Consiliul Local a stabilit taxele și impozitele locale pentru 2026 la Câmpia Turzii. Un proprietar de apartament cu 3 camere în centru va plati în plus cu 159 lei/an
La Câmpia Turzii taxele și impozitele locale nu au crescut din 2016 niciodată

Consiliul Local al municipiului Câmpia Turzii a fost pus azi între ciocan și nicovală. Practic orice politician fuge după populism, să mărim salariile, să mai punem ceva la pensii, să mai dăm o sticlă de ulei, dar aflați într-o situație de populism pe termen scurt și o responsabilitate pe termen lung, consilierii au adoptat, în ședința extraordinară din 29 decembrie 2025, stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026.
Prin Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii nr. 239/2025, Guvernul a stabilit că hotărârile consiliilor locale privind impozitele și taxele locale aferente anului 2026 pot fi adoptate până la data de 31 decembrie 2025, prin convocarea de îndată a ședințelor deliberative.
Regimul sancționator introdus prin ordonanță, care prevede posibilitatea sistării a alimentării bugetelor locale cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume pentru echilibrare, în situația neadoptării hotărârilor privind taxele și impozitele locale, plus creșterea lor la nivelul maxim.
Proiectul a trecut cu 14 voturi PENTRU si 5 voturi ÎMPOTRIVĂ.

Actul normativ aprobă noile valori și cote de impozitare aplicabile clădirilor rezidențiale, nerezidențiale și cu destinație mixtă, precum și regulile de plată și bonificațiile.
Valori impozabile actualizate
Pentru construcțiile din materiale mai ușoare sau anexele gospodărești, valorile sunt diferențiate și mai reduse, conform anexelor hotărârii.
Valoarea impozabilă se ajustează și în funcție de zona localității (A–D), prin coeficienți de corecție cuprinși între 2,10 și 2,40.
Cotele de impozitare în 2026
Clădiri rezidențiale – persoane fizice: cota rămâne 0,09%, la fel ca în 2025;
Clădiri nerezidențiale – persoane fizice: cota crește de la 0,3% la 0,4%;
Persoane juridice: cotele rămân neschimbate față de 2025 – 0,1% pentru clădiri rezidențiale și 1,1% pentru clădiri nerezidențiale.
Pentru clădirile cu destinație mixtă, impozitul se calculează proporțional, în funcție de suprafețele utilizate rezidențial și nerezidențial.

Majorări pentru clădiri neîngrijite
Și în 2026 se mențin majorările aprobate anterior pentru clădirile neîngrijite din intravilan:
+300% pentru clădiri cu stare tehnică satisfăcătoare;
+500% pentru clădiri cu stare tehnică nesatisfăcătoare.
Termene de plată și bonificații
Impozitul pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la 31 martie și 30 septembrie.
Pentru plata integrală până la 31 martie 2026, atât persoanele fizice, cât și cele juridice beneficiază de o bonificație de 10%.
Hotărârea are caracter normativ și se aplică începând cu 1 ianuarie 2026.
















