Un nume cunoscut în fotbalul juvenil din zona Turzii face un pas important în carieră. Cristian Coroian a semnat oficial cu Academia Universitatea Cluj, urmând să preia conducerea echipei U12 a clubului.
Licențiat UEFA B, absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport, cu un master în Antrenament și Performanță Sportivă, Cristian Coroian vine cu o pregătire academică solidă și o experiență valoroasă în lucrul cu grupele mici de copii.

Fost jucător format la Arieșul Turda și trecut pe la Gloria Bistrița, Coroian a făcut parte din loturile naționale de juniori, o confirmare a valorii și ambiției care l-au caracterizat mereu.
În cariera de antrenor, a activat la cluburi cu tradiție în formarea de tineri: Viitorul Mihai Georgescu, Academia Viitorul și Sticla Turda. În ultimii ani, a fost implicat constant în pregătirea copiilor cu vârste între 10 și 18 ani, construind nu doar jucători, ci caractere.
Prin profesionalismul său și pasiunea pentru performanță, Cristian Coroian este pregătit să formeze o nouă generație de campioni sub culorile Universității Cluj.
Foto: captură TurdaNews















