput şi confecţionat manual pentru elevii Liceului Teoretic din Câmpia Turzii materiale didactice. A proiectat şi construit truse portabile de reacţii pentru elevi. Pentru o clasă erau 10 truse, iar la fiecare lucrau câte 4 elevi. Când s-a construit clădirea nouă a liceului, a dat tot sprijinul la alcătuirea laboratorului de chimie. A proiectat adaptarea meselor de clasă pentru a satisface cerinţele unui laborator, prin acoperirea lor cu sticlă şi dotarea cu  etajerepentru sticlele cu reactivi şi eprubete, astfel ca fiecare elev să lucreze cu materialele din dotare. A mai construit un aparat pentru electroliza apei şi un altul pentru testarea cunoştinţelor elevilor. Fiecare elev avea pe bancă un panou cu 3 butoane corespunzătoare răspunsurilor unor teste-grilă. Elevul apăsa butonul aferent răspunsului pe care îl considera corect, iar pe panoul de la catedră beculeţele semnalau instantaneu cine arăspuns corect şi cine nu. La toate aceste realizări a colaborat excelent cu: Mia Alperth, Nicolae Botezan, Gheorghe Cocan, Ioan Comanici, I. Cosman, T. David, O. Dancea, Elisabeta Fodor, Mihai Goia, Ioan Lupea, I. Moldovan, Ioan Opreanu, Nicolae Pandor, Teodora Rusu, N. Szasz, Alex. Soporan, I. Tulai, B. Varga.

R: Vă rog să spuneți cititorilor mai tineri ai ziarului Ziarul 21, despre bogata activitate culturală a domnului Mircea Nicolae Nemeș.

Bogdan Adriana:

–În tinereţe a participat la mişcarea culturală locală, prin regizarea unor spectacole de revistă sau scenete teatrale, compunerea unor cuplete, monologuri, având simţul umorului şi uşurinţă în versificare. Şi-a fructificat acest talent şi la pensie, prin colecţia broşurilor „Vorbe de duh”. A scris Genealogia familiei, prin care a evocat strămoşii, lăsând în urmă o comoară de nepreţuit pentru fetele şi nepoatele sale. În pragul vârstei de 50 de ani şi-a descoperit o nouă pasiune: cercetarea istoriei locale. A lansat ideea aniversării a 775 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Câmpia Turzii şi s-a implicat în organizarea evenimentului, care a avut loc în 1994; a iniţiat sărbătorirea celor 70 de ani de existenţă a Asociaţiei Sportive Industria Sârmei Câmpia Turzii.

R: D-nul Nemeș alături de alți colegi ai domniei sale au înfințat Societatea Culturală „Câmpia Turzii 775”. Ce ne puteți spune?

Bogdan Adriana:

–În anul 1993 a pus bazele Societăţii Culturale „Câmpia Turzii – 775” ce activează pentru promovarea istoriei locale şi zonale. Activitatea de cercetare istoriografică s-a concretizat în numeroase cărţi şi reviste. Unele lucrări au fost realizate în colaborare cu colegi animaţi de aceeaşi pasiune, pe care i-a preţuit în mod deosebit, la altele a fost autor unic. Dintre acestea amintim:

R: Din cele spuse în acest interviu îmi dau seama de  amprentaputernică pe care d-nul  Mircea Nemeș a lăsat-o comunității.

Bogdan Adriana:

–Trăsăturile care l-au caracterizat toata viaţa pe Mircea Nicolae Nemeş sunt dedicarea pentru familie şi prieteni  puternicul simţ de răspundere pentru activitatea profesioanlă, împins până la cel din urmă detaliu, simţul umorului, cu care-şi destindea prietenii şi apropiaţii. Îşi expunea de fiecare dată poziţia foarte plastic şi nuanţat, fără însă a face presiuni asupra interlocutorilor. Folosea expresia „nu mă bag, numai vă spun”. Prin lucrările realizate, aonorat ţinutul natal şi oamenii locului. Aşa cum el însuşi a exprimat cu modestie: „fără prea multă virtuozitate stilistică, dar cu gînd curat, am scris toate aceste lucrări, schiţe despre numele, viaţa şi faptele cîtorva dintre acele admirabile personalităţi care multora ne luminează episodic amintirile vieţii, răscolind în noi fiorul vag pe care-l dă melancolia timpului trecut. Şi aş fi fericit să aflu că am făcut să bată mai repede, inimile măcar unora dintre concetăţenii mei mai vîrstici”.  Iar despre figurile evocate, a spus: „Dragii mei, puteţi să vă convingeţi acum că lumea nu v-a uitat ca mari personalităţi. Şi bucuraţi-vă că în fotografiile mele aţi rămas  tineri”. Mircea Nicolae Nemeş a avut o viaţă lungă şi frumoasă, pe care a încheiat-o la cumpăna dintre anii 2014 şi 2015. Fiindcă singurul lucru constant în Univers esteschimbarea, uitându-ne în urmă la o viaţă de om, ne întrebăm când tragem linia: „ce am avut şi ce am pierdut?” Rămânem numai cu ce am câştigat sufleteşte în viaţa aceasta. Şi Mircea Nicolae Nemeş a câştigat bucuria de a iubi şi de a fi iubit cu adevărat.

Bogdan Iulia, nepoata d-nului Mircea Nicolae Nemeș:

–Îl ascultam odată pe Andrei Pleșu și m-a marcat o expresie de-a lui. Vorbea despre un om de cultură și spunea „a fost un mare intelectual dar un om nerezolvat”. De atunci m-a urmărit această idee și în mintea mea, noțiunea de  om de succes a căpătat un nou sens, împăcarea de sine. Dacă stau să mă gândesc, bunicul meu a fost un om de succes, un om rezolvat după definiția lui Pleșu. Se remarca prin echilibrul pe care l-a manifestat în toată viața lui. Nu a fost încrâncenat, cum aud de multe ori … viața e o junglă. A fost senin dar a realizat multe. A împăcat aspecte complementare, umor și seriozitate. Partea artisitcă, partea ștințifică, familie și serviciu, nu a sacrificat niciuna dintre ele.Nu erau în  antiteză, toate astea erau armonizate și nu simțeam că sunt doi oameni, era unul și același în toate. Nu cred că a fost vorba de noroc, cred că a fost vorba de deciziile pe care le-a luat, de exemplu a ales Câmpia Turzii în loc Bucureștiului, ceea ce era contra tendițelor vremii, toată lumea vroia Bucureștiul, doar acolo a simțit el că poate fi împlinit. Apoi și-a ales soția astfel încât să fie susținut și iubit și a avut dreptate. Toată lumea știa cum se plimba braț la braț, octogenari pe străzile din Câmpia Turzii. Lucrurile cele mai regretate. Țin minte că bunicul meu spunea mereu  că el nu regretă nimic și că și-ar alege aceiași soție, aceiași cale, cam ca și Frank Sinatra „he did  it his way”. Bunicul meu era un om senin și asta transmitea el, până și cu ochii îi avea de un albastru clar și senin. A făcut multe lucruri care să rămână după el, a scris cărți, genele lui sunt în noi. Însă cea mai mare moștenire pe care a lăsat-o după părerea mea este modul lui de-a fi și folosesc această ocazie pentru a ajunge și la alți oameni, care poate nu l-au cunoscut și să le spun că merită să se străduiască, să se împace cu ei fiindcă ăsta este adevăratul succes.