Întâlnire între revoluționarii turdeni și parlamentarii AUR: solicitare pentru recunoașterea „Rolului Determinant” al Turzii în Revoluția din 1989

La inițiativa partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), la Turda a avut loc o întâlnire între luptătorii Revoluției Române din Decembrie 1989 și parlamentarii AUR ai județului Cluj.
Discuțiile au vizat situația revoluționarilor turdeni și demersurile necesare pentru clarificarea unor aspecte legate de recunoașterea oficială a meritelor acestora.

În cadrul întâlnirii, revoluționarii au vorbit despre dificultățile și nedreptățile pe care susțin că le-au întâmpinat de-a lungul anilor în relația cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, solicitând sprijin pentru restabilirea adevărului și pentru obținerea drepturilor pe care le consideră legitime.

Turda se numără printre orașele care au avut un rol important în evenimentele din Decembrie 1989
În timpul Revoluției, municipiul a înregistrat 13 persoane decedate și 31 de răniți. Pentru sacrificiul făcut, în mandatul deputatului Mircea Irimie, orașul a obținut statutul de Oraș Martir.
În prezent, reprezentanții revoluționarilor solicită completarea acestui statut onorific cu sintagma „Rol Determinant”, considerând că astfel ar fi recunoscută pe deplin contribuția decisivă a Turzii la victoria Revoluției.

De asemenea, în cadrul discuțiilor s-a amintit faptul că, încă înainte de izbucnirea revoltei naționale, au existat turdeni reținuți sau arestați de fosta securitate, aspect care, potrivit participanților, reflectă existența unui spirit civic activ în comunitate înainte de decembrie 1989.
La întâlnire au participat deputații Ioana Ramona Bruynseels, Monica Iagăr și Alin Coleșa, senatorul Cristian Șipoș, viceprimarul Adrian Nap, precum și consilierii locali AUR Turda.
Reprezentanții AUR au transmis că își asumă sprijinirea demersurilor revoluționarilor și susțin inițiativele care vizează consolidarea recunoașterii oficiale a rolului municipiului Turda în evenimentele din 1989.















