Luptele armate din zona Câmpia Turzii, în toamna anului 1944

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

C E N T E N A R U L  C Â M P I E I  T U R Z I I  – 1925-2025

Dragi cititori, pentru a cunoaște cât mai bine istoria acestei localități dar și a personalităților care au contribuit din plin la dezvoltarea economică, socială și culturală,vom prezenta prin bunăvoința familiei, lucrări scrise de Mircea Nicolae Nemeș și Valer Deac. (A consemnat Lăcătuș Nicușor)

Luptele armate din zona Câmpia Turzii, în toamna anului 1944

 

În septembrie-octombrie 1944, Câmpia Turzii și împrejurimile sale- aflate atunci nu departe de vremelnica linie de demarcație vestică a țării impusă prin dictatul de la Viena – au fosat teatrul unei puternice încleștări militare.

Din primele zile ale lunii septembrie se conturează un fapt alarmant: sunt semnalate concentrări de trupe și tehnică de luptă germano-ungare la frontiera nord-vest a Transilvaniei.

La 5 septembrie,  în urma declanșării unei puternice acțiuni ofensive în centrul podișului transilvănean –  cu scopul de a respinge unitățile armatei române și de a organiza o linie  de apărare pe lanțul Carpaților meridionali – trupe inamice au năvălit în Câmpia Turzii. Astfel începe unul din evenimentele cele mai grele și cele mai tragice din istoria localității-luptele armate duse aici în toamna anului 1944.

În dimineața zilei de 5 septembrie s-a aflat vestea că unități germane și hortyste au trecut frontiera României și se apropie de Turda, Câmpia Turzii și alte localități învecinate. După alarma aeriană, dat fiind pericolul iminent al apariției inamicului, s-a trecut la evacuarea imediată a instituțiilor, precum și, în parte, a populației civile. Mulți dintre locuitori, în special bărbați români, care puteau fi suspectați ca partizani, s-au refugiat din fața inamicului plecând în graba cea mai mare, pe jos, cu căruțe, cu  autovehicule ale uzinei Industria Sârmei S.A. și cu trenurile care erau în gară, spre Alba Iulia și Sibiu. Plecarea precipitată nu permitea și nici nu se putea lua decât strictul necesar.

Există mărturia directă a unui veteran al uzinei Industria Sârmei, care evoca acea zi, ”În 5 septembrie 1944, la ora 9 și 40 de minute, activitatea uzinei a fost întreruptă de sunetul prelung al sirenei. Toată lumea s-a îndreptat către adăpost. Până trece pericolul nădăjduia fiecare dintre noi. Lucrurile însă nu s-au petrecut  astfel. Am primit dispoziție să părăsim în grabă uzina, să trecem pe acasă  și împreună cu cei dragi ai noștri să ne îndepărtăm de localitate cu trenul. A fost un moment de nedescris. Așa cum am ieșit din secțiile unde lucram, cu teama și deznădejdea întipărită pe fețe, oamenioi au plecat către casele lor, pentru ca să ne regăsim la scurt timp în gară și apoi bejenari către Sibiu.

În cursul amiezii, avioane de vântoare germane au lansat un atac asupra avioanelor românești aflate la sol pe aerodromul situat la periferia de sud a comunei (Luna). Martorii oculari aveau să mai spună că populația  de pe căile de refugiu a fost, la rândul ei, atacată de avioane germane care au aruncat bombe și au deschis focul asupra  grupurilor care se îndreptau către sud. Au căzut primele victime dintre civili, la 5 septembrie 1944, Bomboș Damintean Ioan,  ”mitraliat dintr-un avion german în timp ce se evacua” decedat pe loc și Pataki Iosif ”lovit de o schijă de brand pe când se refugia din comună, fiindu-i amputat piciorul stâng sub genunche”.

Spre seară, au pătruns în comună primele unități inamice, o parte din aceastea instalându-se aici, altele continându-și înaintarea pe direcția Alba Iulia. Ele au devastat stația CFR, împreună cu magaziile existente, inclusiv cea în care funcțuiona vama. Femeile și copiii, rămași în localitate, s-au adăpostit în pivnițile clădirilor,  în gropi și șanțuri săpate anume, de unde nu mai aveau să iasă cinci săptămâni, decât în pauza dintre focuri.

