<
Actualitate

C E N T E N A R U L C Â M P I E I T U R Z I I – 1925-2025

Dragi cititori, pentru a cunoaște cât mai bine istoria acestei localități dar și a personalităților care au contribuit din plin la dezvoltarea economică, socială și culturală,vom prezenta prin bunăvoința familiei, lucrări scrise de Mircea Nicolae Nemeș și Valer Deac. (A consemnat Lăcătuș Nicușor)

Fanfara „Industriei Sârmei”

Perioada I, Înfințarea primei fanfare la Câmpia Turzii.

Ideea înfințării unei fanfare la Câmpia Turzii, s-a concretizat în anul 1923 când intreprinderea industrială a început să funcționeze și astfel la Câmpia Turzii, pe lângă uzina Industria ,,Sârmei” s-a înfințat și o fanfară, formată în special din muncitori și specialiști aduși din Germania, Cheoslovacia, Ungaria, care lucrau  pe Șantierul Industrial de la Câmpia Turzii.Prima fanfară a fost condusă de d-nul Piez Francal Ferdinand(1923-1927), bănățean de origine. A urmat la conducerea fanfarei Otto Wilde (1927-1930). După el a venit un mare iubitor de muzică de fanfară Ambruș Ioan (1930-1939), originar din Turda. Fanfara obișnuia să concerteze în grădinile de vară a restaurantelor din localitate: Șimonfi ,,Gossner”, la localul patronat de Iosof Pavel de pe strada Andrei Mureșanu nr 20 (ars în timpul războiului), dar și la serbările câmpenești, meciurile de fotbal ale formației locale și la înmormântările locale. În zilele de sărbători naționale, dimineața, în zorii zilei fanfara deștepta orașul și apoi participau împreună cu locuitorii orașului la festivitățiile organizate. Seara se organiza ,,Retragerea cu torțe” pe marșuri patriotice. În data de 5 septembrie 1944 comuna Ghiriș -Arieș a fost ocupată de trupele germano-hortiste și fanfara și-a închieiat activitatea.

Perioada II, Reînfințarea fanfarei de după război 1945-1990.

După război în mai 1945, fanfara a fost reînfințată din militariirezerviști și instrumentiștii sași, aduși la noi pe șantierul de construcții de la Uzina ,,Industria Sârmei”. Alături de aceștia au învățat să cânte la instrumente muzicale tinerii din localitate și în scurt timp fanfara a numărat aproximativ 40 de instrumentiști, dirijor și profesor fiind Bușniță Iacob (dirijor în perioada 1942-1946). Deși era înaintat în vârstă, avea peste 70 de ani, la insistența inginerului Victor Ungureanu, care a fost un mare animator al culturii din localitate noastră,  cu mare influență și convingere în rândul salariaților,  a pornit această muncă de pregătire a unei trupe de fanfară. Dintre aceștia amintim pe: Cearnău Petre, Tofan Napoleon, Leuștean Ioan, Drăguț Aurel, Lohănel Dumitru, Sălăjan Florean, Dragoș Emil, Tritean Aurel,Urcan Nicolae, Buchler Ferdinand, Călean Mihai . Primele date scrise despre această fanfară le avem de la arhiva primăriei municipiului Câmpia Turzii, din dosarul cu: Planuri de muncă și programe de activități din 1959-1963 când, la conducerea Clubului Muncitoresc era d-nul director Mărin Vasîi și responsabil artistic era d-nul profesor Mureșan Bazil.

 Astfel că la pagina 96 din dosarul cu Planuri de muncă și programe cu nr de inventar 1 se stipulează că: Fanfara Clubului Muncitoresc a participat la Faza Regională a celui de al VI – lea concurs al formațiilor artistice de amatori de la Câmpia Turzii. Se arată că fanfara a fost condusă de Nicolae Oprea. Fanfarei i-a revenit datoria de a încheia prima parte a programului. Sub bagheta lui Duca Ioan (dirijor în perioada 1947-1964) a continuat cu pregătirea și consolidarea tehnică și armonică a fanfarei, lucru continuat cu aceiași ardoare de Costeliu Alexandru. În anul 1964dirijorul Costeliu Alexandru (1964-1982) preia frâiele fanfarei. În anul 1967 are loc cea de a VIII a ediție a concursului formațiilor artistice de amatori, iar fanfara este prezentă sub conducerea dirijorului Costeliu Alexandru, interpretând piesele ,,Vântuleț de primăvară și Buciumul Carpaților. În data de 28 aprilie 1972, Întreprinderea ,,Industria Sârmei” primește Drapelul de Unitate Fruntașă și astfel se desfășoară o serbare câmpenească la Teatrul de vară unde fanfara a intonat Imnul de Stat și Internaționala. Pe perioada de vară, fanfara concerta de două ori pe săptămână pe terasa Clubului Muncitoresc făcând ambianță plăcută oamenilor ieșiți la plimbare. În 1972-1976dirijorul Costeliu Alexandru pregătește fanfara de copii a Casei Pionierilor și Șoimilor Patriei din Câmpia Turzii, ca o școală de pregătire a tinerilor instrumentiști care să complecteze formația mare a orașului.

După plecarea d-nului Costeliu fanfara Casei Pionierilor își încetează activitatea. Trebuie menționat că d-nul Costeliu Alexandru a condus fanfara orașului (sub patronajul ISCT) până în 1982. În 1984 s-a încercat reluarea activității fanfarei cu elevii din oraș sub bagheta d-lui Varga Mircea, dar după un an acesta a plecat să predea muzică la Clubul Copiilor din Turda. Din 1985 fanfara orașului a fost preluată de d-nul Buchler Ferdinand, fost instrumentist la Circul de Stat din Timișoara și membrul al Fanfarei Sindicatelor de la ISTC. D-nul Buchler Ferdinand, cu ajutorul vechilor instrumentiști (Sălăjan Florean, Varga Mircea), dar și cu copiii de la Casa de Copii Școlari Câmpia Turzii și aici i-aș aminti pe Melniciuc Nicolae, Gyorfalvi Sorin, Lăcătuș Nicușor, Fogoroși Ioan,  Corobian Daniel, Szabo Karoi, Bageac Nicolae și Mathe Vasile, se formează o nouă fanfară. Pentru a susține noii instrumentiști care tocmai se inițiau în studierea instrumentului, ocazional mai participau și d-nii Călean Mihai la tubă, Tofan Napoleon la flighorn, Urcan Nicolae la althorn, Radu Marcel la althorn și prof.Varga Mircea fiul, la trompetă. După o muncă asiduă,fanfara lui ,,Fredi” a participat în 1986 la Casa de Cultură a Studenților la  faza județeană a Festivalului Național ,,Cântarea României”, ocupând locul al II lea. Era cea mai mare realizare în istoria fanfarei din ultimii 20 de ani. Această fanfară a concertat la diferite evenimente culturale, patriotice. Din păcate după numai doi ani d-nul Buchler Ferdinand trece la cele veșnice, iar fanfara, la insistențele lui Varga Mircea, este preluată în februarie 1989 de Sălăjan Radu Sorin ( 1989-1995), fost instrumentist în cadrul fanfarei orașului dar si a fanfarei militare a Ministerului de Interne, București și Cluj Napoca. Ajutat de câțiva instrumentiști din garda veche și cu câțiva elevi de la școlile din oraș, această fanfară participă la ceremoniale cu izpatriotic și politic al acelor vremuri, dar și la anumite spectacole. Vremurile tulburi de după revoluție și fără sprijin financiar(instrumente noi, ancii, uleiuri și soluții de curățat instrumentele), fanfara își încetează activitatea.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top