Hasim Construct continuă parteneriatul cu FC Câmpia Turzii și în 2026: sprijin constant pentru fotbalul juvenil

Clubul FC Câmpia Turzii anunță continuarea, și în anul 2026, a parteneriatului cu Hasim Construct, un demers care confirmă susținerea constantă a sportului juvenil și a dezvoltării copiilor din municipiul Câmpia Turzii.

Parteneriatul, construit pe baze solide și pe rezultate vizibile, reprezintă un exemplu de implicare reală a mediului privat în viața comunității. Prin sprijinul oferit, Hasim Construct contribuie direct la buna desfășurare a activităților sportive, la îmbunătățirea condițiilor de pregătire și la oferirea de șanse egale copiilor care aleg fotbalul ca mod de formare și educație.
✍️ „Susținerea fotbalului trebuie să devină o prioritate. Responsabilitatea pentru copii trebuie realizată prin fapte!” – este mesajul care stă la baza acestui parteneriat, un mesaj care se regăsește în acțiuni concrete și nu doar în declarații.

Reprezentanții clubului au transmis mulțumiri speciale către Iulian Hetea, pentru implicare, încredere și pentru faptul că rămâne alături de copiii Câmpiei Turzii, sprijinind un proiect educațional și sportiv pe termen lung.
Conducerea FC Câmpia Turzii subliniază că obiectivul principal rămâne același: „Fotbal pentru toți. Fotbal pentru Câmpia Turzii!”, un proiect care pune accent pe unitate, disciplină, muncă și performanță, dar mai ales pe formarea caracterelor.
👉 Continuarea acestui parteneriat în 2026 demonstrează că doar prin unitate și colaborare între club, comunitate și parteneri privați, fotbalul local poate crește sănătos și sustenabil.
💙💛 Hai Câmpia!
🔵🟡⚽️ Un ORAȘ, Un SPORT, O ECHIPĂ