În urma unor lupte deosebit de grele, trupele române au reușit la 8 septembrie să stăvilească definitiv ofensiva inamică ”de-a curmezișul Târnavelor și a Mureșului central pe Munții Trascăului și pe crestele principale ale Apusenilor”

Sosirea succesivă a unor importante unități sovietice pe linia frontului menținut de trupele române  a modificat substanțial raportul de forțe în defavoarea trupelor germano-ungare.

O nouă etapă în derularea evenimentelor militare  o marchează trecerea forțelor româno-sovietice la contraofensivă, împingând linia frontului până la râurile Mureș și Arieș.

În această conjuctură, la 12 septembrie, inamicul s-a retras pe un aliniament de rezistență mai favorabil. Ca urmare, în seara aceleiași zile, majoritatea trupelor inamice, au părăsit Câmpia Turzii, ocupând poziții pe malul stâng al Arieșului, în comuna vecină Viișoara și, îndeosebi, pe culmile dealurilor ce se întind de-a lungul Arieșului, de la Turda înspre Luduș, fortificații naturale ideale, pe care dușmanul a reușit să-și organizeze, provizoriu, un front continuu de apărare, în Câmpia Turzii au mai rămas mai multe grupe întărite cu arme automate și câteva tancuri.

​A doua zi, la 13 septembrie, în zori, a început bătălia pentru Câmpia Turzii. Dinspre dealurile satului Călărași își fac apariția luptând, ostași români și sovietici, care, în scurt timp lichidează punctele de rezistență dușmane, punând stăpânire pe comună. Ajunse la Arieș, trupele române și sovietice sunt oprite din înaintare, podurile peste Racoșa și Arieș fiind distruse, iar dincolo pe lanțul de dealuri, țin deschis continuu foc năprasnic.  

​Timp de patru săptămâni (între 13 septembrie – 9 octombrie 1944) Câmpia Turzii a fost una din scenele de desfășurare a bătăliilor pentru eliberarea patriei de sub ocupația trupelor hitleriste-hortyste, localitatea aflându-se în această perioadă în linia I. Eroice fapte de arme, nealterate de scurgerea vremii și rămase la fel de tulburătoare la cinci decenii distanță, ni s-au transmis cu toată încărcătura lor emoțională, cu întreaga lor semnificație patriotică.

​Printre ostașii români care au scris în cronica luptelor din zona Câmpia Turzii fapte pline de curaj și jertfe de sânge se înscriu și dorobanții Regimentului 14 Dorobanți ”Roman”. Colonelul în rezervă Alexandru Manolache, fost comandant al acestui brav regiment românesc, descrie un episod din încleștările grele  și eroice purtate în acest sector al frontului, în perioada septembrie-octombrie 1944. ”Luptele  deosebit de înverșunate, în timpul în care a ieșit în evidență vitejia ostașilor români, au  avut loc pentru cucerirea unui alt cap de pod, la nord de Arieș, în zona satului Viișoara, unde Divizia 26 infanterie hortystă ocupa o poziție dominantă și bine întărită. Divizia 7 infanterie română, căreia îi fusese afectat acest sector de luptă, a încredințat Regimentului 14 dorobanți ”Roman” misiunea de a ataca inamicul de diecția Viișoara, formând un cap de pod la nord de Arieș-nord de fabrica de țiglă (de fapt Industria de lut-nota autorilor), în sectorul cel mai înstărit al acestuia. Pentru executarea misiunii încredințate, am hotărât forțarea cu orice preț a cursului Arieșului, în condiții extrem de grele, când hortyștii concentraseră  întreg focul asupra podului peste Arieș, pe care, cu puțin timp înainte îl distruseseră.

