Centenarul Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” – O Călătorie Prin Istoria Educației Tehnice

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” aniversează în anul 2023 un secol de existență – 100 de ani de tradiție, formare profesională și continuitate în slujba educației tehnice din Câmpia Turzii. Din cauza amplelor lucrări de reabilitare derulate în cursul anului 2023, festivitățile dedicate centenarului vor fi celebrate în acest an, la data de 4 decembrie 2025.

În acest context, Ziarul 21, cu sprijinul binevoitor al familiei Nemeș, va publica în mai multe episoade istoria începuturilor acestei prestigioase instituții de învățământ profesional și liceal. Vom urmări, pas cu pas, evoluția școlii, de la primele sale forme de organizare și până la formarea Liceului industrial Metalurgic:

II. Şcoala de Ucenici „Industria Sârmei„

Înființarea acestei noi şcoli profesionale la Ghiriş a avut la bază un interes strict financiar, într-o vreme când fabrica, de curând fondată, avea chetuieli mari cu salarizarea numeroşilor lucrători specialişti aduşi din străinătate. Formarea de cadre autohtone de muncitori calificați, mai ieftină şi stabilă, era imperios necesară. Ridicarea nivelului de pregătire profesională a autohtonilor a fost un deziderat permanent al unor personalități din conducerea Societății Industria Sârmei. Crearea acestei școli răspundea deci unor cerințe de ordin economic şi social.

Începutul Şcolii de Ucenici de pe lângă Industria Sârmei S.A., din toamna anului 1923, se contopeşte, sub aspect oficial, cu perioada inițială a Şcolii Comunale de Ucenici. Şi, într-adevăr, la origine Şcoala de Ucenici a fabricii Industria Sârmei a parcurs două etape. Prima, din toamna anului 1923 până în varaanulu 1927, când sub raport administrativ constituia o componentă a respectivei Şcoli Comunale, de care era legatăprintr-o unică dependență Şcoala Comunală era, în acea vreme, singura autorizată să elibereze certificate de absolvire. A doua, începând cu toamna anului 1927, când, după repetate demersuri ale conducerii fabricii şi a bunelor aprecieri făcute cu ocazia inspecțiilor de până atunci ale autorităților şcolare, Direcțiunea generală a Învățământului Profesional a recunoscut legitimitatea dreptului de funcţionare a Şcolii de Ucenici de la Industria Särmei S.A, de aici încolo ca unitate şcolară independentă, de sine stătătoare.

Cursurile s-au desfăşurat în localuri situate în incinta uzinei, la început în sala de mese a cantinei, ulterior într-un corp de clădire cu o sală de clasă, iar din anul 1938, la demisolul blocului administrativ, unde existau trei clase și o sala profesorală.

Activitatea direct productivă cărei i se acorda o mare importantă, constituind baza deprinderilor necesare proceselor de fabricație se făcea  în secțiile întreprinderii.

Pentru ucenicii săi, fabrica a înființat un cămin în care erau găzduiți cei care nu locuiau în comună , precum şi o cantină.

Cei dintâi ucenici ai fabricii erau foşti elevi de școală primară, români, maghiari şi germani, crescuţi de Orfelinatul din localitate, si câțiva muncitori în vârstă de 24-25 ani. În primi cinci ani, școala a fost frecventată și de către unii muncitori tineri.

Până în anul şcolar 1931-1932 inclusiv, cei care doreau săintre la Scoala de Ucenici a uzinei, trebuiau să posede cel puțin patru clase primare, din anul şcolar următor s-au recrutat, cu prioritate, elevi din clasele gimnaziale.

Programul de instruire şı de studiu se desfăşura astfel partea practică se făcea ziua, când ucenicii lucrau 10-12 ore, iar cursurile teoretice, de 6 ore, apoi mai târziu, de 10-12 ore pe săptămână, care avea loc dimineața (între orele 7-8) sau după-masa (între orele 16-18 sau 19-21), includeau obiecte de cultură generală (limba română, istoria, geografia, aritmetica, geometria, fizica, chimia, studiul muzicii, începând cu anul 1943, şi igiena, din 1947) şi de specialitate în profil (desenul tehnic, tehnologia ş.a.), precum şi religia. În programul educativfigura şi gimnastica zilnică, iar din anul 1935 gimnasticamedicală, odată pe săptămână cu toți ucenicii.

Cadrele didactice ale şcolii erau specialişti din cadrul personalului fabricii: ingineri şi tehnicieni pentru disciplinele tehnice şi de specialitate, şi un funcționar fost învățător pentru cele de cultură generală. Director al şcolii era însuşı directorul uzinei.

Ucenicia, având o durată de 3 ani, iar din anul şcolar 1942-1943 extinsă la 4 ani, se făcea în sistem gratuit, cheltuielile de şcolarizare şi întreţinerea ucenicilor fiind suportate de uzină, avându-se la bază contractul individual încheiat între uzină şı părintele copilului, în care, între altele, se stipula obligativitatea absolventului de a lucra în uzină o perioadă de 4-5 ani

Pentru partea materială a Şcolii de Ucenici, luna decembrie 1938 aduce mutarea tuturor celor 56 de ucenici într-un modern cămin, nou construit (localul actual al Policlinicii uzinale), unde aceştia erau găzduiţi şi primeau masă. O incontestabilă dovadă a renumelui şi prestigiului şcolii era faptul că asigura o bună pregătire ucenicilor şi, în acelaşi timp, prin aplicarea in practică a cunoştinţelor însuşite de aceştia în şcoală, uzina reușind să sporească mult producția.

Scoala de Ucenici a uzinei devenind tot mai căutată, pentru scrierea în anul I a trebuit să se instituie un prealabil examen de admitere, începând cu anul şcolar 1939-1940.

In anul 1941. în hala atelierului mecanic central a fost înființat un atelier-scoală pentru practica de lăcătușerie a tuturor ucenicilor de anul I.

Numărul ucenicilor care au frecventat această şcoală în diverşi ani şcolari, a fost: 35 în 1923-1924, 32 în 1929-1930, 55 1939-1940, 71 în 1947-1948.

În răstimpul anilor 1926-1948, Şcoala de Ucenici a uzinei a dat 237 de absolvenți calificați în meseriile: mecanic (în fapt, mașinist pentru fabrica de cuie), trăgător de sârmă, laminator, turnător metale, lăcătuş, strungar în fier, electrician, instalator, tinichigiu, laborant, fierar (forjor), zidar, tâmplar, dulgher, curelar, zincator, sudor.

Pe parcursul timpului denumirea şcolii a suferit modificări, spre exemplu, în anul şcolar 1934-1935 s-a numit Cursul profesional pentru Ucenicii uzinei Industria Sârmei, iar din 1937-1938 Şcoala de Ucenici Industriali a uzinei Industria Sârmei.

Prin reforma învățământului din 3 august 1948, unitatea a primit denumirea de Școala Profesională Siderurgica.