Dragi cititori, pentru a cunoaște cât mai bine istoria acestei localități dar și a personalităților care au contribuit din plin la dezvoltarea economică, socială și culturală, vom prezenta prin bunăvoința familiei, lucrări scrise de Mircea Nicolae Nemeș și Valer Deac. (A consemnat Lăcătuș Nicușor)

Școala elementară din Sâncrai
Creșterea numărului de elevi de la an la an și lipsa spațiului necesar de școlarizare, a determinat demersul insistent, făcut în iarna și primăvara anului 1947, de către direcțiunea Școlii Primare de Stat către Primăria comunei, (primar fiind Sălciuan Ion) pentru mărirea spațiului de învățământ, devenit insuficient pentru cei 700 de elevi și 16 învățători. În consecință Primăria, prin Camera Agricolă Turda, a apelat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, obținând aprobarea de a i se pune la dispoziție o parte din cărămizile, țiglele și lemnul rezultate de pe urma demolării castelelor abandonate de moșierii absenteiști, Betegh și Bethlen, din cartierul Sâncrai (edificii ce fuseseră avariate în cursul luptelor armate din toamna anului 1944, degradându-se ulterior), spre a fi folosite la construirea unui nou local de școală primară. Odată procurate materialele necesare, s-a decis de către edilii comunei să se înceapă de îndată ridicarea școlii din cartierul Sâncrai, prevăzută fiind cu 4 săli de clasă și apartament pentru învățător, locuitorii cartierului consimțind să presteze fiecare câte una zi de lucru cu brațul și carul, în scopul realizării acestei lucrări. Din motive financiare însă ridicarea școlii n-a putut fi demarată decât la începutul lunii iulie 1948, localul dându-se parțial în folosință în 1949, fiind finalizat, în etape, până în decembrie 1951.

Inițial a purtat denumirea de Școală Elementară de 7 ani nr. 2 și funcționa cu clasele I-VII, programate în două serii pe zi, în cele 5 săli. Din 1962 va purta denumirea de Școala Elementară de 8 ani nr. 2. În toamna anului 1963, elevii claselor V-VII, împreună cu o parte a personalului didactic, au fost incluși în efectivul Școlii Generale nr. 2, intrată atunci în noul ei edificiu de pe strada Nouă. În felul acesta, localul de școală din cartierul Sâncrtai fiind trecut în subordinea Școlii Medii (Liceul Teoretic ”Pavel Dan”) – a rămas pe mai departe cu clasele i-IV.