Dând dovadă de eroism și abnegație în luptă, improvizând punți de trecere în preajma podului de fier distrus, batalionul I a trecut Arieșul. Folodind acoperirile din jurul fabricii de țiglă, batalionul a urcat panta de est a cotei 337 de la nordul fabricii, reușind prin luptă la baionetă, să ocupe o parte a flancului drept al poziției inamice. În timp ce batalionul I angajase lupta, batalionul 2, sub focul întețit al fasciștilor, a trecut Arieșul și, împreună cu batalionul I,  în urma unor lupte crâncene la baionetă cu inamicul, l-a dislocat de pe poziția sa, forțându-l să se retragă către nord, spre dealul Szakallas (Bărbos). În cursul acestor lupte grele, alături de ostași ai regimentului, a căzut la datorie în mod eroic sergentul Grigore Nicolae, comandant de grupă, și soldatul Varodin Nicolae, ambii din compania 3. Făcând eforturi disperate de a contracara, inamicul s-a izbit de dârzenia, hotărârea și spiritul de sacrificiu al ostașilor Regimentului 14 dorobanți”Roman”. Pentru rezultatele obținute în această bătălie, Regimentul a fost citat prin ordin de zi, dat de Armata 4, menționându-se faptele de eroism ale ostașilor săi.

În continuare, autorul articolului nu uită să descrie și acțiunile locuitorilor acestor meleaguri, în susținerea operațiunilor militare din zonă, prin sprijinul important pe care aceștia l-au acordat regimentului : Un exemplu semnificativ în acest sens îl constituie comportarea eroică a studentului în medicină Câmpeanu Iordan, care, înrlolându-se voluntar în regimentul pe care-l comandam, cunoscând bine terenul, originar fiind din Câmpia Turzii, s-a aflat tot timpul în fruntea patrulelor de recunoaștere, cunoscându-le și aducându-ne de fiecare dată informații prețioase asupra inamicului. Faptele de arme ale ostașilor Regimentului 18 infanterie sau ale tunarilor sergentului Ion Bulgaru din compania 18 artilerie antiaeriană și a altor unități și subunități, pentru forțarea râului Arieș și ocupare unor capete de pod dincolo de râu, în apropierea Fabricii de cărămidă (azi ”Cercon”) ca și a înălțimilor cu cotele 431, 466 (lângă comuna Luna) au dus , în final, la alungarea dușmanului din pozițiile strategice deținute.

Din păcate, confruntările militare din toamna anului 1944, au făcut să cadă noi victime printre civili, loviți de proiectile sau schije, uciși în condiții tragice Mihail Adam, loan Balog, Ioan Băginean, Gheorghe Casian, Dumitru Cucurean, Samoilă Groza, Hubert Miklos, Nagy Nicolae, Mihail Salciuan, Teodor Şandru şi Aurel Vasilescu

La 9 octombrie, trupele Armatei 4 române, şi anume Corpul 6 armată, cu Diviziile 7 infanterie instrucție, 9 şi 21 infanterie, aflate în eşalonul întâi, putemic sprijinite de artilerie şi aviație, au atacat pe direcția Viisoara – Cojocna – Apahida. Astfel, în acea zi. inamicul a fost obligat să se retragă în grabă şi din Câmpia Turzii, iar satul Viişoara a fost şi el eliberat.

În luptele purtate în toamna anului 1944, pe teritoriul localității Câmpia Turzii au căzut eroic la datorie. 61 de ostaşi români, dintre care 42 identificați şi 19 neidentificați, precum şi 225 de sovietici, dintre care 170 cunoscuți Au căzut şi 13 soldați ungari din armata inamică. Inițial ”eroii căzuți au fost înhumați în diferite locuri din comună, în grădini, in curți în cimitire și alte părți ale comunei, la adâncimea de de 50-60 cm, aşa cum s–a putut în timpul operațiunilor militare și chiar ulterior acestor operații, întrucât încă dăinuia haosul nesiguranța zilei. În aceste împrejurări un comitet restrâns și de inimă a hotărâtînfiimțarea umi cimitir al eroilor, care este deja complet terminat și urmează ca toți acești eroi să fie exhumati și reînhumați în acest cimitir ” se precizează în adresa Primăriei nr 2549/1945 către Serviciul Sanitar şi de Ocrotire al județului Turda. Sub supravegherea acestuia s-a efectuat exhumarea şi reînhumarea în morminte individuale și comune. Inaugurarea cimitirului s-a facut în ziua de 16 decembrie 1945. „Câmpia Turzii a fost prima localitate din țară în care datorită înțelegerii, zelului și sacrificiilor materiale locale s-a putut realiza unul dintre cele mai frumoase cimitire de eroi”.

