<
Actualitate

Cristian Matei pune în dezbatere publică viitorul sălilor de jocuri de noroc din Turda

Cristian Matei pune în dezbatere publică viitorul sălilor de jocuri de noroc din Turda

Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, anunță o posibilă schimbare majoră în ceea ce privește funcționarea sălilor de jocuri de noroc din oraș. Într-un mesaj adresat comunității, edilul a declarat că noile reglementări legale oferă administrației locale instrumente mai ferme pentru a interveni în activitatea acestor spații.

„Dragi turdeni, vă invit să vorbim deschis despre sălile de jocuri de noroc din oraș. Noile reglementări legale ne vor da, ca administrație locală, posibilitatea să intervenim mai ferm în activitatea sălilor de jocuri de noroc – putem impune reguli mai clare privind amplasarea, numărul sau programul lor de funcționare”, a transmis primarul.

Ce opțiuni sunt luate în calcul

Edilul a lansat o consultare publică, invitând cetățenii să își exprime punctul de vedere cu privire la mai multe variante:
-limitarea numărului de săli de jocuri de noroc din municipiu;
-interzicerea acestora în apropierea școlilor și a instituțiilor publice;
-impunerea unui program de funcționare mai restrictiv;
-relocarea lor la periferia orașului;
-interzicerea completă a activității;
-menținerea situației actuale, fără modificări.

„Este un subiect care ține de siguranța, liniștea și sănătatea comunității noastre. Vreau să luăm o decizie împreună, cu responsabilitate și bun-simț”, a subliniat Cristian Matei.


Un subiect sensibil în comunitate

În ultimii ani, prezența sălilor de jocuri de noroc în zone centrale sau în apropierea cartierelor intens circulate a generat discuții aprinse în mai multe orașe din țară. Turda nu face excepție, iar administrația locală pare hotărâtă să analizeze cu atenție impactul social și urbanistic al acestor activități.
Rămâne de văzut care va fi direcția finală adoptată de Primăria Turda, însă un lucru este clar: decizia va fi fundamentată și pe opiniile exprimate de cetățeni în această etapă de consultare publică.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top