În perioada 5-6 iulie 2025, Fanfara Promenada din Câmpia Turzii va reprezenta cu mândrie municipiul nostru la prestigiosul Festival al Fanfarelor din Rodna. Evenimentul adună formații de marcă din întreaga țară, fiind un veritabil regal muzical dedicat tradiției și pasiunii pentru muzica de fanfară.
Cu o activitate de peste două decenii și numeroase participări la festivaluri și evenimente culturale, Fanfara Promenada este un simbol al vieții culturale din Câmpia Turzii.

Suntem încrezători că artiștii noștri vor impresiona prin talentul, dăruirea și profesionalismul lor, promovând imaginea municipiului Câmpia Turzii la nivel național.
Le urăm mult succes și aplauze la scenă deschisă!