In anul 1958, în parcul din centrul oraşului (Piața Mihai Verazul), a fost ridicat un obelisc în memoria ostaşilor românicăzuți în luptele de atunci.

Războiul care s-a abătut pe meleagurile Cămpiei Turzii şi-a pus amprenta lui de sånge şi distrugeri: morți şi răniți din rândul locuitorilor, uzina Industriei Särmei SA. parțial distrusă (a arsfabrica de cabluri electrice, s-a distrus acoperişul oțelăriei, care s-a prăbuşit peste instalați), majoritatea secților de producție au suferit avarii”, la Industria de Lut S.A prima care s-a aflat chiar în prima linie de foc – distrugeri de proporții au afectat întreaga fabrică, podurile de cale ferată şi rutiere de peste răul Arieș și pârâul Racoșa sfărâmate, liniile de cale ferată Câmpia Turzii-Cluj şi Câmpia Turzii-Turda scoase din funcțiune, conducta magistralș de gaz metan care alimentează Câmpia Turzii şi Turda grav avariată Alte amprente nefaste pe care le-a lasat războiul numeroase clădiri, între care şi primăria, au suferit avarii, alte câteva au fost complet distruse, o întinsă zonă minată, multe bunuri materiale ale întreprinderilor, instituțiilor şi cetățenilor au fost pierdute. Pagube serioase a suferit, de asemenea, agricultura.

Pe tot timpul desfăşurării luptelor, populația rămasă în Câmpia Turzii a fost supusă la grele încercări, întâmplări nenumărate stăruie în amintirea localnicilor despre acea vreme. Cei care au trăit atunci cele 27 de zile şi nopți dramatice, de înaltă încordare, au în memorie amintirea tristă a suferințelor pe care le-au avut de îndurat din plin şi care i-a marcat multă vreme au trebuit să stea adăpostiți în pivnițele caselor sau în gropi, nespălați nedormiți, lipsiți de posibilitatea de a-şi procura cele necesare traiului, în timp ce pămántul se zguduia de exploziile obuzelor care creau o atmosferă de coşmar.

Desigur, cele mai mari drame şi tragedii le trăiau mamele care-și aveau copii pe front. Este semnificativ, în acest sens următorul fragment dintr-o scrisoare adresată Mareşalului Ion Antonescu de către o mamă din Câmpia Turzii: ”Domnule Mareşal, Subsemnata Aruncutean Maria, domiciliată în comuna Câmpia Turzii, județul Turda, am avut nouă baieti, dintre care trei au plecat la datorie pentru neam și patrie, fără ca să mai vie înapoi. Din aceşi trei, Aruncutean Teodor, ctg 1939 din Grupul A.C.A. e mort prin electrocutare, iar doi, Aruncutean lacob, сtg1937 și Aruncutean Mihail, ctg 1942, ambii din Regimentul 83 Infanterie sunt dispăruți pe frontul din Rusia. Alții doi se află concentrati sub drapel. Am rămas femeie bătrână de 62 de ani, cu patru copii, fără nici un ajutor, lipsindu-mi chiar şi casa”.                    

Războiul a lăsat în urmă, pe câmp ca şi în comună şi în satele din jur, multe arme, gloanțe și materiale explozive, care aveau să pricinuiască ulterior „un număr înspăimântător de răniți mai ales printre copii printre ei, Csihak Josif, Lulu Poiana (decedat pe loc), Dan Constantinescu ş.a.​

Episodul dramatic, de război, al acelei toamne tragice a anului 1944, din teritoriul localități Câmpia Turzii, este doar un fragment din anii marii conflagrații mondiale din 1939-1945. Viața comunității Câmpiei Turzii în această perioadă, participarea locuitorilor înrolaţi atunci sub arme la lupte, numărul jertfelor aduse războiului din această comună şi implicațiile acelor ani grei asupra destinului de atunci şi ulterior al aşezării sunt tot atâtea teme care urmează să fie cercetate, pentru a fi puse în lumină sub adevăratul lor înțeles istoric.