Fapte nu vorbe. Au început lucrările la cele 30 de locuințe pentru tineri din Câmpia Turzii

Fapte, nu vorbe. Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a anunțat oficial începerea lucrărilor pentru construirea a 30 de locuințe destinate tinerilor marginalizați, proiect amplasat pe strada Vasile Goldiș.
Investiția prevede realizarea a 5 blocuri, fiecare cu 6 apartamente, oferind astfel o soluție concretă pentru sprijinirea tinerilor aflați în situații vulnerabile. Proiectul include și o componentă modernă de infrastructură verde: 10 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, totalizând 20 de puncte de încărcare, care vor fi amplasate în municipiul Câmpia Turzii.

Lucrările sunt executate de SC Kronos Life Construct SRL și SC Construct CC SRL, ambele din Târgu Mureș, iar valoarea contractului se ridică la 10.241.259,86 lei, la care se adaugă TVA.
Termenul de finalizare este stabilit pentru iunie 2026.
Pentru edilul municipiului, acest proiect reprezintă o nouă promisiune onorată, într-un an 2025 marcat de investiții majore pentru comunitate. Printre realizările importante ale administrației locale se numără Teatrul de Vară, Bazinul de Înot Didactic, Creșa de pe Șarât și proiectul de la Complexul de Agrement „La Trei Lacuri”.
Prin acest demers, administrația locală continuă să demonstreze că dezvoltarea orașului se bazează pe investiții concrete, orientate atât spre incluziune socială, cât și spre modernizarea infrastructurii urbane.
















