Centenarul Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” – O Călătorie Prin Istoria Educației Tehnice

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” aniversează în anul 2023 un secol de existență – 100 de ani de tradiție, formare profesională și continuitate în slujba educației tehnice din Câmpia Turzii. Din cauza amplelor lucrări de reabilitare derulateîn cursul anului 2023, festivitățile dedicate centenarului vor ficelebrate în acest an, la data de 4 decembrie 2025.

În acest context, Ziarul 21, cu sprijinul binevoitor al familiei Nemeș, va publica în mai multe episoade istoria începuturilor acestei prestigioase instituții de învățământ profesional și liceal. Vom urmări, pas cu pas, evoluția școlii, de la primele sale forme de organizare și până la formarea Liceului Industrial Metalurgic:

Această serie își propune să readucă în atenția comunității momentele de început, transformările și valorile care au definit, timp de un secol, una dintre instituțiile emblematice ale orașului.

Scoala Comunală de Ucenici

Pe fundalul efervescenței economice, social-politice, culturale, determinate de Marea Unire, şcolii i s-a dat o importană deosebită, la temelia ridicării României Mari.

Imperativul organizări învățământului profesional în localitate era dictat de un motiv cât se poate de real înmulțirea semnificativă a numărului ucenicilor la Ghiriş, aceştia mai cu seamă aflați în activități de fabrică şi meşteşugăreşti ce reclamau neaparat forță de muncă calificată, ce nu se putea asigura decât printr-o instrucție școlară adecvată, care să le permită însușirea bazelor teoretice ale tehnicii şi ale cunoștințelor profesionale, pentru a deveni calfe şi meşteri pricepuți.

Acestui deziderat îi corespunde ordinul Revizoratului Şcolar Turda nr 1205/1923, prin care acesta „îndrumă comuna să să înființeze o școală de ucenici, fiind în comună mai mulți ucenici ca 50 ,care școală să fie înființată chiar în anul şcolar 1923-1924. Corespunzător prevederilor ordinului Revizoratului, după înființarea şcolii urma să fie ales un consiliu (comitet) şcolar din care să facă parte comercianți şi industriaşi din comună (cuvântul „industriaşı” fiind folosit aici şi pentru meşteşugari patroni de ateliere – nota ns.), în număr de 12, iar comuna să suporte cheltuielile ivite cu susținerea şcolii Consiliul comunal hotărăşte, la 24 octombrie 1923, să se înființeze școala de ucenici, şi după ce s-a votat suportarea cheltuielilor de întreținere a acesteia s-a trecut la numirea celor 12 membri ai consiliului şcolar, printre care figurau inginerul loan Floaşıu, comerciantul Nicolae Tâmpănaru, rotarul loan Deac, mecanicul lacom lenei, arhitectul Fajk Odon (Edmund) şi tinichigiul PatakıLaszlo.

Această primă unitate de învățământ profesional din localitate s-a numit Şcoala Comunală de Ucenicı, şi a fost inaugurată la 14 noiembrie 1923.

A funcţionat, tot timpul, în localul Şcolii Primare de Stat, pe cheltuiala comunei şi subvenţii de la Ministerul Instrucţiunii, parte din mijloacele financiare cu care se susținea provenind şi din perceperea de taxe şcolare achitate de patroni care își trimitea ucenicii la şcoală (şi erau obligați s-o facă)

Cursurile teoretice pentru ucenici se țineau de către cadre didactice recrutate dintre învăţătorii Școlii Primare de Stat si din rândul personalului tehnic-funcționăresc de la Industria Sârmei S.A. Asa de exemplu, în anul școlar 1930-1931, au predat aici doi învățători – unul din acestia fiind si directorul Școlii comunale de Ucenici, un inginer, un funcționar (fost învățător) şi un conductor tehnic desenator, ultimii proveniți de la amintita fabrică, precum doi preoți.

Practica ucenicilor se făcea la locul de muncă al fiecăruia, adică în atelierele micilor meşteşugari, în prăvăliile comerciaților şi în fabricile patronilor, sub îndrumarea meșterilor şi a calfelor Exista totuşi o excepție, pentru ucenici fabricii Industria Sârmei S.A., şi anume întreaga instruire a acestora, deci şi cea teoretică, se făcea la sediul unității industriale.

În primul an şcolar, 1923-1924, această şcoală a pregătit muncitori calificați pentru profesiile croitor, fierar, rotar, pantofar, mecanic, zidar, strungar în fier. În anii următori se întâlnesc şi alte meseri turnător în fier, lăcătuş, tinichigiu, instalator, cărămidar, cizmar, tâmplar, comerciant (corect, vânzător de prăvălie). măcelar, lemnar, zugrav, ceasornicar, vopsitor ş a.

Durata şcolarizării era de trei ani, din anul şcolar 1946-1947 devenind de 4 ani, cursurile teoretice fiind ținute între orele 17-21, cinci zile pe săptămână (luni-vineri)

În toată perioada de până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, la Şcoala Comunală de Ucenici s-au aflat numai băieți, cu o singură excepție în anul şcolar 1937-1938, când a urmat cursurile acestei şcoli şi o fată. Apoi, între anii 1946-1947 şi1950-1951 au mai fost şcolarizate şi alte câteva fete.

Programul de studiu cuprindea discipline de cultură generală (limba română, istorie, geografie, aritmetică, geometrie, fizică, chimie şa), dar şi de un caracter tehnic (tehnologie, mecanică, desen) şi de religie (după caz, ortodoxă, greco-catolică, reformată).

În legătură cu efectivul ucenicilor români, maghiari, germani, evrei şi ţigani care au urmat această şcoală, precizăm că în anul şcolar 1923-1924, aceştia au fost în număr de 23, în 1924-1925 erau 40, în 1928-1929-70 şi în 1947-1948-64.

Prin reforma învăţământului din 1948, Şcoala Comunală de Ucenici s-a desființat oficial, ea funcționând, totuşi, în lichidare, până în anul şcolar 1951-1952, după care elevii săi, în număr de 16, care promovaseră atunci anul II. au fost trecuți să-şi continuă cursurile la Şcoala Profesională „Industria Sârmei„.

De-a lungul timpului, şcoala şi-a schimbat denumirea de mai multe ori, astfel: Scoala Comunală de Ucenici (în anu scolar 1923-1924, până în anii 1931-1932, precum şi în 1946-1947 si1947. 1948), Școala Profesională de Ucenici Industriali (1937-1938, până in 1941-1942), şi Curs Profesional de Ucenici Industrial de Stat (1942-1943, până în 1944-1945).

Va urma, Școala de Ucenici ”Industria Sârmei”