Într-o dimineață de vară a anului 1871, pe câmpurile Ghirișului, cum se numea atunci Câmpia Turzii, se ridica o construcție ce părea desprinsă din viitor…„Stația de cale ferată”. Localnicii îi spuneau simplu, dar cu uimire, „Drumul de fier”.

La 14 august 1873, când primul tren a sosit gâfâind în gara proaspăt inaugurată, puțini își imaginau că acest eveniment va rescrie destinul unei comunități. Muncitori italieni, elvețieni, cehi și olandezi ridicaseră șinele și clădirile, dar adevărata poveste nu s-a scris cu ciocanul și dalta, ci în birouri și cancelarii, acolo unde influența cântărea mai greu decât logica.

Turda era un oraș înfloritor, cu mine de sare vestite, cu o puternică industrie meșteșugărească. Planurile inițiale chiar indicau că linia urma să treacă prin Turda. Văzând că orașul lor dispare de pe hartă, turdenii trimit o delegație la Pesta, condusă de avocatul Ludovic Szabo, încercând să convingă autoritățile că ocnele de sare meritau traseul direct al magistralei Oradea–Cluj–Brașov.

Cinci ani au crezut că au câștigat. Cinci ani s-au agățat de promisiuni și documente. Și totuși…

Lordul care a schimbat istoria

Un străin, un englez îndrăgostit de Ardeal, avea să întoarcă soarta. John Paget, lord cu pământuri întinse în Ghiriș, Viișoara și Ceanul Mare, nu era doar un agricultor pasionat, care aducea mașini moderne din Anglia și viță de vie nobilă. Era și membru în consiliul Societății Căii Ferate Orientale.

Cu influență și avere, Paget a făcut ceea ce azi am numi lobby. Și-a apărat interesele moșiilor și a convins autoritățile ca traseul să fie deviat prin Ghiriș și Valea Florilor.

Explicația oficială? „Instabilitatea terenului de la Turda”. Realitatea? Puterea unui om și ambiția de a ridica în jurul său un centru economic nou.

Istoricul secui Orbán Balázs scria cu amărăciune că „interesele particulare ale unor oameni mari au schimbat planul”. Iar peste ani, scriitorul Iosif Vulcan nota, călătorind cu trenul, că terenul ales „era foarte nesigur și aducea pierderi societății de cale ferată”.

Cu toate acestea, șinele treceau deja prin Ghiriș. Trenurile opreau aici, nu la Turda. O lume veche pierdea teren, iar o așezare mică intra, peste noapte, în istorie.

Moștenirea „drumului de fier”

Astfel, o comunitate mică, așezată pe câmpurile fertile de lângă Arieș, a devenit poarta modernității feroviare în zonă. Dintr-un sat modest, Ghirișul s-a transformat într-o localitate de importanță strategică, viitoarea Câmpia Turzii.

Și toate acestea, nu pentru că era firesc sau logic, ci pentru că interesele și influența unui străin au înclinat balanța istoriei.

Astăzi, când trenurile șuieră încă pe sub podurile și viaductele construite cu sacrificii, putem să ne întrebăm… cum ar fi arătat Turda și cum ar fi arătat Câmpia Turzii dacă șinele ar fi urmat traseul inițial?