Episcopul Demetriu Radu – lumină din Rădești, martir al Bisericii și al Neamului

La 26 octombrie 1862, în satul Uifalău de lângă Aiud – astăzi Rădești, numit astfel în cinstea lui –, se năștea Demetriu Radu, fiul țăranilor Ion și Paraschiva, născută Maior. Dintr-o familie modestă avea să se ridice una dintre cele mai puternice personalități ale Bisericii Române Unite și ale României Mari.

Studiile sale au început la Școala Franciscanilor din Aiud, apoi la Liceul greco-catolic „Sfântul Vasile” din Blaj, centrul spiritual al românilor uniți. În 1879, tânărul Demetriu a fost trimis la Roma, unde a studiat la Institutul „Sfântul Atanasie” și la Colegiul de Propagandă Fide, obținând titlul de doctor în teologie și filosofie. Pentru strălucitele sale rezultate, Papa Leon al XIII-lea i-a oferit o medalie de aur, semn al recunoașterii calităților sale excepționale.

Hirotonit preot la Roma, în 1885, a fost trimis la București ca paroh al românilor ardeleni greco-catolici, integrat în Arhiepiscopia Romano-Catolică, pentru a evita tensiunile politice din epocă. A devenit profesor la Seminarul Teologic de la Cioplea și apoi director al Seminarului Arhiepiscopal, fiind apreciat pentru erudiția și predicile sale rostite în limba română, în Catedrala Sf. Iosif. Glasul său a atras credincioși de toate confesiunile, iar cultura și tactul l-au făcut respectat de Regele Carol I și de premierul I. C. Brătianu, care l-au trimis de două ori în misiune diplomatică la Vatican.

În 1897, a fost hirotonit episcop la Blaj de mitropolitul Victor Mihaly de Apșa, fiind apoi numit episcop de Lugoj, iar în 1903 a fost transferat la Oradea, unde a păstorit timp de 17 ani.

Episcopul Demetriu Radu a fost un mare ctitor și un gospodar desăvârșit. A ridicat Palatul Episcopal din Oradea (1905), a restaurat Catedrala „Sf. Nicolae”, a modernizat seminarul, școala normală diecezană, internatul din Beiuș și a întemeiat Academia Teologică, finalizată în 1924. A construit numeroase biserici și reședințe, printre care și cea de la Stâna de Vale, devenită un loc de refugiu al clerului.

În satul său natal, Rădești, a ridicat o biserică impunătoare, pictată de Octavian Smigelschi și sculptată de Iosif Vogel din Sighișoara, sfințită la 17 iulie 1910. Tot el a contribuit decisiv la ridicarea bisericii greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” din București, actuala catedrală mică, donând 100.000 de coroane austro-ungare.

Viața sa s-a încheiat tragic la 8 decembrie 1920, când a căzut victimă primului asasinat politic din România, într-un atentat cu bombă comis în Senatul țării de gruparea comunist-anarhistă condusă de Max Goldstein, împreună cu Saul Osias și Leon Lichtblau. Ținta atacului era senatorul Octavian Goga, dar în explozie au murit episcopul Demetriu Radu, ministrul Justiției Dimitrie Greceanu și senatorul Spirea Gheorghiu.

Funeraliile naționale care i-au urmat au consfințit recunoașterea lui drept martir al credinței și al neamului. Inițial înmormântat în biserica din Rădești, osemintele sale au fost mai târziu aduse la Oradea, fiind așezate în cripta Catedralei „Sfântul Nicolae”.

Astfel a rămas în istorie chipul unui păstor luminat, diplomat înțelept și patriot neînfricat, care a slujit cu aceeași dăruire Biserica, cultura și România.