Duminică, după încheierea Sfintei Liturghii, în Parohia Ortodoxă Sfântul Ilie Proorocul, a avut loc un moment special dedicat recunoașterii performanței școlare și implicării tinerilor în viața bisericii. Părintele paroh Raul Rațiu a oferit diplome și cuvinte de apreciere celor mai buni elevi din comunitate, într-un gest simbolic de susținere a excelenței la învățătură și a credinței lucrătoare prin fapte.
Au fost premiate șefele de promoție ale clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, toate cu media generală 10: Cucerzan Alessia, Pitea Emma și Copândean Oana – trei tinere care prin muncă, seriozitate și perseverență au devenit exemple demne de urmat pentru toți colegii lor.

Pe lângă aceste distinse eleve, au fost felicitați și alți doi tineri ai parohiei, Gabriela Lonai, o adolescentă talentată în domeniul muzicii, și David Rațiu, care de cinci ani slujește cu devotament ca ajutor la Sfântul Altar. Aprecierea comunității s-a îndreptat și către Apintileesei Matei, elev al Liceului „Pavel Dan”, pentru obținerea mențiunii la faza națională a concursului de limba latină – și el ajutor de altar și prieten apropiat al bisericii.
„Îi felicităm pe copii, pe părinții lor și ne bucurăm că acești tineri fac cinste Bisericii și societății”, a transmis părintele Raul, în încheierea ceremoniei.















