Societatea Culturală “Filarmonia” Turda vă invită la vernisajul expoziției de artă plastică “Salonul de Vară”, ce va avea loc joi, 10 iulie 2025, ora 18:00, la Galeria de Artă “Valer Suciu”.
Evenimentul reunește artiști plastici talentați, din diverse ramuri ale artelor vizuale, care vor aduce în fața publicului lucrări din sfera realismului, hiperrealismului și artei abstracte.

O expoziție, zeci de viziuni – fiecare artist aduce pe pânză o lume care merită descoperită.
Dacă îți place arta care „vorbește” prin detaliu sau te fascinează expresiile abstracte care lasă loc interpretării personale, acest salon este pentru tine!
Intrarea este liberă. Vă așteptăm cu drag să descoperiți culorile verii prin ochii artiștilor turdeni!















