<
Actualitate

Eveniment cu puternică încărcătură spirituală, la Bolduț

Astăzi, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, comunitatea creștin ortodoxă s-a reunit pentru a celebra hramul Bisericii Ortodoxe din Bolduț, comuna Ceanu Mare.

Slujba de hram a fost oficiată de preotul paroh, Adrian Moldovan, preotul Matei Motentan, starețul Mânăstirii Sf. Treime din Soporul de Câmpie, precum și preoții din Cercul Pastoral Ceanu Mare.
Mulți creștini au dorit să fie prezenți la biserică, în acest moment atât de important pentru obștea ortodoxă din Bolduț. Alături de ei a fost și domnul primar, Virgil PĂCURAR.


„Slujbele de hram sunt, de obicei, deosebit de frumoase și emoționante. În cadrul lor vedem, efectiv, harul lui Dumnezeu cum coboară asupra noastră, a celor care participăm. Am vrut să fiu alături de prea cuvioșii preoți și de comunitatea din Bolduț, deoarece astfel de momente contribuie în mod deosebit de la întărirea legăturilor din interiorul comunității. La Mulți Ani, tuturor celor care poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae, din Mira Lichiei !”, transmite Virgil PĂCURAR, primarul Comunei Ceanu Mare.

Biroul de presă
Primăria Comunei Ceanu Mare

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top