<
Actualitate

Elena Daniela MĂNĂILĂ – Primar de Cinci Stele pentru Comuna Tureni

Elena Daniela MĂNĂILĂ – Primar de Cinci Stele pentru Comuna Tureni

Ieri, la București, implicarea constantă în dezvoltarea mediului rural și activitatea susținută în cadrul Asociației Comunelor din România, dar și pe plan internațional, au fost răsplătite prin acordarea uneia dintre cele mai importante distincții administrative: titlul de „Primar de Cinci Stele”, oferit de conducerea ACoR doamnei primar Elena Daniela MĂNĂILĂ.

Această recunoaștere onorează munca, devotamentul și responsabilitatea asumate față de comunitatea din Tureni și față de valorile satului românesc.
Tot în cursul zilei de ieri, doamna primar a participat la o ședință de lucru, alături de secretarul de la Strasbourg al Comitetului Puterilor Locale, împreună cu delegația care reprezintă Asociația Comunelor din România.

Felicitări pentru această realizare care confirmă încă o dată implicarea activă și profesionalismul administrației locale din Tureni!

Biroul de Presă al Comunei Tureni

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top