FCCT National Junior Cup – Ediția I – și-a desemnat câștigătorii

În weekendul 30-31 august la Câmpia Turzii a avut loc prima ediție a turneului FCCT-NAȚIONAL-JUNIOR-CUP, un turneu care se dorește a deveni tradiție la Câmpia Turzii și care la prima ediție au aliniat următoarele echipe:
ACSP Chinteni, Star Play, Unirea Dej, Sporting Cluj Napoca, Arieșul Hădăreni, Viitorul Gherla, Juniorul Aiud, Vulturii Tg. Mureș, Someșul Gilau și binențeles FC Câmpia Turzii care la fiecare categorie de vârstă a participat cu câte doua echipe.
Au fost două zile de spectacol fotbalistic, într-o organizare ireproșabilă, echipele au oferit un adevărat recital fotbalistic. Chiar dacă este vorba de copii născuți în anul 2015, 2016 și 2018 la acest nivel copiii iubesc fotbalul ca pe ceva sfânt. Ambiția și dăruirea lor din teren, „tragedia” pierderii unui meci fiind rapid înlocuită de o reușită personală, un dribling, o recuperare, un gol marcat, o minge apărată sau o victorie care au adus trăiri sincere de fericire.

De menționat este faptul că la acest turneu echipele participante au primit din partea organizatorilor apă plată, iar copiii au primit cupe pentru locul 1, 2, 3, cel mai bun portar, golgeterul și cel mai bun jucător de la fiecare categorie de vârstă au primit câte o cupă personalizată, iar totii sportivii angrenați în acest turneu au primit diplome și medalii.
Iată marii câștigători:

FCCT National Junior Cup – Ediția I | Grupa U8 (2018) 



FCCT National Junior Cup – Ediția I, Grupa U10 (2016) 


FCCT National Junior Cup – Ediția I, Grupa U11 (2015) 
















